Ca sa omor macabrul si tristetea situatiei in care m-am aflat azi am inceput sa ma gandesc la blog, la cum o sa imi aleg cuvintele pentru a povesti dar mintea imi era goala…atat de goala incat abia reuseam sa compun o fraza si sa leg cuvinte intr-un sens logic.
Moartea unui cunoscut ma face intotdeauna sa ma gandesc la efemeritate si trezeste in mine o ciudata senzatie de dragoste de viata. M-am declarat multumita azi in biserica doar simplului fapt ca traiesc. Nu vreau sa intru in detalii morbide pentru ca nu sunt o teribilista, si nu sunt nici complet insensibila incat sa declar ca totul ma lasa rece. Doar ca trupul din sicriu imi amintea vag de omul care fusese odata si m-a intristat. Suspinele din jur, mirosul infundat de tamaie, cantarea monotona a preotilor…toate am simtit ca ma apasa si am vrut sa ies.
M-am refugiat acasa intr-un colt de pat, doar cu castile in urechi si in scurt timp m-am scufundat intr-un somn adanc…acum a trecut, s-a terminat totul.
De: Andrei pe august 10, 2008
la 12:02 pm
c’est la vie!
De: darkjade pe august 10, 2008
la 12:22 pm
stiu ce inseamna sa pierzi pe cineva drag,crede-ma! acum un an si 3 luni,tata a murit “in mainile mele”.odata q moartea lui,a murit si o parte din mine…de fapt,sufletul meu a murit! mi-a mai ramas doar trupul asta material,o simpla infatisare,nimic mai mult…
De: demonik pe octombrie 12, 2008
la 9:19 am