Nici macar o zi ploioasa si rece nu a oprit peste 20.000 de oameni sa se stranga pe Stadionul Cotroceni pentru a-i vedea live pe zeii heavy metal, Metallica.

Eu am ajuns in jur de 7, cu hainele lipite de mine si pleata uda, insa mi-am ignorat starea de frig partial si mi-am gasit un loc in multime. Desigur, s-a nimerit ca locul meu sa fie undeva prin tribuna, sub o bolta unde ploaia nu ajungea. Cum si vederea era destul de buna mi-am zis ca totul e ok.

In debut, baietii de la The Sword. Nu am ramas incantata…dar nici sunetul nu mi s-a parut exceptional. Vocalul era indescifrabil insa instrumentalul suna bine.

A urmat cam o ora in care multimea devenea din ce in ce mai numeroasa si in aer se simtea nerabdarea.

In asteptarea Metallica

In jur de 21:10 s-au aratat pe scena si membrii Metallica intr-un ropot de aplauze si strigate. As imparti concertul in doua…o prima parte in care abunda instrumentalul si partea a doua, de la Fade to Black incolo, atunci cand au urmat marile hituri Metallica. M-am trezit si eu cantand impreuna cu Hetfield si multimea piese ca : Nothing Else Matters, Master of Puppets, Fade to Black, One, Seek and Destroy sau Sanitarium. Am ramas placut impresionata de explozia de sunet si lumina de la One, de dialogul permanent cu publicul, de entuziasmul romanilor si nu in ultimul rand de faptul ca James Hetfield a spus in nenumarate randuri: Metallica loves you Bucharest! (a se citi nu Budapest ).

Ca o ultima impresie, m-am simtit extraordinar, chiar daca am stat o bucata de timp uda, sau pantalonii mi-au fost arsi putin cu scrum de la o domnisoara neglijenta. Ce mai…am cantat, am facut headbanging si am ascultat muzica de calitate…and nothing else matters!

Metallica Varianta Sepia

Scena pe care au concertat Metallica

Se spune ca 3 este o cifra magica…pentru mine asta e adevarat, caci iata ca la a treia editie Artmania am ajuns si eu. Ceea ce se doreste a fi o cronica a festivalului va fi mai degraba o cronica a unei vacante…destul de binemeritata as zice.

Am ajuns in Sibiu pe 17 iulie si orasul deja forfotea sub presiunea iminenta a festivalului. Orasul era asa cum mi-l aminteam, cu un farmec medieval aparte, cu terasele primitoare din centru si nu in ultimul rand cu oameni mult mai civilizati decat pe plaiurile bucurestene.

M-am aventurat pe 18, inainte de concert, in ziua de sightseeing…am urcat in turnul bisericii evanghelice (tinandu-mi cu mana vesmantul lung si negru care a maturat strazile Sibiului in forta), am participat la adevarate sedinte foto in care am reusit sa ma pitzipioncesc in toate felurile posibile dar in definitiv m-am simtit bine si asta a contat.

Seara a fost de-a dreptul magica. Mi-am petrecut-o in cort pe ritmurile celor de la Agua de Annique, Tiamat si Lacrimosa.

Agua de Annique au sunat bine live dar din pacate nu eram un fan si nu le cunosteam piesele. A fost un fel de prima auditie pentru mine si foiala din jur care stiga impacientata uneori TIAMAT, a reusit sa ma oboseasca. Oricum, felicitari Agua de Annique pentru costume, comunicarea permanenta cu publicul si prestatia destul de buna.

Aparitia Tiamat a zguduit cortul la propriu. Au sunat extrem de bine live si m-am bucurat enorm ca au inclus in playlist piese ca Vote for Love, Cain sau nemuritoarea Gaia. Aproape ca imi venea si mie sa cant doar ca nu am indraznit…eu si vocea mea nu prea ne impacam.

Dupa Tiamat a urmat o mica pauza si in sfarsit Lacrimosa. Nu pot spune decat ca a fost unul din cele mai bune concerte la care am participat. Vocea lui Tillo Wolff este formidabila, la fel si prezenta lui scenica. Am senzatia ca uneori se misca sub influenta unei vraji care coplesise intreaga multime ce se inghesuia in fata scenei. Minunat si multumesc pentru Alleine zu Zweit, pe care o ador!

TIAMAT:

LACRIMOSA:

Din pacate nu am fost decat in prima zi la festival, caci trupele din a doua zi nu ma incanatau. Am mai avut timp insa pentru o scurta excursie la Ocna Sibiu. Pe langa lacurile namoloase si sarate si pe langa terasele pe care aproape ca scria TOXI-INFEFCTIE ALIMENTARA, vorba unui prieten, am descoperit si un peisaj minunat pentru o sedinta foto cu…paie si buruieni salbatice. Cum insa Ocna Sibiu e un mare strand m-am ales seara cu o minune de bronz pe fata…inca mai exclam au cand ma ating pe nas!

Din Turnul Bisercii Evanghelice

Partea frumosa a Ocnei Sibiu

Partea mai putin frumosa a Ocnei Sibiu

Per total a fost frumos! Si mi-a placut atat de mult incat vreau sa pastrez traditia si sa revin in Sibiu in fiecare an, cel putin o zi!

P.S: Multumesc nenominal pentru pozele de la Lacrimosa!

Luni seara am primit un telefon. A fost totul asa de brusc incat m-a dat peste cap. Am fost chemata la un interviu. In seara aia eram confuza si nu stiam exact la ce sa ma astept. Principala mea grija era sa nimeresc locatia. M-as fi simtit penibil sa o chem pe domnisoara secretara sa ma ia din fata metroului.

Iata-ma a doua zi. Imi facusem griji de pomana in privinta locatiei, caci am gasit-o imediat. Am ajuns mult prea devreme si am inceput sa dau ronduri cladirii. Nu am remarcat nimic deosebit afara de oamenii plictisiti care veneau la lucru si muncitorii care zaceau lenesi pe schele in cladirea in constructie de langa. Ploaia monotona m-a fortat sa-mi inchei brusc plimbarea. Secretara de jos era…exact ca din filme…cu sticlutele de oja si de acetona pe birou. S-a uitat un pic stramb la mine cand am intrebat exact ce lift trebuia sa iau.

Am ajuns la sediu firmei, intr-un final, si am fost supusa probei (mai precis probelor) de foc. M-am simtit ca un elev la o lucrare caci mi s-au dat teste grila, formulare si probleme. Cat de bine m-am descurcat? Ei bine…pot sa zic ca prost dar asta nu mai conteaza acum. A fost doar o lucrare in definitiv….

Deja vorbesc prea mult despre monotonie dar imi este necesar. Am fost intrebata saptamana trecuta daca ma plictisesc in vacanta. Cu un zambet larg am raspuns ca nu, pentru ca intotdeauna imi gasesc ceva de facut. Fie ca mai lucrez la un proiect, fie ca ma delectez cu un film sau cu o carte, sau, mai rar, ies din barlog, imi gasesc ocupatie si ma pot lauda ca nu ma plictisesc.

Dar am ajuns sa-mi dau seama ca ma invart in cerc, intr-o rutina care a ajuns sa ma lase indiferenta. De la indiferenta e un pas pana la plictiseala si de aici la depresie. Am ajuns sa imi concentrez viata in jurul somnului, pe care il pastrez in limite stricte. E un ciudat cand ajungi sa faci aceleasi lucruri din zi, la aceeasi ora. Dar in fine….astept cu adevarat vacanta. Sper ca Artmania de saptamana viitoare sa imi schimbe viata…si spun asta la propriu!

Exista o prima data pentru orice si de cele mai multe ori ti-o amintesti…cu drag sau nu. Iti amintesti inca prima tigara, primul sarut, primul pumn luat in figura, primul tricou cu Metallica, prima betie si exemplele ar putea continua la infinit.

Marti am trecut printr-o prima oara mai ciudata…a fost prima oara cand am uitat sa cobor dintr-un mijloc de transport…Stateam ghemuita intr-un colt de scaun cu ochii pierduti undeva in atmosfera mohorata de afara. Picaturile de ploaie au inceput sa biciuasca geamul iar gatul meu a inceput sa arda si mai tare in arsita teribila a setei. Profunzimea senzatiilor de chin si visare pe care le simteam in acelasi timp m-au facut sa uit…ca trebuia sa cobor…Asa ca m-am trezit undeva departe de casa…aproape de capatul autobuzului. Am coborat si eu odata cu ultimii calatori si nauca fiind inca am cautat un alt mijloc de transport inspre casa.

Mi-am prelungit astfel calatoria timp cu cam 20 de minute dar macar a fost o experienta…orice inceput e o experienta.

Era Duminica dimineata. Soarele caldut, explozia de lumina si verdeata de afara invita pe oricine la o plimbare prin parcurile bucurestene. Numai ca….ei bine, ieri nu a fost o zi de plimbare, caci locatarii blocului unde locuiesc s-au strans cu mic cu mare pentru o sedinta. Desigur, mi se poate reprosa ca scriu un post dintr-o acuta lipsa de inspiratie, caci astfel de evenimente se intampla mereu si nu trezesc decat nervi si foarte multa plictiseala. Dar sa analizam….

Mi s-a parut relativ inovator locul de desfasurare al sedintei…drept in strada, in fata blocului. Trecatorii curiosi mai cascau gura din cand in cand si incercau sa prinda din zbor fragmente de repros, de noroi aruncat de la un locatar la altul, ca la un spectacol grotesc. Din casa, auzeam si eu cam ce se petrece la sedinta. Vecinul de la 7, Domnul U., se plangea de noul mutat caci are o ditamai namila de caine. Vocea groasa, violenta si agasanta a patrupedului reuseste sa il trezeasca mereu din somnul dulce de dimineata. Nici posesorul cainelui nu s-a lasat mai prejos…l-a acuzat pe Domnul U. ca face mizerie atunci cand arunca gunoiul…

Cand spiretele intre cei doi deja se infierbantasera a sarit cu gura o alta vecina. De ce protesta? Ei bine, cica tot blocul ar fi impotriva progeniturilor ei care vandalizeaza cam tot ce le iese in cale…

Imaginati-va o cearta colectiva in care fiecare se revolta pe limba lui. Cam asta a fost sedinta…sau cel putin asta am auzit eu. Scopul in sine al intalnirii nu prea a fost atins, caci in continuare nu avem administrator…dar macar stim ce probleme avem. Poate cineva o sa gaseasca solutii.

A cam venit vremea sa imi onorez o leapsa de la dinozaura . Despre ce e vorba?  Simplu, titlul postului meu spune totul:

1. Mancarea sarata si condimentata. Hai sa dam gust vietii! (nu vreau sa ma gandesc la cazul in care ar trebui sa tin un regim strict).

2. Hainele negre. Da stiu, mi se spune adesea ca nu a murit nimeni si ca ar trebui sa-mi aleg o noua nuanta pentru garderopa mea, dar zic pas.

3. Cartile lui Stephen King. Nu inceteaza sa ma fascineze, chiar si daca uneori simt ca i-am epuizat universul si ii cunosc ideile si mintea.

4. Filmele lui Tim Burton. Ce daca nu sunt toate de calibrul Sweeney Todd sau Nightmare Before Christmas? Ce daca le-am vazut de prea multe ori? De fiecare data savurez cu aceeasi placere nostalgia dulce care pluteste asupra filmelor sale.

5. Sistemul de operare Windows. Se prea poate sa spun asta din obisnuinta sau din comoditate, sau poate e o prejudecata.

6. Unghiile scurte. Am sesizat ca cele lungi sunt extrem de incomode, mai ales atunci cand imi strang pumnul.

7. Muzica pe care o ascult. Nu cred cam ce sa comentez in legatura cu asta…gusturile din cate tin eu minte nu se discuta.

8. Simtul umorului, chiar daca uneori sunt satirica, ironica, morbida sau pur si simplu rea, cred cu tarie ca o zi in care nu am ras e o zi irosita.

9. Harta imensa de pe peretele din dormitorul meu, ce e pentru mine o frumoasa si utila pierdere de timp.

10. Yahoo Messenger, nu vreau sa fiu penibila, dar chiar e un mod foarte util de comunicare pentru mine.

Se spune ca forta nu e solutie, decat in cazuri extreme desigur, atunci cand nu vrei sa intorci si celalalt obraz. Lasand ideea de forta bruta aplicata asupra unui semen, am ajuns la concluzia ca un pumn are uneori un efect benefic. As vrea sa pot sa explic de ce ajuta pumnul, dar nu am o explicatie logica ci doar exemple.

Calculatorul meu scoate sunete ciudate atunci cand il deschid. Nu ma pricep foarte bine la arhitectura calculatorului, nu stau sa caut prin circuite, asa ca actionez brutal si imi lovesc prietenul electronic. Poate de frica, poate de scarba tace saracul si “toarce” in liniste. Concluzia: un pumn ajuta!

Aruncata in plictiseala mi-am pus aseara castile in urechi. Surpriza! I-podul meu ma dezamageste pentru prima data. Initial am zis ca urechea mea stanga s-a blegit, caci sunetele patrundeau cu greu la timpan asa ca am schimbat castile. Insa nici urechea drapta nu s-a dovedit mai receptiva asa ca mi-am dat seama ca nu eu eram problema. una din casti se auzea ca si cum ar fi fost aruncata intr-un butoi. Am tras de fir inutil, am resetat I-podul dar nimic. In pana de alte idei i-am dat un bobarnac de toata frumusetea. Surpriza, si-a revenit! Concluzie: Forta bruta este uneori buna!

Efectele mai putin benefice ale fortei vor iesi probabil in curand la iveala….dar deocamdata recurg la astfel de solutii…ce sa fac, daca merge ma bucur de asta!

Se spunea odata, in urma unui sondaj, ca romanii au cea mai mare incredere in Biserica. Dar ce ascunde Biserica si cine sunt cu adevarat umilii ei servitori? Mi-e greu sa o spun dar in spatele lor se ascunde coruptia. De ce afirm asta? Ei bine…ieri am dat intamplator peste un reportaj despre “cinstea” preotilor bucuresteni, care au acceptat donatii pentru a sugera credinciosilor la slujba de duminica sa voteze unul din cei doi candidati ramasi in cursa electorala. Felictari celor de la Academia Catavencu pentru un asemenea studiu in randul preotimii, poate astfel mai deschid ochii cusuti ai asa zisilor crestini.

E trist cand iti dai seama ca nu mai pot sa ai incredere in nimic si toti te condamna pentru Dumenzeul in care crezi, doar pentru simplu fapt ca e atipic. Eu nu cred in preoti, din motivele de mai sus. Nu zic ca nu exista si oameni cu har, dar sunt atat de putini incat aproape ca se pierd in marea de inselatorii si mizerii. Preotii isi permit acum sa lase familiile indoliate cu mortul in casa, doar pentru ca nu au bani de inmormantare. Preotii joaca rolul Domnului la spovedanie, caci blameaza copii care nu au tinut post, umilesc public tinerii care au gustat din placerile carnale si omoara speranta pocaintei batranelor care marturisesc ca au facut avorturi in tinerete.

Nu vreau sa imi citeasca cineva Biblia ad-literam, pentru ca nu pot sa iubesc un Dumnezeu atat de crud. Si daca eu sunt pacatoasa pentru ca gandesc prea mult atunci cum ramane cu turma din jurul meu. Majoritatea nu se inchina in fata Domnului ci isi fac idloi din icoane si ajung sa se roage in fata unei jumatati de cartof cu o asa zisa cruce pe mijloc.

E trist ca au ajuns oamenii sa se roage din obisnuinta, sa se duca Duminica de Duminica la Biserica doar pentru ca asa trebuie. Au uitat ceea ce era esential, rugaciunea trebuia sa fie un eveniment si nu o obsinuinta….dar nu e vina lor…ci a indrumatorilor corupti care poarta numele de preoti.

Poate am blamat crestinismul dar nu asta am vrut….am ceva doar cu falsii crestini care tin predici despre ce inseamna bine si frumos. Dar nici macar nu au stiu vreodata ce inseamna asta…sau ma gandesc la varianta optimista…au uitat.

Uneori cred ca am ceva din sarmul micutei mele “surioare” feline. Sunt un fel de Catwoman, doar ca imi lipseste costumul mulat de piele si agilitatea de a ma catara pe ziduri. Cum am ajuns la aceasta constatare remarcabila? Ei bine, in timp ce mergeam prinsa in idei pe strada, aud un ham langa mine…si apoi inca unul si tot asa. Strada cu casute linistite pe care ma deplasam prinsese viata in concertul vocilor masculine si profunde ale corului canin. Norocul meu ca erau toti in curti! Asa ca “felina” din mine si-a continuat fara nicio grija drumul pierduta in lumea unei probleme de…informatica.

Aproape ca nu vedeam pe unde calc si drumul ma purta de la sine pe trotuare inguste. Pana sa ajung la Xerox (caci asta imi era destinatia) o intrebare ma chinuia obsesiv. Observasem o asemanare izbitoare intre problema mea pentru licenta si o veche problema din liceu, cea a fotografiei. Am ajuns la destinatie si mi-am luat atat de iubitele foi la analiza xeroxate. Am platit si m-am intors spre casa pe acelasi traseu cu case linistite si…caini.

Acasa ajunsa mi-am dat seama de ce ma latrau cainii. Nu, nu simteau parfumul meu felin pur si simplu imi urlau in tample:”Breeee, vezi ca-ti cad banii din buzunar!!!“. Dar nu i-am auzit, asa ca am ajuns acasa cu 40 de lei mai saraca. Nu mai aveam unde cauta banii pierduti asa ca am facut ceea ce era de facut in momentul respectiv; am deschis manualul de Tudor Sorin de clasa a 10 ca sa ma conving daca aveam de-a face sau nu cu problema fotografiei. DA!

Privesc partea buna a lucrurilor: am ajuns acasa mai saraca din punct de vedere material, dar nu mai saraca cu duhul!