RSS

Category Archives: Amintiri

Dosarele X sau amintiri din epoca de aur a straniului

Imi e relativ greu sa descriu senzatiu de straniu. E mai mult ca sigur un cliseu daca spun ca straniul se simte mai bine decat sa explica, dar o sa incerc totusi sa depan cateva amintiri din epoca de aur a straniului.

Simboluri nemuritoare ale straniului existentei mele raman: Dosarele X, Twin Peaks, Zona Crepusculara si proza lui Mircea Eliade. Ma opresc astazi la prima mea obsesie la care aveam sa revin si mult mai tarziu sa o inteleg si sa o privesc cu ochi de om mare.

Stiu ca era candva primavara tarziu (sa fi fost aprilie sau mai) cand am vazut primul episod din Dosarele X. Nu mai amintesc exact plotul dar stiu ca m-am speriat. Le-am spus a doua zi parintilor ca mi-a displacut profund si ca nu inteleg cum ei s-au putut uita. Stiu ca tata a ras si mama a zambit in barba.

Saptamana a trecut intr-un mod bizar de repede si mi-am dat seama ca era din nou vineri. Era 8 seara si avea sa inceapa acelasi show care parca ma schimbase intr-un mod ciudat. Incercasem sa nu ma gandesc la el caci eram satula de traumele timpurii cu vampirii lui Coppola, dar episodul de saptamana trecuta ma bantuia intr-un mod placut. Mi-am luat inima in dinti si m-am uitat la al doilea episod si am descoperit o traire noua pe care aveam sa o inteleg peste cateva luni si sa o pot explica in cuvinte abia acum.

Cum 3 este un numar magic si pentru mine m-am indragostit nebuneste de serial de la episodul al treilea. Aveam doar 10 ani si ma bantuia placerea  povestilor ciudate de vineri seara.

Dosarele X a ramas si acum serialul meu preferat din toate timpurile in primul si in primul rand pentru atmosfera. Relativ putine productii televizate au atins pragul ala de straniu frumos de care o sa raman fascinata probabil toata viata. Incepand cu inceputul… insasi melodia de la Dosarele X e ciudata. Clipul e ciudat si parca singura tangenta cu realitatea sunt cele doua legitimatii ale agentilor FBI, Mulder si Scully. Imi amintesc fata ciudata care se alungeste, globul care emite lumini de tip UFO, umbra surprinsa in infrarosu si radiografia in care osul de jos al aratatorului e colorat in rosu.

Si apoi imi amintesc franturi din atatea si atatea episoade si povesti X spuse atat din perspectiva scepticului cat si din perspectiva celui care vroia sa creada. Si adevarul? Adevarul e undeva dincolo de noi e concluzia pe care am adoptat-o inca de atunci ca un fel de motto religios.

Revenind la sceptic si la cel care vroia sa creada, i-am iubit pe Mulder si Scully. In mintea mea de fetita mi s-au parut un cuplu perfect si imi placeau la nebunie momentele de tachinare intre ei. Si acum mi se pare genul de cuplu intre care exista scantei, scantei stranii si frumoase.

Dar revenind la ce inseamna straniu pentru mine: Dosarele X au atmosfera aia de o noapte de octombrie petrecuta undeva in mijlocul padurii cuprinse de ceata. Am senzatia de umezeala prea multa, de frig si de frunze uscate care mi se sparg sub talpi. Straniul inlocuieste senzatia de teama cu o fascinatie bizara caci am inteles curiozitatea lui Mulder pentru ce e dincolo de ceata. Intrebarea obsesiva do you really wanna know m-a facut sa iubesc si eu misterul de dincolo de negura si sa raspund da!

Dosarele X imi amintesc si de vara lui 96. Stiu ca era august si era vineri si stiu ca am avut pentru prima data senzatia ca ma pierdusem in timp. Cateva clipe uitasem cat mai e pana incepe scoala si uitasem ce zi e maine. Stiam doar ca era vineri dupa-masa si spre seara aveam sa ma bucur din povesti ciudate. O adiere de vant usoara mi-a dat parul de pe fata si am fost constienta brusc de atmosfera aia de octombrie, de padure si de ceata si m-am simtit fericita.

Epoca de aur a straniului ma face fericita! :)

 
5 comentarii

Publicat de pe ianuarie 23, 2011 în Amintiri

 

Etichete: , ,

Povesti cu gust

Nu sunt o pofticioasa, dar sunt povesti care m-au facut sa salivez.

Prima amintire gustoasa o am din povestea lui Hansel si Gretel care ajung la casuta din turta dulce. Tin minte gustul imaginar al casutei: era dulce, putin mentolata iar glazura de ciocolata de deasupra o facea moale si pufoasa. Turta dulce de la alimentara nu a avut niciodata glazura iar aroma dulce-mentolata nu avea savoarea celei din poveste. Imi placea totusi forma in care venea turta dulce de demult – un fel de mici caramizi pe care le asezam uneori intr-o movilita ce imi imaginam ca e casuta vrajitoarei.

Salatica mi-a facut o pofta nebuna de salata,  si chiar si acum imi mai imaginez uneori ca salata din bol e luata din gradina din spate a vrajitoarei. Chiar daca intreaga poveste punea accentul pe cositele lungi ale Salaticai, mie mi-a ramas gandul la salate…

Stephen King mi-a facut o sete teribila intr-o zi uscata de februarie. Citeam pasajul din “Gerald’s Game” in care femeia imobilizata de pat cu o pereche de catuse incearca disperata sa ajunga la paharul de apa. Senzatia de gura uscata, de dorinta asidua a papilelor gustative de a se inunda cu apa rece si dulce m-a cuprins in asemnea hal incat am simtit ca ma scurg. Primul lucru pe care l-am facut atunci cand am coborat din metrou a fost sa imi cumpar o sticla cu apa.

De vreo saptamana ma obsedeaza gustul de carne uscata si sarata pe care o manca Pistolarul in desertul arid din “Turnul intunecat”. Am insomnii de ceva vreme si printre sutele de ganduri care mi se topesc in creier, in starea mea de veghe, gustul imaginar de carne uscata si sarata ma face sa inghit in sec . Mi-e pofta de mancare uscata si proasta pe care as manca-o in desert.

 
4 comentarii

Publicat de pe decembrie 13, 2010 în Amintiri, Diverse

 

10 lucruri tomnatice

Un post de sezon, iata ce imi aminteste mie de toamna:

Carte – Cam orice scris de Oscar Wilde. Conservatorismul victorian merge de minune in serile racoroase de octombrie.

Film – Filmele melancolice cu Brad Pitt: Legendele Toamnei, Sapte ani in Tibet, Interviu cu un Vamprir si Meet Joe Black

Album - October Rust de la Type O Negative

Loc - O banca spre lac in Parcul Tineretului intr-o zi calduta de toamna.

Imbracaminte – Blugi si pulover tricotat manual.

Mancare – friptura in sange.

Bautura – vin rosu demi-dulce.

Miros - scortisoara si frunze arse.

Culoare – stacojiu.

Moment al zilei – amurg.

Tie ce iti aminteste de toamna?

 
Un comentariu

Publicat de pe octombrie 5, 2010 în Amintiri, Vremea

 

Etichete:

Ultimul maidan

Era mult trecut de pranz dar nu as fi putut sa estimez exact cat era ora. Ma simteam amortita iar vantul fierbinte care imi batea prin par ma facea sa imi ingrop fata adanc in maini si sa imi inchid ochii. Mi-am adunat genunchii la piept si m-am strans cat de mica am putut pe coltul meu de bordura.

Am simtit ca ma trezesc brusc atunci cand am auzit pasi grabiti in spate. Mi-am ridicat capul din intunecimea propriilor palme, am strans ochii mici si chinuiti de lumina prea puternica a soarelui de august si m-am uitat in spate.

A. si L. iesisera la joaca. Am zambit larg si i-am privit lung, cat sa mi-i fixez in minte o viata intreaga. A. era mai mare decat L. cu circa 4 ani dar nu am simtit asta niciodata. Mi se parea ca erau fratii perfecti, fratii pe care eu nu i-am avut si nu in ultimul colegii de joaca de maidan pe care aveam sa ii pierd, nu cu mult inainte de septembrie. Incepusera sa isi impuna un pas usor alergator in timp ce se impingeau si se inghionteau in gluma.

A. musca cu pofta dintr-un mar a carui roseata mi-a amintit dintr-o data de raceala toamnei si de scoala. M-am cutremurat putin dar mi-am alungat gandurile scolaresti indata si am reusit sa zambesc din nou larg. L. era mai mic decat ea cu circa un cap si se chinuia in zadar sa ajunga si el la fructa cea coapta. A. tinea marul in mana stanga, mult deasupra capului si urma o adevarata strategie: cum L. se oprea din sarit si inghiontit musca cu pofta apoi il ridica din nou spre nori.

Am traversat cu totii strada ingusta care ne despartea de maidanul din fata. L. a traversat primul si s-a cocotat cu usurinta pe o gramada de sine vechi de tramvai. Ea ma intrebat plescaind daca vreau si eu si atunci am luat si eu o gura din fructul interzis. Era malaiet si dulceag si mi-am amintit din nou de marul din ghiozdan, amestecat uneori cu frimituri de senvis sau unt. Nu am apucat sa imi las firul gandurilor sa curga in nestire caci zgomotul unei izbituri puternice m-a facut sa tresar. L. o daramase pe sora lui direct pe roata veche de camion. O impinsese cu putere iar marul ii zburase din mana undeva in spatele sinelor. M-am apropiat de sine si am vazut ca isi gasise eternitatea in gramada de cioburi in care ma taiasem vara trecuta. Am zambit usor melancolic si m-am urcat si eu pe sinele vechi de unde aveam sa ii observ pe cei doi de la inaltime. A. inca nu se ridicase de pe cauciucul vechi caci trupul i se contorsionase intr-un mod ciudat. Radea infundat si se tinea de burta cu mainile mici si albe. L. se trantise pe o bucata de beton si lovea usor pamantul cu pumnii. Ea s-a ridicat intr-un final boscorodind si injurand printre chicote de ras. S-a urcat langa mine pe sinele metalice si m-a intrebat unde a cazut marul. Ne-am dus amandoua sa-l privim si  miezul alb si moale se acoperise deja de noruri de furnici.

El se aventurase ceva mai departe in vegetatia misteriosa ce rezida undeva in spatele rotii ponosite. L. ne aducea intotdeauna comori: bucati mari de creta, cioburi colorate, un cap vechi de papusa, bucati drepte de scandura pe care le foloseam ca si cantar in jocul de-a magazinul, bete lungi si ascutite – baghete magice, bucati de carton, polistiren sau abtibilduri cu masini pe care adultii nu stiusera sa le pretuiasca.

Timpul a trecut pe nesimtite si strada incepuse sa se animeze brusc. M-am uitat la cer si mi-am dat seama ca soarele isi potolise din stralucire si capatase o nuanta putin rosiatica. L. statea langa mine iar A. coborase de pe sine si mergea in cerc pe roata imensa de camion. M-am uitat spre bloc si am vazut ca grupul de bunicute iesise deja sa se bucure de razele muribunde ale soarelui de august. Se stransesera toate pe gard si scaunele pescaresti in jurul intrarii si probabil se avantasera in discutii banale si batranesti al caror fan nu am fost niciodata. Doamna C. iesise la plimbare cu Ionut. Era inca foarte mic atunci si tin minte felul ciudat in care invata sa paseasca. Era ca si cum fiecare avant al piciorusului sau dolofan era o aventura in necunoscutul fierbinte al asfaltului.

M-am simtit brusc complesita de multimea de peste drum si m-am intins lenes in timp ce coboram de pe sine. Impreuna cu E. si A. am traversat strada si ne-am oprit in fata adunaturii de babute. Bunica lor s-a ivit din gramada de capete acoperite de broboade si le-a zambit cu caldura. Dupa o scurta discutie am plecat cu totii alergand spre micul magazin de vizavi. Ne-am cumparat cu totii guma Turbo si apoi am facut schimb de surprize. Aveam cu totii mini colectii pe care ni le etalam uneori in intimitatea maidanului nostru.

Ochii mi-au sclipit involuntar spre acadeaua spiralata si colorata dintr-un colt de vitrina. Un zambet strengaresc mi-a scapat si mi-am promis ca maine o sa fac eu cinste cu dulciurile de seara.

Ne-am indreptat spre bloc si am lasat maidanul nostru drag sa se odihneasca in ultimele licariri de soare. Era aproape noapte cand i-am aruncat o ultima privire. Luciul metalic al sinelor se stinsese in noapte si mii de greieri cantau de undeva din labirintul de vegetatie misterioasa in care isi gaseau refugiul mii si mii de comori copilaresti. L-am lasat sa doarma si m-am dus si eu obosita spre casa.

A fost ulimul meu maidan si ultima seara cand mi-am vazut prietenii.

Nota: Mi-am amintit brusc de acest capitol al copilariei mele aseara, cand am recitit cateva pagini din “IT” al lui Stephen King.

 
Scrie un comentariu

Publicat de pe iulie 16, 2010 în Amintiri

 

Etichete: ,

Desenele copilariei mele

Mi s-a intamplat ieri sa am cateva minute de butonat telecomanda. Stiti starea aia cand de fapt nu stii ce vrei sa vezi dar simti ca ai vrea sa descoperi un film pe care l-ai vazut demult si ti-a placut? Ei bine, am ajuns in sfarsit pe canelele de desene animate. Mi-am dat seama cu groaza ca am circa 4-5 ani de cand nu m-am mai uitat pe Cartoon Network si mi-am reamintit brusc de ce: nu mai am la ce sa ma uit.

Detest profund snobii care se declara oameni mari si uita ca odata, demult, au fost copii. Desenele animate sunt frumoase la absolut orice varsta cu conditia sa fie desene animate si nu caricaturi jenante, ca in zilele noastre.

Iata care au fost desenele copilariei mele, desene pe care le-as urmari si acum cu placere:

Scooby Doo

Prima mea pasiune animata mi-am descoperit-o in jurul varstei de 7-8 ani cand in sfarsit prindeam si eu Cartoon Network. Chiar si acum cand ma gandesc la Scooby Doo imi dau seama ca a fost una din cele mai bune idei animate televizate. Am perceput aventurile  gastii vesele in primul rand ca o poveste politista cu fantome, un fel de Agatha Christie pentru pici. Desigur, poate ca prima mea obsesie animata a fost daunatoare pentru ai mei care trebuiau sa intrerupa orice film sau program de stiri pentru Scooby, si in multe situatii probabil ca si-ar fi dorit sa imi indese o soseta in gura ca sa ma opresc din cantat: “Scooby Dooby Doo where are you? We need some help from you now…“.

The Swat Cats

Am descoperit acest minunat desen animat (difuzat in vremurile bune Cartoon Newtwork in colectia Power Zone) intr-o zi in care ma ghemuisem intr-un colt de pat in urma unei depresii copilaresti (imi pierdusem un cercel). Am ramas absolut fascinata de lumea orasului pisicesc aparat din umbra de cei doi eroi T-Bone si Razor. To make a long story short, cei doi, un fel de mecanici geniali,  isi construisera singuri o nava de lupta si se decid sa apare orasul de infractori si in special de Dark Kat, cel mai de temut dusman. O tin minte in special pe Callie, blonda atragatoare si suportera a celor doi, care ajunge mereu sa fie o fecioara la ananghie. Imi doream in secret ca Razor sa se combine cu Callie.

Johnny Quest

Un alt desen din epoca de aur Cartoon Network este Johnny Quest. Aventurile palpitante ale lui Johnny (impreuna cu echipa formata din tatal sau, fiul adoptiv Hadji si Race Bannon)  m-au fermecat in asemenea masura incat am avut o perioada cand era printeselor a apus in desenele mele si am inceput sa conturez si eu peisaje exotice din jungla amazoniana.  Ceva mai tarziu, cand aveam circa 11 ani, Johnny Quest s-a reinventat si au aparut “Noile Aventuri ale lui Johnny Quest“, avandu-l in focus pe eroul nostru, deja adolescent. De asemenea, seria aduce un nou personaj si anume Jessie, fiica lui Race. Urmarind Johnny Quest am fost fermecata de numele unei oarecare iubite a lui Race: Jade. Si de aici un mic pitic pe creier…

Pirates of the Dark Water

Pirates of the Dark Water este probabil una din cele mai frumoase miniserii animate televizate. Grafica frumoasa si detaliata, povestea in sine (despre pirati, apa neagra si monstrii) si nu in ultimul rand personajele complexe mi-au ajuns direct la corazon si au ramas acolo pentru multi ani. Am urmarit cu sufletul la gura aventurile printului Ren in cautarea celor 13 comori, singura arma impotriva blestemului apei negre. Imi amintesc de maimuta-pasare enervanta, Nidler, de piratul rebel si acid, Ioz si de frumoasa vrajitoare Tula. Am revazut cateva episoade acum cativa ani si mi-au placut la fel de mult. Ah, ce dor imi e de animatia de altadata.

Captain Planet and the Planeteers

Nu am fost niciodata o ecologista desavarsita dar am fost innebunita dupa seria animata de mai sus. Serialul urmareste aventurile animate ale unor adolescenti din diferite colturi ale lumii (Kwame din Africa, Wheeler din State, Linka din Rusia, Gi din Asia si Ma-Ti din zona Amazonului) care dobandesc fiecare un inel cu puteri magice: pamant, foc, vant, apa si inima. Odata reunite, cele 5 inele il cheama pe razboinicul ecologist suprem, Captain Planet. Dusmanii planetarilor erau cu siguranta oamenii rai si antiecologisti care vor cu orice pret sa distruga planeta si sa se imbogateasca. Imi aduca aminte ca la un moment dat apare chiar un opus al lui Captain Planet, in persoana lui Captain Pollution.

The Powerpuff Girls, Ed, Edd n Eddy si Courage the Cowardly Dog

Sa fi avut in jur de 14-15 cand am descoperit acest triunghi armonios din noul val de desene cool de pe Cartoon Network. Chiar daca grafica era simpluta si stupida (vezi in special The Power Puff Girls si Ed, Edd n Eddy), plotul in sine un fel de glumita dragutica, am ramas placut surprinsa si teribil de amuzata de aceste “desene de dupa-amiaza”, asa cum le numeam atunci.

Cele trei Power Puff girls, facute din “sugar, spice and everything nice” se luptau cu monstrii si tot felul de raufacatori, salvand de fiecare data orasul Townsville. Cei trei Ed erau de fiecare data pacalicii cartierului si esuau lamentabil in incercarea lor de a face rost de bani pentru bomboane. Courage a fost pentru mine un desen “horror” cu totul special. Un catelus fricos incerca sa isi salveze de fiecare data stapana la ananghie. Am ramas si cu un motto: “The things I do for love…”

Spiderman

Spre deosebire de toti ceilalti, eu am descoperit destul de tarziu lumea Marvel, si intr-adevar, a fost una din cele mai mari minuni ale vietii mele. Cand m-am uitat prima data la Spiderman mi-am dat seama ca era povestea perfecta: un erou timid si tocilar care salveaza de fiecare data orasul de raufacatori. M-am regasit in Spiderman mai mult decat in orice alt erou animat de pana atunci. Calitatile mele de desenator au crescut vizibil caci incepusem sa desenez personaje Marvel. Gandidu-ma acum la rece, cred ca Spiderman a fost pentru mine o prima si furtunoasa iubire :) .

X-Men

Dintre toate obsesiile mele (animate sau nu) cred ca niciuna nu a fost atat de intensa ca si X-men. Am preferat universul X-men (fata de Spiderman de exemplu) pentru gama variata de personaje si gradul mai mare de complexitate al actiunii. Favoritul meu a fost si a ramas Wolverine, rebelul cu sange rece a carui tarie de caracter mi-as fi dorit-o si eu. Mi-a placut in special seria “X-Men Evolution“, pentru ca am descoperit si alte personaje cool afara de Wolverine: Nightcrawler, Rogue sau Avalanche. Mi-am dedicat ani buni pasiunii X-men dar desigur, cu mult folos. Am invatat sa fac niste wallpapere si videori de amator si sa lucrez un html la nivel mediu.

 
14 comentarii

Publicat de pe iulie 13, 2010 în Amintiri, Arta si Animatie

 

Etichete: , , ,

Dupa 10 ani

Au trecut 10 ani de cand am terminat scoala generala si amintirile m-au napadit brusc si dureros.

Biroul meu era pe vremuri acoperit de carti copertate in hartii  de impachetat cadourile de Craciun, caiete patate de cerneala, creioane care aveau mereu varfurile rupte si tone de foi folosite  pe post de ciorne. Acum biroul din camera mea a ramas un simplu suport pentru nimicuri.

Mi-e dor sa scriu frumos, sa curbez indraznet codita de la “f” sau sa gasesc mereu o modalitate noua de a-l scrie pe “A” cu bucle. Tastele au si ele frumusetea lor, literele ies mereu egale, iar gresilele sunt simplu corectate prin backspace sau delete. Dar, pe de alta parte, literele electronice sunt urate si colturoase, lipsite de onduleuri si de o inclinare asimetrica  pitoreasca.

Mi-e dor de zilele tarzii de mai, cand era vineri si veneam devreme de la scoala. La 5 dupa-amiaza inca mai plutea puf prin vazduh in timp ce intreaga atmosfera parea ca a amortit cu totul.  Imi aduc aminte ca ajungeam acasa si ma tranteam pe pat respirand aerul cald de mai prin fereastra larg deschisa. Si daca se intampla ca un puf rebel sa imi invadeze intimitatea de vineri dupa-amiaza il capturam in pumn si ma gandeam la o dorinta noua.

Poate ca pare greu de crezut, dar mi-e dor sa dau lucrari. Mi-e dor de senzatii cum ar fi  stomacul care mi se strange mic, mic, mic de tot,  inima care imi pulseaza mai puternic, palmele transpirate si nu in ultimul rand mi-e dor sa aud murmurul colectiv din clasa. Mi-aduc aminte lucrarile la matematica din clasa a 7 a. Era dupa-amiaza si era cald, poate prea cald, iar problemele mi se incurcau in minte alaturi de ganduri aleatoare despre colegii din fata, serialul de vineri seara si pozele din ziarul de azi de dimineata.

Mi-e dor de colega de banca. Adevarul e ca mor de dor sa  imi impart masa, biroul meu personal, coltisorul meu de chin, cu cineva cu care sa imi dau coate in mijlocul orei si sa chicotesc atunci cand, desigur, nu ar trebui.

Si mai erau si pauzele… mi-e dor de coridoarele reci din scoala, de buretele imbibat cu creta pe care il spalam la chiuveta in mijlocul orelor si mai ales mi-e dor de tabla si de creta. Bucatica alba de creta, cu care ma manjeam mereu pe maini si pe haine imi amintea pe vremuri de reclamele timpurii de la Colgate (cele cu experimentul cu cerneala), iar creta colorata o asociez si acum cu desenele de pe tabla de la petrecerile de sfarsit de semestru.

In ziua intalnirii de 10 ani am adormit tarziu in timp ce mintea imi ratacea inca prin coridoarele vechii mele scoli. Prin vis mi s-au perindat fete ale copiilor de candva, am simtit parca buretele jilav alunecandu-mi printre degete si eu m-am simtit pentru prima data adult. M-am trezit in intuneric si am strans perna la piept. S-au dus acum… fetele lor copilaroase, coridoarele reci, dupa-amiezele de mai, colegii de  banca… au ramas doar fragmente de vis care reinvie brusc pe melodii de demult.

 
3 comentarii

Publicat de pe iunie 7, 2010 în Amintiri

 

Etichete: , ,

Parfum de frezii

Cand am venit de la serviciu era deja intuneric. Am descuiat usor usa, cu teama parca sa nu perturb cumva linistea din apartament, chiar daca de sus inca se auzeau manele in surdina. Mi-am aruncat haina grea si geanta pe jos si m-am aruncat pur si simplu pe jos. E relativ greu de descris senzatia in care toate durerile corporale si spirituale ti se scufunda pur si simplu in podea. Corpul mi-a devenit usor si ma simteam aproape de levitatie.

Starea mea de amorteala totala probabil ca ar fi durat minute si minute in sir daca ceva nu ar fi animat incaperea. Stiti senzatia aia cand percepi ceva, fie auditiv, olfactiv sau tactil dar nu stii exact ce e, si nici nu vrei sa privesti pentru ca stii ca ai strica intreg jocul de-a ghicitul?

Trandafiri?…nu! Sprei de camera, parfum, gel de dus?…nu, sunt clar flori. Suficient sa imi fi ridicat capul ca sa aflu dar as fi stricat intreg jocul si stiam ca avea sa imi para rau apoi. Eram cat pe ce sa renunt cand mi-am amintit brusc: frezii! Si de data asta castigasem jocul de-a ghicitul.

Freziile imi amintesc de anii de scoala timpurie, de martisoare, de felicitari cu inimioare de carton lipite stramb (confectionate de subsemnata la orele de lucru manual), de mama prietenei mele din copilarie si de floraria de la coltul strazii.

Mi-am dat seama brusc ca as vrea sa fiu din nou in clasa a treia si sa rascolesc frenetic prin punga de martisoare, sa cumpar frezii proaspete de la coltul strazii si sa ii daruiesc mamei o felicitare lipicioasa si urata, facuta de maini de copil.

Parfumul de frezii imi aminteste ce era demult. A trecut! Acum astept sa intineresc.

 
7 comentarii

Publicat de pe martie 3, 2010 în Amintiri

 

Etichete: , , ,

Smells like…me spirit

Astazi creierul meu este subordonat. Nasul vrea sa ia conducerea. Aproape ca nu vrea sa ma lase sa tastez. Isi dorea atat de mult sa scrie si el un post si cu siguranta ar fi facut-o de multa vreme daca ar fi putut. Numai ca mainile i-au ras de fiecare data “in nas” pentru ca ele pot si el nu. El nu poate sa tasteze, decat daca s-ar chinui mult si capul probabil s-ar plictisi dupa maxim un minut si gura mai mult ca sigur ca l-ar injura.

Today it smells like so many things I remember of… Mi-am petrecut 20 de minute minunate azi in ratb, chiar daca din fata ma storcea o persoana obeza. Am incercat sa vorbesc cu mine si sa imi las gandurile sa zboare, asa cum faceam demult, cand oamenii mari mi se pareau plictisitori si goi. Si am reusit. Not to mention…am ajuns la birou intr-o stare de eforie putin vecina cu betia.

Tineti mintea povestea lui Jean-Baptiste Grenouille? Nu o sa uit niciodata bucuria lui absurda pentru mirosuri aparent banale gen iarba, coaja de copac, apa sau piatra. Ei bine, si eu am fost intotdeauna o mica parte din Jean-Baptoste. Mi-am adus aminte de copilaria frageda cand ma tranteam in pat (imaginandu-mi ca e un lan de secara) si trageam pe nari mirosul mamei care tocmai plecase spre serviciu. Mama mirosea a flori si scortisoara, a fuste crete de matase care se invarteau in roti ametitoare si a rufe tocmai spalate. Imi placea uneori sa tin o rochie de-a ei in brate in timp ce inchideam multumita ochii in “lanul meu de secara”.

Pe masura ce am crescut, copilul rebel din mine a invatat sa miroasa vantul amestecat cu parf de vineri seara, roata veche de cauciuc pe care ma invarteam in cerc si cenusa frunzelor de toamna care imi aminteau de scoala si de cerneala.

Cred ca a durat destul de mult pana cand am respirat din nou ceva. Imi amintesc clar perioada liceului cand am descoperit alte doua esente vitale.

Profesoara mea de chimie mi s-a parut intotdeauna ca miroase a alchine, nu ca as fi stiut cum miros (sau momentan, ce sunt) dar pur si simplu asta era. O combinatie putin fericita si parfumata de substante chimice o insotea intotdeauna si reusea sa ma inghete un pic pe dinauntru.

Mi-a trebuit cred un an de zile sa-mi dau seama ca profesorul meu de matematica mirosea ca Logan. Nu o sa uit niciodata mirosul de tabac amestecat cu parfum fin. Logan ar fi mirosit asa daca ar fi trecut pe langa mine pe strada, cu un trabuc aprins. Si poate ca m-as fi uitat lung dupa el si ar fi ramas pentru mine “a one time smell”, dar asa mi-a ramas o amintire minunata de 4 ani.

Cand l-am cunoscut pe el, nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca miroase a cald. Nu cred ca e sentiment mai placut pentru un nas decat sa te afunzi iarna in pielea moalea si umeda de la baza gatului. Si totodata mi s-a confirmat, iubesc mirosul de par, mai ales cand acesta se revarsa pe perna. Amintiri frumoase imi fac nasul sa se simta din nou rece si sa aiba nevoie de o caldura binevenita.

Nu as putea sa inchei fara sa spun sa …my cat smells like kitty litter. De fapt am vrut sa stramb putin nasucul cititorilor intr-un ewwww colectiv :) . Adevarul adevarat e ca ea miroase intotdeauna vag a piersici si flori. Obisnuiesc sa o curat cu solutia felina si blana ei neagra si lucioasa parca absoarbe fiecare particula de parfum. Nu de putin ori mi-am scufundat capul in blanita neagra de pe frunte sau burtica si am inspirat. Inocenta, caldura si multa multa frumusete…da, si eu nasul, simt frumusetea.

E putin de trecut de 12 si am nasul scufundat intr-o perna mica si portocalie. Miroase a praf, sprei de camera si vechi. Inca simt miros de piersici si parfum. Daca as fi baut probabil ca as fi auzit matase fosnind si as fi simtit un miros fin de tabac. Patura e trasa de pe pat si ma asteapta…eu, nasul, ma simt din nou rece si aproape ca zambesc pentru ca stiu ca undeva intre perne o sa reusesc sa ma incalzesc si sa imi imaginez ca sunt din nou intre bucle negre…

 
2 comentarii

Publicat de pe octombrie 6, 2009 în Amintiri

 

Etichete: ,

Chef de joaca…

Zmeura ma invita la joaca. Sa ne amintim de nemuritorul Oracol din “tinerete”. Voi completa si eu o fila. :)

Cit e ceasul? 17:18

Numele tau este? raman la numele de scena deocamdata … DarkJade

Porecla(nickname)? nu prea am

Ai tatuaje? nu

Culoarea ochilor? caprui inchis

Locul in care te-ai nascut?  Bucuresti

Mincare favorita? grea alegere…specialitatile de peste, cartofii pajiti si in general mancarurile condimentate

Ai fost vreodata in USA? nu

Ai infasurat vreodata pe cineva cu hirtie igienica? nu

Ai iubit pe cineva atit de mult incit sa-ti vina sa plingi? Da.

Ai fost implicat in vreun accident de masina? Doar o simpla atingere de bara.

Crutoane sau bacon? Bacon, intotdeauna prefer produsele din carne.

Zi favorita din saptamina? Vineri

Resturant favorit? Nu am.

Sport favorit sa te uiti la el? Atletism

Bautura favorita? Berea

Inghetata favorita? Cu visine si ciocolata.

Walt Disney sau Warner Bros? Walt Disney

Restaurant fast food favorit? sa zicem KFC.

Ce culoare are dormitorul vostru? Am tapet cu galben si verde pe pereti.

De cite ori ai copiat la vreun examen? Nu am stat sa numar.

De la cine ai primit leapsha asta? Zmeura.

In care magazin ai fi cheltuit toti bani de pe card? La Diverta.

Ce faci de obicei cind te plictisesti? Editez cate o poza in Photoshop.

La ce ora mergi la culcare? Depinde, 22-23.

Cine o sa raspunda prima/primul la leapsa asta? ca de obicei, las asta la latitudinea celorlati bloggeri.

Citi dintre cei carora le trimiti leapsha nu-ti vor raspunde? Cum nu o voi adresa nimanui in mod special intrebarea nu isi are sensul.

Care program tv nu pierzi niciodata ? vizionez frecvent Cronica Carcotasilor.

Ultima persoana cu care ai luat masa la restaurant? Cu Diana si Maco.

Ce asculti in momentul asta? Un radio in surdina.

Care e culoarea preferata? Cred ca albastru.

Mare sau lac? Mare.

Cate tatuaje ai? Mergi la intrebarea 4.

Ai ramas vreodata fara benzina la masina? Da.

Ce preferi pisica sau catel? Fara indoiala, comoara felina.

Ce anotimp preferi, vara sau iarna? Vara.

Esti solo? …nu inteleg daca intrebarea se refera la starea mea sentimentala sau daca sunt sau nu singura in camera asa ca ma abtin sa raspund.

Esti indragostita de cineva? De obicei puneam … atunci cand completam oracole si aparea intrebarea asta. Ma repet.

Cit e ceasul? 17:33

 
2 comentarii

Publicat de pe octombrie 17, 2008 în Amintiri, Diverse

 

Etichete: ,

Discutie intre fete

Nu obisnuiesc sa fiu atenta la discutii pentru ca de obicei prind doar franturi fara sens, asa ca tratez majoritatea calatorilor ca simple obiecte decorative ale…drumului.

Mi s-a intamplat azi sa asist involuntar la o discutie intre fete in timp stateam la coada la Mc. Cel mai probabil, liceene in clasa a 9 a, caci erau inca fascinate de Bravo si de Cool Girl si vorbeau cu entuziasm despre colectivul de colegi.

Fata 1 intreaba din senin: Placinta cred ca  e cu cinnamon…stii ce inseamna?

Fata 2: Nu.

F1: Scortisoara! Dar stii de unde  stiu? Am citit in Bravo acolo unde sunt versuri din melodii!

F2 s-a uitat mirata la ea. M-am intors si eu sa o vad. Era blonda cu o suvita  data smechereste peste ochi. Doua degete cu unghiile pe jumatate vopsite intr-o culoare fosforescenta au dat suvita peste ureche in timp ce un pac al balonului de guma i-a acompania gestul. Parea mandra de ea …

F2: Ti-ai luat Cool Girl?

F1: Aham! (in timp ce flencanea din guma)

F2: Si e ceva misto pe acolo?

F1: Da, ti-o dau la masa daca vrei ca o am in ghiozdan. (dupa un moment de tacere) Auzi fata, tu crezi ca Vali se drogheaza ca ai vazut cum era la bal…

F2 s-a uitat confuza la ea si i-a rspuns sec: Nu stiu.

Poate a vrut sa continue discutia dar poate ca nu era locul sau momentul asa ca a schimbat brusc subiectul vorbind despre McToast si alte componente din meniu.

Urmarea nu o stiu caci mi-a venit randul. Am ramas cu un gust oarecum nostalgic, caci era o vreme cand si eu rasfoiam cu fascinatie Bravo sau Cool Girl…dar asta a fost demult.

 
6 comentarii

Publicat de pe octombrie 14, 2008 în Amintiri

 

Etichete: ,

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 28 other followers