E o situatie un pic ciudata sa te uiti la un film cu unul din eroii tai favoriti si sa nu-l recunosti. Nu, nu l-am regasit pe Peter Parker in filmul “Spiderman 3″, chiar daca se dorea a fi un film care sa urmareasca mai mult drama interna a eroului.

Peter era timid, sincer, destept, amuzant dar ca erou devenea un curajos care lupta nu pentru faima, ci pentru oameni. Insa in acest film, am gasit un Peter total schimbat, ce lasa timiditatea la o parte si flirteaza chiar si cu secretara. Si cum se vrea a fi rebel, ajunge sa o loveasca chiar si pe Mary-Jane. Deh..simbiotul bata-l vina.

Insa chiar si fara blestematul de simbiot, Spiderman tot se comporta aiurea. Asa ca nu ezita sa se simta ca o vedeta hollywoodiana si sa se duca la o petrecere tinuta de populatia New-Yorkului pentru el. Si ca sa fie paharul plin o saruta in fata tuturor pe frumoasa Gwen, chiar daca Mary-Jane, femeia pe care dorea sa o ceara in casatorie, se afla si ea prin multime.

Finalul insa e un punct forte al filmului…grandios si tragic, tipic american, dar cel putin bine facut.

“Spiderman 3″ a fost pentru mine o dezamagire…pentru ca nu a mai fost cu Spiderman. Am intalnit un personaj nou si confuz care danseaza prin cluburi de jazz, se piaptana cu breton si isi trateaza prietena ca pe o carpa…O citez pe Mary-Jane care intr-un moment de disperare il intreaba :”Who are you?”. El raspunde parca…”I don’t know”. Nici eu nu stiu…