De ce nu imi mai place vara

Mai am inca oracolele de cand eram in clasa a 6 a si stiu ca in oricare oracol era nelipsita intrebare: care e anotimpul tau preferat? Eu, ca orice copil cu ceva celule vesele prin cap, raspundeam vara. Nu cred ca porneam de la motive existentiale (gen vara e asociata maturitatii spirituale si statorniciei) sau chiar de la cele climatice, sau legate de confortul termic (eu una suport mult mai bine caldura decat frigul). Nu, vara era strict legata de vacanta de vara, cand aveam luxul de a dormi la pranz si de a inventa mereu jocuri si scenarii noi.

Acum imi amintesc de vremurile de atunci si ma incrunt sau oftez plina de amar. Nu vreau catusi de putin sa cad in melancolii, dar verile de adult suck! Big time. Sau cel putin in primii ani …ai tineretii.

In primul rand nu ai vacanta. Da, ai concediu, dar si ala ti-l iei cu taraita. In zilele si asa putine de concediu (o saptamana – doua) cauti si tu ca orice copil mare in care inca mai traieste ceva din spiritul lui Indiana Jones, sa umbli cat mai mult. Asa ca ajungi fie pe la munte, dealuri, cabane, sau orase in care nu ai mai fost, sau deopotriva, pe care le indragesti. Si umbli, alegi, te zbati, faci basici in toata talpa, te arzi pe umeri ca tractoristul, faci febra musculara de la inot iar seara cazi lat in pat. Pana sa te dezmeticesti bine ca ai schimbat mediul te trezesti ca iei trenul inapoi spre Bucuresti. A doua zi probabil trebuie sa te intorci la munca intr-o stare extraordinara cu bateriile incarcate (ce imi place mie expresia asta): talpile te dor, umerii te ustura, si ochii iti sunt umflati de prea putin somn.

In weekenduri, cand inca esti pe jumatate refacut, te mai intalnesti si cu prieteni care iti spun ca florile ca au plecat in vacante prelugite pe concediu medical fabulist, in Tenerife, la tata socru si la propriu simti ca iti vine sa ii diseci, exact ca Jack Spintecatorul.

Si cum vara nu e doar despre vacante intervin si alte inconveniente: in primul rand e cald si naspa, mai ales daca mergi sardina in autobuz. Si cum Murphy a fost probabil un Mefisto care se amuza teribil inca, intotdeauna o sa gasesti in autobuz un batranel care o sa te faca iresponsabil, nesimtit, sau mai stiu eu cum, pentru ca ai avut tupeul sa deschizi geamul si sa respiri putin. Esti un porc care face curent! Live with it and feel sorry for the rest of your life.

Si daca tot vorbeam de respirat si de verdeata, mai simt uneori nevoia e parc, iarba si flori. Si uneori imi place sa fac poze in parc dar vara e din pacate sezonul nuntilor. Nu ma intelegeti gresit, iubesc traditia veche de nunta si imi place ideea de mireasa imbracata in rochie bal, doar ca miresele noastre arata ca niste conopide infipte in iarba, si de cele mai multe ori exact in locul in care iti pozitionasei tu modelul. Vei fi nevoit sa te scuzi fata de model in timp ce domnisoara de onoare te priveste cu scarba ca ai si tu aparat in mana si ca nu pozai nuntasii.

In disperare de cauza deschizi televizorul si descoperi ca fauna de cretini e si mai abundenta in statiunile estivale. Dar ce e de mirat sau de comentat?

Imi pare rau, azi a fost cald si e inca vara…

 

Dupa 6 luni de-amor

Iubi s-a sculat azi mai devreme cu o ora. Printesa lui dormea inca langa el, in camasa de noapte de satin, iar prin gura usor intredeschisa ii ieseau suspine suave si senzuale. A sarutat-o scurt pe obrazul fierbinte si s-a dus sa pregateasca el cafeaua.

Nu stia foarte bine ce face dar sincer nici nu conta. Si-a imaginat pentru o clipa fata frumoasei sotii cand il va vedea in pijamaua de matase si cu sortuletul deasupra. Era convins ca va plange din nou,  il va saruta lung pe buze si  se va grabi catre aparatul foto. Inca o amintire de neuitat pe comoda de langa pat, deja captusita pana la refuz cu rame de fotografii.

Nu s-a inselat. Ea a plans si a ras in acelasi timp si i-a spus ca e un bucatar desavarsit. Clipa in care iubi a purtat sortuletul cu winnie the pooh peste pijamaua fina de matase, de la nasa mare, a ramas acum imortalizata pe masa din sufragerie langa pozele cu sora lui de cand se facuse roscata.

Iubi s-a grabit spre birou caci harjoneala de dimineata durase mai mult decat se astepta. Ce sa-i faci, nu in fiecare zi faci 6 luni de la nunta! S-a asezat pe scaunul lui de la birou si si-a sprijinit mainile printre teancuri de facturi. Ochelarii strambi i-au alunecat usor de pe nas lasand la iveala ochiul miop. Nu, nu era usor dar cu siguranta era minunat sa fie casatorit. Trebuia sa fie minunat, nu-i asa?

Ea a renuntat si la job de trei luni ca sa fie gospodina desavarsita. Si-a cumparat sortulete multe, manusi de bucatarie si carti de bucate cat cuprinde. Mama soacra mai face uneori schimb de retete cu ea, dar din pacate chiftelele alea tot  tari ca piatra ii ies. Se bosumfla si ofteaza cand iubi se ineaca si tuseste dar asta e singurul ei defect. In rest e grozava! Sambata dimineata da cu aspiratorul, sterge praful zilnic, in timpul liber se uita pe Acasa si Euforia si niciodata nu se supara cand vrea sa se uite la meci. Se face mica langa el si se joaca cu parul sau de pe piept.

Iubi a sorbit lacom din cafeaua de pe birou. Era tare si amara, exact cum ii place lui. Sotioara i-o face de obicei apacioasa si mult prea dulce. Il intreaba mereu daca e delicioasa iar el ii pupa intotdeauna mana mica si ii raspunde sagalnic ca da. De dimineata, experimentul cu cafeaua nu prea i-a iesit. A iesit un fel de apa cafenie pe care sotioara a sorbit-o cu nesat printre suspine.

La ora 12:00 (fix) a sunat-o sa ii spuna ca o iubeste. Ea a spus ca-l pupa dulce si ca s-a apucat deja de cina. O sa fie o surpriza… o surpriza minunata, pe o masa plina cu lumanari ce vor parfuma intreaga camera a capsunele si trandafiri. Exact cum ii place lui! A inghitit in sec si i-a spus inca o data ca e precum fecioara intre sfinti. Ea a scos un suspin plin de amor si a inceput sa ii povesteasca despre sufleul de ciuperci al nasei mari si despre sora lui care pusese deja gogosari la murat.

Iubi o auzea aproape in surdina caci secretara de la biroul vecin a trecut brusc pe langa el cu un dosar in mana. Il fixa cu privirea si iubi si-a dat seama ca a inceput brusc sa transpire. Printre franturi de gogosari si murat a inceput sa simta brusc un parfum discret de frezii si o mana dichisita s-a intins inspre el tinand un dosar. S-a holbat cu un colt de gura intredeschisa in decolteul generos al femeii si aproape ca a simtit telefonul cazandu-i din mana. Si-a revenit insa imediat si i-a spus sotiei ca o pupa si pe mai tarziu ca are treaba. A zambit languros si frumoasa decoltata i-a raspuns… cu jumatate de gura. Eh, tot e bine decat nimic. A urmarit-o cum se indrepta spre usa si a simtit nevoia sa isi desfaca nodul de la cravata.

Si-a petrecut dupa-amiaza intre mormane de hartoage, calcule si mesajele de pe telefonul mobil care nu conteneau sa il anunte ca “Dragostea vietii tale te asteapta cu o surpriza culinara si multe lumanari parfumate!”.

Acasa ajuns mintea deja ii vibra intre franturi de calcule, gososari murati si imaginea unui decolteu generos. A inghitit in sec cand a batut la usa tinand la spate imensul buchet de trandafiri. Stia ca sotioara o sa planga din nou, ca o sa ii faca poze intre trandafiri, ca o sa simta imbinari nearmonioase de capsunica si ardei umpluti si ca o sa bea sampanie Angeli cu aroma de caise. Gura i se usca brusc si membrele ii cazura moi pe langa corp.

Ea deschise zambitoare. I-a intins buchetul de flori si dintr-o data s-au auzit aplauze. Socrii, parintii lui si nasii jubilau cu totii iar Georgel alerga de colo cu aparatul de fotografiat.

Au sarbatorit 6 luni de iubire cu totii, in familie, in arome dulci de Angeli, lumanari parfumate si placinta cu prune.

Noaptea la 12:00 (fix) ramasesera doar ei doi si el a coborat in genunchi cerand-o din nou de sotie. Printre suspine ea a pornit casetofonul si si-au incheiat seara in ritmuri boeme de “Frumoasa mea in noaptea asta…“.

Iubi dansa cu pasi inceti si isi privea prin ceata iubita. Pentru o clipa i s-a parut ca e blonda, inalta, supla, ca decolteul ei face furori si ca miroase vag a frezii. S-a aplecat spre ea si a sarutat-o.

 

CFR si calatorii (partea a II a) – Ghiveci de calatori

Voi continua seria peripetiilor din CFR cu un cumul de personalitati calatoare. Desigur, cu totii am interactionat cu vecinul de compartiment, fie ca l-am intrebat pana unde calatoreste, l-am servit cu napolitanele storcite de sticla cu apa sau l-am rugat sa arunce un ochean catre bagaj in timp ce ne dezmorteam putin oasele pe culoar.

Dintre figurile iconice pe care le-am intalnit pana acum amintesc: batranica destanuitoare, doamna de demult, taticul fericit, tanara speranta, politicianul din popor si anonimul.

Pe batranica destanuitoare o cunosti si tu, fie ca ai intalnit-o in tren, la coada la posta sau e vecina ta de la 2. Aproape intotdeauna mi se intampla sa nimeresc pe tren cu o astfel de bunicuta exact langa mine. Nu sunt rea si nici ipocrita, asa ca marturisesc ca e un gen de calator care imi place. Prefer o gurita precum o moara stricata decat o liniste apasatoare. Batranica destanuitoare are grija sa imi spuna de unde e, unde se duce, cati copii are, in ce an a murit sotul, cu ce ulei de corp se da fata mai mare de are o piele asa de fina, unde lucreaza baiatul si nu in ultimul rand cati bani are in casa. Dialogul meu este relativ restrans, un zambet un “asa”, un “imi pare rau” si un “grozav” ocazional. La finalul calatoriei ajung sa simt pentru batranica o afectiune precum pentru o ruda pe care am vazut-o de cateva ori.

In cazuri rele rele, batranica e o toapa si vine cu tarla de nepotei, care sunt un fel de maimutici daunatoare. Ionel are sa se loveasca la un moment dat si are sa inceapa sa urle iar mamaie are sa-si ridice picioarele descaltate de pe bancheta din fata (slava domnului) si are sa se duca sa-i reproseze: “Vezi daca nu esti cuminte!”.

Doamna de demult este intotdeauna o sexagenara intelectuala cu care iti va face placere sa poti un dialog. Chiar daca dialogul ajunge la nimicuri cotidiene doamna de demult va stii sa spuna totul intr-o nota melancolica si frumoasa incat sa te trezesti si tu cu un usor sentiment de tristete in suflet.

Atentie! Daca pornesti un dialog cu doamna de demult dupa ce ai ascultat lungul monolog al batranei destainuitoare aceasta din urma va tacea malc si probabil isi va scufunda capul in pungi cu cadouri si fulare.

Pe taticul fericit l-am vazut o singura data dar mi-a ramas in suflet precum o zi de primavara. Taticul s-a urcat in tren impreuna cu fetita si aveau de strabatut un drum lung de la Alba la Brasov unde ii astepta mami. Taticul isi iubeste fetita foarte mult, se vede cum ii sclipesc ochii cand se uita la ea. Fetita are o imitatie de barbie pe care o tine goala si cu parul incalcit. Taticul o lasa pe micuta sa o tarasca pe barbie de par prin tot compartimentul si chiar pe culoar. In acest timp da-i cu berea. Una dupa alta ca tare bune mai sunt! Cand a ajuns aproape de Brasov barbie isi pierduse un sfert de par, micuta adormise langa el iar el se inrosise la fata precum o fecioara dupa primul sarut. Frumos!

Am avut placuta surpriza sa port in tren dialoguri destepte si frumoase cu tineri de varsta mea. Nu ma cred un Evariste de Galois complet neinteles de cei din jur, dar uneori imi e greu sa comunic. Ma multumesc sa dau din cap si sa spun “mda”. Ei bine, am avut parte in tren de tinere sperante, de oameni tineri si mai ales curiosi care imi confirma sperantele cum ca generatia mea nu e chiar un mare zero.

Politicianul din popor isi gaseste raiul in preajma sau mai ales imediat dupa alegeri. Opiniile lui sunt de obicei clare…ca nimeni nu le da la pensionari si ca Tariceanu era mai bun ca a marit pensiile. Dupa ce incerci o semidezbatere politica in care aduci argumente ca both pdl+psd suck concluzia este intotdeauna aceeasi… “da, da acum ne-au micsorat pensiile”. Politicanul din popor va simti nevoia sa isi impartaseasca aceasta concluzie chiar daca ajungi sa vorbiti despre vreme sau rascoala din 1907.

Anonimul sta de obicei intr-un colt de compartiment, ori la usa, ori la geam. Va dormi in continuu pe toata durata calatoriei trezindu-se doar cat sa isi sprijine capul cazut pe un corp solid. Incredibil, dar se trezeste fix cand intra controlorul sau cand ajunge la destinatie. Nici macar urletele nepoteilor bunicutei destanuitoare nu au sa il trezeasca. Cum sa nu-l urasti?

 

Bucurestenisme

Caldura mare, mon cher! Caldura asta tare-i pacatoasa cand se combina cu praful, poloarea si sictirul general. Afecteaza sanatatea, dilata venele si mintea. Micile celule cenusii se zbat disperate, si se simt precum o bucata de ciocolata uitata pe masa din bucatarie, langa aragaz. Intr-un final ajung sa se prelinga si dau intr-o mentalitate din aia de je m’en fiche.

Si cum suferinta e un fel de lant pacatos si dureros, bucurestenii incep sa se manifeste si ei conform micilor celule cenusii. Se scurg pe strada, se tarasc, se imping in autobuz, lesina pe infernul de asfalt la 2 la amiaza si la un moment dat clacheaza si o iau…cum sa spun eu, putin pe aratura.

Era sambata dupa-amiaza, asa spre seara, si metroul gol era cam singurul loc unde simteai ca ti se usuca putin transpiratia de pe spinare. Scoteam cuvinte lenese catre un amic iar el ma acompania in agonie. Dormeam pe noi. Pana si fetita de vizavi o lasase pe Barbie sa atarne goala de-un picior. Barbie zambea fericita. Ei bine…she’s from plastic, it’s fantastic!

La Gara de Nord am avut cu totii un soc de proportii. Eu si amicul meu ne-am trezit brusc din amorteala iar Barbie a cazut in cap. Uite-asa din senin, ne-am pomenit cu o nunta in vagonul de tren. Nuntasii chiuiau fericiti iar mireasa zambea fortat, caznindu-se sa nu mature chiar tot Metrorexul cu fusta de printesa ce capatase o tenta gri deschis. Si s-au pus in genunchi si-au incins o hora pe Trandafir de la Moldova. Ea facea pirute si se invartea haotic intre nuntasi.

Nenea paznic mai mai ca se freca la ochi si le-a zis cand s-au oprit sa se pozeze cu decorul de intre statii, ca stiti, nu prea aveti voie sa faceti poze in metrou. Nasu’ mare, probabil, i-a zis “Sa traiesti breeeeeeeeeeeee!“. Au coborat la prima si nu m-am prins daca au urcat la suprafata sau au cautat urmatorul tren in care sa horeasca.

M-am dus zilele trecute pe la Diverta. Imi place acolo. De fapt imi place atat de mult incat imi vine sa imi iau un cort si sa ma mut undeva prin zona aia unde sunt carti cu panseuri ale celebritatilor de la noi (ca si asa nu le citeste nimeni si e mai mult spatiu pe acolo). Mintea imi vuia de caldura, si cativa neuroni care se topisera deja imi dadeau senzatia aia de imobilitate faciala botoxata. Nu am schitat niciun zambet nici cand in RATB o doamna i-a interzis controlorului sa  i se adreseze pentru ca vorbeste gratuit. Si nici macar nu m-am simtit prost cand am vazut un bunicut ( da, bunicut fara a in coada) care purta sandale ca ale mele. Cred ca am strans putin din degetele de la picioare si apoi le-am lasat sa se relaxeze in praf.

Revenind la micul meu paradis numit Diverta, cascam gura pe la raionul de jocuri. Nu ca m-ar interesa in mod deosebit si nici nu sunt genul care sa caste gura la carcase colorate, dar se intampla sa caut ceva. Si daca vorbim de intamplari, neuronii mei care lesinasera putin s-au trezit brusc la auzul urmatoarei discutii care m-a facut sa-mi curbez buzele intr-un zambet smecher, ce ascundea de fapt o iminenta criza de ras sanatos.

Mama se plimba de manuta cu cei doi copilasi (~ 7-8) care se uitau fascinati la raionul de jocuri. Unul din micuti aproape ca se ruga in genunchi de mama sa ii ia un expansion pack de Sims. Mama i-a taiat-o brusc si sec, putin iritata: “Lasa ca nu-ti mai iau eu joc. Am vazut eu ce faceti voi acolo. Faceti sex. Am vazut eu cum fac aia sex.” El a intervenit fara sa lase loc de pauze:” ăăăăăăăăă…..nu, ca noi defapt ne luam animale si le crestem…Hai ma mami!“. Mami l-a tras furioasa dupa ea si i-a lasat pe amandoi cu ochii in soare.

 

Nunta la romani

Ziua cea mare, in sfarsit. Azi isi vor uni destinele. Ei bine, de fapt, si-au unit destinele vineri dimineata, dar nu aia a fost nunta adevarata, ci doar o formalitate la 4 ace. Ei nu i-a placut exagerat. A fost confuza si nici nu stia cum sa se semneze in registru la starea civila (numele de domnisoara sau Popescu…).

S-a simtit destul de bine la mini-petrecerea de dupa. Oua umplute, sarmalute, salata de vinete si multa multa tuica. S-au culcat devreme, in jur de 10.

Ce inghesuiala! Unchiul Costica a trebuit sa doarma pe o patura in bucatarie (macar era aproape de damigeana) si mamaia Dumitra a dormit cu ei in camera, pe un pat pliant. Cel mai rau insa era ca Georgel a fost inghesuit intr-un colt de pat, cu ei…

Iubi incepuse sa o atinga usor pe coapse iar ea chicotea infundat. A tras-o langa piept si a inceput sa o sarute usor pe gat. Apoape ca incepuse sa geama usor cand s-a trezit Georgel… A spus ca vrea la pipi.

Revenind in prezent, astazi s-a trezit de la ora 6 si era mare mare valva in casa. Mama alerga de colo-colo, batand pasul pe loc, iar mama soacra prajea carnati in bucatarie. Nu stia exact de ce era pregatit un nou val de mancare, dar mamaia Dumitra a lamurit-o instant: sa aiba cand vine nea Titel cu acordeonul.

Ora 10:00: Poarta rochie alba cu corset si fusta de printesa. Se priveste in oglinda si isi da seama ca e o mireasa superba. Sora lui alerga naucita la usa, caci tocmai a venit tanti Jeni, pentru machiaj si coafura.

Ora 11:00: Unghiile arata deja minunat cu manechiura frantuzeasca si strasuri care imita cristale. Da, Jeni e o artista deosebita! I-a venit sa planga atunci cand i-a fixat voalul pe coc, doar ca tanti Jeni a mustrat-o se se abtina ca sa nu curga rimelul si sa nu se intinda fondul de ten. Mama ei si mamaia Dumitra bocesc infundat in spate. Cateva cristale albe in forma de inimioara ii fixeaza voalul si doua suvite carliontate ii umbresc obrazul. Sora lui a imbratiat-o pe tanti Jeni si a invitat-o in sufragerie pentru un Garone si un pahar de vin de tara.

Ora 12:00 (fix): A vazut-o iubi pentru prima data mireasa si i-a spus ca e cea mai frumoasa femeie din lume. I-a pupat mana mica cu unghiute cristalizate, iar apoi a vrut sa o stranga la piept si sa o sarute pasional pe gura. Mama soacra aproape ca l-a smuls de la pieptul ei, caci ii strica rochia, iar daca o saruta se ia glossul, a argumentat sora lui. S-a simtit putin jenata de reactia lui iubi, dar supararea a trecut repede caci unchiul Costica a inceput sa chiuie voios pe hol acompaniat de riff-uri de…acordeon.

Ora 14:00: Dupa ce au incins o hora mica in holul blocului, au coborat afara si au tras o perinita. Au aparut intre timp si nasul si nasa mare, impreuna cu niste rude de la tara. Fotograful si cameramanul i-au pozat cat au dansat hora. Pacat doar ca doi tiganusi de la doi au intrat in toate cadrele ca sa faca cu mana la camera. Noroc cu unchiul Costica, care i-a amenintat ca da cu damigeana dupa ei daca nu inceteaza.

Ora 17:00: DA! In sfarsit DA! Iubi a spus DA si i-a pus pe inelar verigheta pretioasa de aur, incrustata cu platina si cristale. Poze peste poze, cu parintii, cu nasii, cu rudele de la tara si cu colegii lui de birou, pe care nici macar nu ii cunostea. A zambit frumos in toate, iar iubi ii facea excesiv cu ochiul si ii soptea un singur lucru:”la noapte…“.

Ora 20:00: A inceput in sfarsit petrecerea. Iubi s-a enervat putin ca nu se auzeau lautarii suficient de tare, asa ca s-a dus impreuna cu nasu mare si verisorul de la Afumati sa se certe cu fata de bar. Desigur ca ei nu ii pasa de fericirea mirilor, caci a raspuns cu nonsalanta ca ea doar serveste bauturi si nu se pricepe la sonorizare. Iubi s-a inrosit brusc si a dat cu pumnul in bar. Noroc ca tocmai a venit patronul ca altfel ar fi mancat-o pe amarata aia nesuferita. Patronul, alt ingrat: a zis ca nu e indicat sa dea putin mai tare ca si asa se zdruncina peretii. Ce bine ca nasu mare e asa convingator!

Ora 20:30: Si sa curga muzica, nuntasii, bautura, mancarea si iar muzica!

Ora 23:00: Se simtea transpirata de la horit si noroc ca nasa mare a tras-o pana la toaleta. Alte cateva suvite carliontate si rebele iesisera din coc. Venise si Georgel cu maica-sa si radea in gura mare spunand ca mireasa seamana acum cu Michael Jackson. Mama l-a pocnit instant iar nasa mare i-a spus ca in locul ei l-ar fi calcat in picioare. Unde s-a mai pomenit, sa jignesti mireasa in ziua nuntii! Ce neobrazare!

Ora 24:00: Hora mare, mare, lautari veselie, tuica de tara si sarmale! Unchiul Costica probabil ca se simte deprimat, sau are o cadere de tensiune, caci tocmai a cazut sub masa. Langa el mamaia Dumitra doarme de la 9. La masa de langa, e seful lui iubi. Sta adunat si isi sprijina fruntea in palme. Iubita lui a inceput deja al doilea pachet de tigari si bate nervoasa din piciorul drept.

Ora 1:00: Este oficial rapita! S-a ocupat de asta Ion impreuna cu verisorul de la Afumati. Ion a zis ca nu mai are benzina in masina asa ca au dus-o in spatele blocului de vizavi. Incredibil, fotograful s-a enervat si nu a vrut sa faca poze, spunand ca nu vrea sa prinda si tomberoane in cadru. Noroc cu Ion, ca si-a amintit de parculetul mic, la cativa pasi de unde se aflau. Iubi il suna in continuu pe verisorul de la Afumati si pare nervos.

Ora 1:30: Mireasa e recuperata. Iubi a negociat pe o sticla de Whiskey si o declaratie de dragoste. Atunci, ea nu s-a mai putut abtine si a plans. Da, a plans si s-a simtit ca in ziua in care l-a vazut prima data. Iubi a intrebat publicul daca crede in dragoste la prima vedere, apoi a ingenunchiat, i-a luat mana si i-a sarutat-o si i-a zis ca e printesa vietii lui si ca a dorit-o din prima clipa. Si, asa cum un mare filozof a spus, atunci cand isi doresti cu adevarat ceva intreg universul conspira la realizarea dorintei tale.

Ora 3:00: Hora!!! Cu mic cu mare, hai la hora! S-a intamplat ca odata prinsa in dansul aproape haotic, sa observe ca 3 mese erau deja goale. Da, erau mesele unde erau repartizati colegii lui iubi si cateva colege ale ei de facultate, mai ales aia de care iubi zicea ca e sigur e feminista si e pe invers (hi,hi, ce simt al umorului acid are iubi). Abia atunci i-a picat fisa. In toate datile cand ii povesteau ca ei, cei altfel, cei care o acuzau pe la spate ca si-a sacrificat viata sociala, cei care spuneau ca obisnuiesc sa piarda noptile, uneori prin cluburi, la terase, sau prin baruri discutand pana in zori de la nimicuri pana la filozofii de buzunar, minteau cu nerusinare. Ei, oamenii orelor tarzii, oameni ai noptii, nu au rezistat la o petrecere nici pana la ora 3? Patetic! Niste mincinosi. Ce bine ca de aici incolo va fi doar ea si iubi.

Ora 5:00: Invitatii au plecat si au mai ramas doar rudele. Mama soacra si iubi numara banii din plicuri. Se simtea obosita si un pic somnoroasa dar avea chef de o tavaleala mica, doar ii promisese…”la noapte”. S-a dus sa se cuibareasca la el in brate, doar ca iubi a impins-o usor pe scaunul de langa si i-a spus sa se duca acasa sa se culce ca vine si el cand termina. S-a retras putin dezamagita in timp ce din fundal se auzea mama soacra bombanind: “Chitrosii dracu!”.

Ora 7:00: Ea s-a trezit brusc cand a simtit miros de trandafiri. Si-a intins bratele si a simtit petale de flori acoperind perna de langa. Iubi inca jumulea un trandafir cand a vazut-o cum facea ochi. S-a ridicat, atunci, de pe marginea patului si a pornit casetofonul vechi, de pe noptiera. Pe acorduri de “esti mireasa vietii mele” s-a intors in patul conjugal, acoperit de petale si miresme trandafirii.

 

Saptamana mare la bloc

Ma gandeam demult sa scriu un post despre ceremonia casatoriei la romani, asa, in deplina ei frumusete, dar evenimentele curente ma obliga sa scriu cu totul si cu totul despre altceva: Sarbatorile de Pasti in comunitatea de bloc, bucuresteana. Saptamana mare, e perioada cand toti suntem mai buni si purtam in suflet lumina sfanta. Evident, cum altfel ar putea sa fie? Ei bine iata cum am petrecut eu saptamana luminata.

Era vinerea mare iar eu eram la birou. S-a intamplat sa sune la usa si m-am dus sa deschid. Un domn respectabil imi spune pe un ton putin rastit ca sa ma duc sa mut masina rosie pentru ca el nu poate sa iasa din parcare si intarzie la birou. Eu ii spun ca nu e masina mea dar pot contacta proprietarul sa vina cat de repede sa o mute. Tafnos, imi intoarce spatele. Sun imediat colega cu masina si mi-a spus ca ajunge cat poate de repede.

Trec maxim doua minute si cineva suna si bate amenintator la usa. Raspund. Era domnul tafnos. Incepe sa ma faca dobitoaca pentru ca nu am mutat masina. Cu vena pulsandu-mi putin in tampla dreapta ii explic ca, in pana mea, nu sunt Hercule sa vin sa iau masina pe sus si din nou ca nu e masina mea!! Dar nu conteaza, cu toate astea suntem cu totii dobitoci si o sa dea foc masinii si noua.

Picul de simt al umorului care imi mai ramasese imi spunea ca e a doua oara cand cineva ma ameninta cu incendierea. Deci, sa numeri de cate ori ti-a zis cineva ca iti da foc e la fel de touchy ca si cand ai numara de cate ori ti s-a zis te iubesc.

Circul cu domnul grabit a continuat in fata blocului, peste 3 minute, cand a si aparut colega sa isi mute masina. Nevasta tafnosului s-a dovedit si mai feroce. Gama de insulte adresata colegei mele a depasit gradul de cultura generala al unui boschetar de rand. Si “doamnei” credea ca i se permite, si stiti de ce? Ca e nevasta de politist…

Bomboana de pe coliva a fost, ca de obicei, doamna administratora, care e genul de batranica pe care vrei sa o lovesti repetat la operatie. Necesitatea de a interveni in conflicte este mai vitala decat nevoia de apa sau hrana asa ca a aparut si ea din senin spunand ca suntem nesimtiti cu totii.

Sambata mare:
Era 8 dimineata si eu inca dormeam cand aud ca prin vis: “Mi-e foame! Mi-e foame!”. Initial am zis ca e un vis pe traseul lui 41, cu celebrii Meeeee si “Mi-e foame!” (personaje cunoscute si adorate in lumea calatorilor cu metroul usor). Dar nu! Cineva urla cu adevarat si nu mi-a luat mult sa ma prind ca se auzea de sus. Pramatia infecta de vecin isi batuse bunica si apoi o inchisese in casa blocand butucul de la usa cu bete de chibrit. Batrana, neajutorata si senila, femeia tipa fiind chinuita de nevoile primare.

La ora 9 dimineata eram la politie.
In maxim 15 minute doi politisti erau la noi la bloc si au reusit sa o elibereze pe batrana captiva in propria locuinta. Chiar daca am o parere infecta despre justitia romaneasca, vreau sa ii felicit pe cei de la Sectia de Politie 20, pentru interventia prompta.
Am scris cu manuta mea de metalista o plangere de sechestrare la domiciliu si am pus-o sa semneze pe batrana care abia se putea opri din tremurat!

Concluzia, bucuresteanul cocalar de bloc ar trebui exterminat precum un gandac de colorado!

Si da, Paste fericit! (nu, nu si pentru cocalari)

 

Pauzele lungi si dese…

…sunt probabil datorate unor excese. Traiul meu recent de slcav workaholic m-a impiedicat sa fac cam orice obisnuia sa imi placa inainte. Daca as fi la o intalnire a workaholicilor anonimi probabil ca m-as ridica in picioare si putin timida mi-as incepe povestea:

“Am 24 de ani si sunt workaholica. Am vrut de multe ori sa ma las, dar nu am putut. Am renuntat treptat la comicuri, desenat, Photoshop, fotografii si chiar filme. Ultimul film l-am vazut acum mai bine de o saptamana. De citit imi mai fac timp in metrou. Da, citesc intre statii. Am citit pagini intregi caci timpul nu imi permite in rest.” Fac un pas spre inainte si imi incrucisez mainile in jurul pieptului. “Dar stiti ce e culmea? Ca nu sunt fericita!”.

Auditoriul meu imaginar de workaholici anonimi a ramas mut. O femeie de afaceri din colt aproape ca lacrimeaza. Se ridica prima in picioare si imi spune: “Felicitari ca ai realizat asta  draga mea! Asta e primul pas, de aici incolo totul va fi mai bine, mult mai bine!”. Apoi intreaga sala izbucneste intr-un ropot de aplauze de incurajare.

Prietenii mei imaginari din grupul de workaholici m-au indemnat azi sa nu mai lucrez la disertatie, chiar daca piticul mic numit constiinta inca imi foreaza pe creier. Sush! Azi nu vreau, nu pot si m-am plictisit! Today is the first day of the rest of my life! Felicitati-ma!

 

Ajunul

Ma uit pe geam. Zapada e pe alocuri topita si vecinul de la 4 trece strada cu un brad in mana. Mi-am spus ca totusi e cam tarziu, caci bradutul meu decorat la fel ca in oricare alt an, zace deja in sufragerie. Asta e, nu a avut omul timp, se intampla.
Mi-am strans cana cu vin fiert la piept si am ridicat din umeri. Who knows? Mi-am intors capul spre televizor: reduceri, cadouri, oameni fericiti…mda, asa ar trebui sa fie de ajun presupun.
Ajunul meu a inceput normal. M-am sculat la aceeasi ora ca de obicei, ca intr-o zi de serviciu normala, doar ca azi aveam sa stau acasa. Trebuia sa imi fac curat pe birou, printre sutele de foi cu notite, dar noroc ca am fost nevoita sa plec.

Nu imi place sa fac cumparaturi, mai ales inaintea sarbatorilor, dar este necesar. Asa ca iata-ma, trebuia ca cumpar ceva pentru parinti, pentru X, pentru Y si mai ales pentru Z. Ca de obicei, am intrat intai la Diverta. Sincer acum, nu as putea sa ma mut cu totul la Diverta? Nu as avea nevoie de mult, poate doar de un pat si cam atat . Nu cred ca m-as plictisi niciodata daca as locui acolo.
Din necesitate, a trebuit sa calc si prin magazine feminine gen Meli Melo. Nu am inteles atunci si nici acum si probabil nici nu voi intelege stralucirea din ochii domnisoarelor care cauta cercei, brataruse sau coliere dar fara sa cumpere. Acum sincer, what’s the point?
Next stop: bam boo. Zau ca as putea sa spun ca imi place bam boo daca nu m-ar sufoca de fiecare data mirosul gretos de betisoare parfumate si aglomeratia.

Mi-am incheiat calatoria de ajun la posta, unde trebuia sa trimit o felicitare. Mi-am dat seama ca purul act de a scrie pe o masuta din incinta postei devine aventura atunci cand un copil zguduie spasmodic masa. Fiind si eu cuprinsa de atmosfera calda de Craciun, m-am rezumat sa ii arunc o privire de psihopat. Bunica s-a prins si a rugat-o sa inceteze ca sa “poata domnisoara sa scrie”.

La mijloc de zi am zacut in pat pana aproape de 5, in timp ce de sus se auzeau manele in surdina. M-am sculat cu ochii umflati si am inceput sa impodopesc bradul. Am terminat relativ repede si apoi mi-am scos camera. Acelasi cadre cu globulete si crengi de brad pentru anul asta. Craciun fericit!

 

Amantul perfect

“When you live forever… you can fuck eveyone”, spune motto-ul variantei porno Twilight. Da exista! Nu ma credeti? Google search. Nu mi-am dat interesul sa privesc, pentru ca prin definitie nu prea servesc pornaciuni. No sir, sunt la fel de plictisitoare ca si filmele dupa Dan Brown.

Motto-ul aberant de mai sus m-a facut sa zambesc azi in metrou in timp ce in casti imi canta Bryan Adams. Oare vicecontele de Valmont ar fi adoptat ineptia drept citat personal? Oare Valmont ar fi amantul perfect? Gandul acesta m-a facut sa-mi curbez buzele intr-un zambet provocator si sinistru. Doamna din fata se uita insistent la catarama de la cureaua mea. Mi-am tras bluza mai jos si mi-am continuat sirul gandurilor.

Daca ar fi sa intalnesc vreodata amantul perfect reactia mea ar fi cel putin ciudata: l-as lua de brat si i-as spune ca eu sunt cel mai bun confident al sau. A friend in need, a friend indeed…a friend with weed is better. Nu, nu as vrea sa fiu o victima sau o aventura pentru amantul perfect pentru ca nu as vrea…sa fiu efemera.

Amantul perfect e un conglomerat de senzatii si perceptii de-a lungul traiului meu de pana acum. Categoric e un “bad boy”. Il vad uneori sprijinit de un copac in timp ce isi aprinde tigarea. Mi-am dorit intotdeauna sa foloseasca bricheta grea de otel pe care a primit-o cadou de la mine. Si vorbind despre tigari el poseda aroma pe care am identificat-o cam de 2 ori pana acum. Tabac + parfum fin. Doar ca el nu e proful meu de mate…cred ca e ceva mai mult, daca se poate. Oare farmecul in sine are un parfum? (si nu ma refer la deodorantul romanesc Farmec) Categoric, el mirose a farmec. Si categoric el probabil ca ar fi in stare sa o seduca si pe Ea, separand-o macar pentru o noapte de un iubi mic si prost. Mai mult ca sigur ca nu ar fi o razbunare personala, caci nu sunt marchiza de Merteuil, iar pe “prietenul meu cel mai bun” nu l-as folosi niciodata ca o unealta. Ar fi prea valoros pentru mine doar ca sa “sap cu el”.

Pasiunea mea ciudata pentru “unrequited love” mi-a cam dictat toate alegerile de pana acum. Tin minte si acum ziua cand la testul de personalitate “What X-men lover are you” mi-a iesit Wolverine. Si tin minte motto-ul care imi sta pe creier precum un pitic mic si….fascinant, de aceasta data: “Unrequited love is the sexyest thing there is.” “Atunci tu esti sexy” mi-a spus amantul perfect in timp ce mi-a turnat inca un pahar de vin. M-am vazut terminand vinul, zambind ironic si indreptandu-ma spre casa.

Eram inca in metrou si doamna din fata inca se holba la catarama mea cu cap de mort. Am vazut ca incearca sa spuna ceva, dar volumul puternic de la player ma impiedica sa deslusesc ceva. Mi-am scos o casca din urechi si am dezlusit misterul buzelor ei…”slitul”. “Poftim?”, am intrebat. “Vi s-a descheiat slitul”. M-am uitat rusinata sub catarama ca sa descopar un fermoar putin rebel dar in niciun caz deschis generos. Am rosit putin si i-am explicat ca asa sta el de obicei. M-am indreptat spre usa tragand discret de fermoar…

 

Realistul

“Deci…sunt bun cunoscator de PHP, ASP si iubesc OOP. Am programat in C++, Java, PHP, ASP, Delphi si LISP. Cunosc la perfectie JavaScript. M-am ocupat o vreme cu validarea de chestionare folosind JavaScipt si PHP. Momentan lucrez ca analyst programmer.” Cum imi suna asta? Mie, a interviu. Il vad stand pe un scaun lejer cu un rucsac langa piciorul scaunului. Si ar trebui sa ma deranjeze? Nu deloc…doar ca asa e el mereu. Cum adica? Adica…atat.

Realistul mi-e frate de sange asa ca nu ar trebui sa ma iau de el dar cred ca merita cineva care sa il traga de urechile nespalate. In clasa a 8 a a pus prima data mana…nu pe revista Playboy pe care le ascundea fratele sau sub pat, ci pe “cutia cu butoane” (am citat din definitia calculatorului a unui ilustru cadru didactic de-al meu din clasa a 8 a). La inceput s-a jucat, a apasat pe toate, a desfacut unitatea de doua ori ca sa vada tot ce contine inauntru. In clasa a 9 a era deja la mate-info si brusc a inceput sa isi iubeasca viata. Fetele, chiar daca nu erau frumoase, erau prostute si natange, iar el aparea cu tema la info ca un fel de Iason cu lana de aur.

Da, in liceu a fost realistul rebel. Olimpic la info (in faza pe sector…dar nu conteaza chicks fall for it), campion la Quake si CS, heavy drinker la partyuri (unde intotdeauna dadea la boboci spre dimineata), and not to mention, a great kisser. Pana si lui ii parea ciudat, dar gasculita aia proasta de la stiinte sociale, care habar nu avea de programare sau de teoremele lui Lagrange, l-a sarutat pasional la majoratul amicului de la B.

Realistul nu a citit si nu a creat ci a facut ceea ce a stiut el mai bine…a scris, cod. Si ce-i rau in asta? Niciodata nu le-a avut cu sloavele. In facultate a devenit un guru OOP si apoi a invatat singur PHP si ASP. Ii plac de obicei habarnistele, dar se plictiseste repede. Si-ar dori o fata cu care sa vorbeasca la prima intalnire despre parcurgerea in adancime si matricile rare…dar asta e doar un vis difuz de-al lui.

Momentan am pasit inapoi. Mi-am abandonat fratii realisti si am parasit sfera metafizica a limbajului codat in PHP, pentru ca brusc m-am simtit furioasa si amuzata. Daca eu as fi un vis difuz atunci realistul ar fi un simplu muncitor in uzina de la Apaca. Care e diferenta intre o tanti care da la gherghef si php-istul? Niciuna…doar ca unul din ei e fudul.

Fara sa fiu rea, ci doar nervoasa, as intreba un programator “realist, pur sange”…ce e dincolo? Un dram de cultura? Film carte? Nu…. Je suis désolée.