S-a trezit singur intr-o dimineata. Singur si gol pe un pat de spital. Nu era nimeni in jur. A iesit in strada si cosmarul a continuat. Londra era pustie si se simtea ca si cum toti i-ar fi jucat o farsa absurda. Numai ca si-a dat seama brusc ca nu era singur si s-a trezit urmarit de un fel de zombie. Si asa a inceput inceputul sfarsitului!

“28 Days Later” m-a facut sa il urmaresc cu respiratia taiata. Nu e vorba doar despre efecte speciale, mate imprastiate si batai la greu ca in “Resident Evil” (nu am putut sa nu fac comparatia…chiar daca recunosc ca si “Resident Evil” mi-a placut pentru Milla ) ci mai mult despre drama umana si lupta pentru supravietuire. Un mic grup de supravietuitori, printre care si Jim, tipul despre care am vorbit in primele randuri, se decid sa paraseasca adapostul din Londra pentru a se indrepta sper o baza militara ce promitea salvarea. Culmea e ca nimic nu e ceea ce pare si odata ajunsi la destinatie descopera un regiment mult mai panicat si disperat decat ei.

N -as clasifica “28 Days Later” neaparat in genul horror, decat daca as considera de groaza atitudinea umana in situatii de criza. Asa e, suntem cu totii monstrii atunci cand e vorba de a ne salva propria noastra viata. Doar ca nu suntem constienti de asta si avem nevoie de filme care sa ne-o spuna…