Tuse si nesomn

Cautam ciudatul in viata mea monotona de zi cu zi si o banala bronsita m-a facut sa ma simt un fel de cadavru uman, sau un erou din povesti care stie ca se schimba din simplu muritor in zeu. Desigur, poate afirmatia mea de mai sus va produce zambete, caci ar putea fi considerata o autentica aberatie dar intai va trebui sa va impartasesc povestea mea. Concluziile vor veni de la sine.

Ma simteam partial amortita caci, membrele imi reactionau greu, iar fiecare rasucire a capului parea un adevarat efort. Duminica seara am incercat sa adorm cu sufletul impacat si cu zambetul pe buze chiar daca trupul mi se zbuciuma teribil din cauza racelii. Tusea incepea de undeva din diafragma si imi chinuia intregul corp care se incorda intre perne si patura si tremura sub sudori reci. Undeva inspre orele trei patru tusea chinuitoare a incetat iar eu am ramas undeva cu ochii in tavan intr-o stare intre vis si realitate. Stiti ce inseamna sa visezi cu ochii deschisi? E starea aceea in care ochii refuza sa ti se inchida dar totusi intrii in REM si imaginile incep sa ti se deruleze in minte.

Am tinut-o asa timp de trei zile. Nu mai puteam sa mananc sa dorm sau sa gandesc. Franturi de vis imi zburau prin minte neincetat si am trait undeva intre cer si pamant.

Fara a vorbi de metafore, fara a dramatiza inutil am incercat doar sa descriu o stare ciudata prin care am trecut. Poate mi-a provocat-o o simpla bronsita sau poate nu….ramane de vazut!

Finalul

Mult asteptatul final al facultatii a venit. Desigur, am mai vorbit de finalul cursurilor, de dezamagirea profunda datorata incapacitatii mele de a “stii mai mult” insa astazi nu am sa vorbesc despre asta. Cam orice final este grandios si asa a fost si al meu. Joi am participat la festivitatea de absolvire a celor 4 ani de facultate.

Imbracati in robe lungi si negre (m-am simtit un pic ca un personaj din Harry Potter), pe cap cu caciulite care se incapatanau sa stea alunecand din cand in cand pe frunte, am ascultat cu totii Gaudeamus, si am urcat apoi rand pe rand pe scena pentru a primi o diploma simbolica. Emotia nu a reusit sa ma patrunda nici macar la degetul mic de la piciorul stang poate doar plictiseala m-a ros putin pe parcursul intregii ceremonii. Poze peste poze…cu profesori, colegi, parinti si bunici.

Noaptea am luat parte la mult asteptatul banchet. Toalete elegante, mancare (cam de spital dupa umila mea parere) si bautura din belsug, muzica, lumini si din nou poze. Timpul a trecut mai repede decat ma asteptam. M-am trezit spre ziua zacand pe un scaun si alunecand in nostalgie. Nu am facut poze suficiente, nu am incercat macar sa ma simt bine si ceea ce era mai important….am ramas o teenage dirtbag care spera macar la un dans cu Prince Charming.

Moleseala

Imi vine sa zac si sa nu mai stiu de mine. Saptamana asta m-au macinat sentimente noi…un fel de combinatie de ura profunda cu ignoranata. Rezultatul….vreau pur si simplu sa reusesc sa adorm si sa visez. Si mintea imi e obosita si refuza sa imi mai furnizeze vise, doar fragmente stresante din cotidian. Ma scol cu ochii grei si limba amara ca dupa o mahmureala de proportii.

Caut de pomana iesirea din cotidian care sa ma trezeasca din amorteala; nu gasesc nimic. Pozele pe care le fac nu mai au suficienta culoare, prietenii abia ma mai destind, berea nu ma mai ameteste iar filmele ma plictisesc. Parca am inceput sa imi pierd fascinatia si pentru mica mea bijuterie felina.

Nu stiu ce astept…poate un somn linistitor, poate concertele din aceasta vara sau poate pur si simplu o schimbare.

Eu si John Nash

Ieri am terminat oficial Facultatea de Matematica si Informatica. Am avut ultimul examen. Ce am simtit cand mi s-a spus nota…ei bine nu am putut decat sa scot un zambet larg caci mi-am dat seama ca am reusit. Am terminat cu bine. Dar happy end-ul meu se termina aici caci acum in suflet am un mare gol. Ce am realizat? Raspuns….nimic.

La recomandarea unei colege, am vazut acum cateva saptamani filmul “A Beautiful Mind” despre viata matematicianului John Nash, laureat al premiului Nobel in 1994. Ma gandeam, de cand eram mica la faptul ca dupa terminarea studiilor o sa fiu un mic geniu, statut castigat cu greu in urma unui studiu asiduu. Dar nu am fost niciodata mai mult decat un elev eminent, nu am stralucit niciodata. Nu pot spune despre mine ca sunt si eu “A Beautiful Mind“.

Nici nu stiu daca pot afirma ca il admir pe Nash, pentru ca stiu doar o teorema a lui asupra varietatilor riemanniene. Poate ca nu e vina mea, poate ca e de vina sistemul care inca nu mi-a spus ce inseamna teoria jocurilor si mi-a aratat prea tarziu ce inseamna cu adevarat matematica. Sau poate ca e vina mea si arunc cu noroi de pomana in sistem. Nu trebuia sa ma complac in situatia de lene aparenta si de repaus mintal fortat. Trebuia sa fi vrut mai mult…Insa acum e tarziu si nu am invatat nimic.

Poate ca nici nu merit sa am idoli!

Spintecata si arsa de vie

…asta mi s-a “urat” mai nou! Sunt blestemata pentru ca am un dram de bun simt, de compasiune fata de umanitate si nu in ultimul rand un neuron doi prin cutia craniana. Asta ma face un fel de antichrist local printre populatia predominant manelista din cartierul meu. Dar sa-mi incep povestea…

Durerea mea e zilnica si incepe dimineata pe la orele 7:00-8:00 atunci cand creatura de sus pune manele. E matinal, asa e. Poate ca e un impuls ce ma indeamna sa ma trezesc si ma apuc de treaba, dar e drept ca e enervant. Buuuun…ma apuc de treaba, dar minunatul nu inceteaza. Asa ca nervii mei incep sa cedeze. Ma duc la el la usa, si sun. Dar lasul nu raspunde niciodata. In alte dati ma supar si dau si eu drumul la maxim la muzica. Dar ma gandesc ca asta nu e o solutie, caci vecinei de jos poate ca nu ii place Rammstein.

Ieri a avut loc confruntarea directa: face to face. Humans against the retard. Dragul de el a amenintat atat familia mea cat si vecinii revoltati cu taierea si apoi cu incendierea. Hmmm…nu sunt chiar o vrajitoare din Salem, dar ma rog, daca asa zici tu.

Momentan sunt amenintata si neatinsa. Mi-e sila, nici macar nu-mi mai vine sa rad…intr-o tara in care politia nu face nimic, unde sunt justitiarii? Cred ca o sa devin eu unul….I am Darkjade, hear me roar!!!!

1 Mai cu scarba!

Oficial mi-e scarba! Mi-e scarba de tot ce a ajuns sa fie 1 mai pentru romani. Am prins cateva secvente din stirile de la ora 7 ieri si mi-a ramas mancarea in gat. Ce mai circ televizat!!!! Pentru romani cica 1 mai = mici+bere, asa ca parlamentarii s-au apucat sa-si faca de pe acum campanie electorala. Au produs un adevarat haos printre bucuresteni, constanteni si nu numai. S-au inghesuit amaratii pe bonuri ca sa ia mici si bere in timp ce alesii tineau discursuri…

A urmat episodul 2….la mare! Aici petrecaretii erau torpilati de la 9 dimineata, pentru ca au venit la mare ca sa se imbete. DE CE????????? Nu se pot imbata fericiti acasa unde sa nu fie staruri unui circ grotesc?

Am inchis televizorul si am inghitit cu noduri ultimul dumicat din senvis. Nu am fost la gratar, la pomeni electorale sau la marea aburilor de alcool.

Ca sa ma simt ceva mai impacata mi-am zis ca sunt doar o martira intr-o lume ca o cloaca! Dar nu prea a functionat gandul…eu am continuat sa ma simt plictisita si sa simt in minte gustul amar de scarba…

Scarile de nicaieri

Azi am trecut printr-o experienta demna de Zona Crepusculara. Desigur, probabil ca exista o explicatie cat se poate de logica dar imi place sa las aparentele sa ma insele, cel putin pentru seara asta.

Eu in fata blocului unui prieten. Incerc sa imi dau seama daca am nimerit bine blocul caci nu-mi aminteam termopanul de la usa de la intrare. Ma striga de la geam si ma scoate din dezorientare.

Pana aici nimic nou, nimic ciudat. Intru in bloc, si ca sa nu imi insult firea sportiva, o iau ca intotdeauna pe scari. Urc un etaj, doua si ma trezesc in bezna totala…zic ce naiba…oamenii astia parca traiesc in pestera. Nu mai stiam bine etajul unde locuia asa ca am zis sa urc si la 3. Pe bajbaite am ajuns la etajul 3. Aici am avut surpriza sa descopar o fundatura. Nu mai erau apartamente…doar un perete imediat dupa colt. Mi-am zis ce naiba…ma simteam ca intr-un vis idiot. Am coborat din nou la 2 si din nou am auzit vocea prietenului meu care ma intreba pe unde naiba sunt. I-am spus ca la 2…doar ca…si el locuieste tot la doi. Am coborat hotarata pana la parter si am luat liftul. Cand am iesit din lift m-am trezit la un alt doi…luminos si cu o scara care ducea mult mai sus de fundatura de la trei.

Desigur…poate am luat-o pe alt rand de scari, mi-am spus eu, doar ca el mi-a zis ca in bloc exista doar un singur rand de scari…Asa ca…unde am fost?

Saptamana Mare

Am intrat in saptamana mare, fratilor! Tot romanul se pregateste pentru ospatul imperial din Duminica Pastilor. Deja ne-am luat miel, vin cat cuprinde normal, plus cate alte bauturi…simbolice desigur. Ce sa-i faci? Asa e romanul, petrecaret din fire. Chiar de ieri, din ziua de Florii, e intr-o petrecere continua. Cam toti prietenii s-au refugiat pe langa un Florin, o Margareta, un Crin sau o Florentina. I-au coplesit cu pupicuri si cadouri…ce regret acum ca nu ma cheama Magnolia…poate primeam si eu ceva…daca nimic material, poate macar un pic de atentie.

Dar revenind la Paste, chiar daca pentru mine nu e o sarbatoare la fel de frumoasa ca si Craciunul, cand primim cadouri si imbodobim bradul, pot sa zic ca si Pastele are farmecul sau. Nu pot sa imi amintesc Paste in care nu m-am simtit bine. Insa de doi ani, Craciunul e pentru mine una din cele mai groaznice momentele ale anului….asta e…n-am fost cuminte si ma pedepseste mosul probabil!

Ma opresc aici inainte de a critica si mai mult…de doar suntem in saptmana mare…ar trebui sa fiu mai toleranta!

Nopti albe

O leapsa ceva mai iesita din comun imi este adresata de pe My Beautiful Insanity , si anume sa imi descriu noptile albe. Mai precis, sa le personific. Tin sa subliniez ca prin noapte alba inteleg o noapte in care somnul a venit abia inspre ziua, nu o noapte in care nu am lipit geana de geana. Nu am avut nicio noapte in care sa nu dorm deloc .

1) Furia - nu ca asa se simte tot omul atunci cand se perpeleste necontenit intre perne si cerasafuri? Parca nu ajunge lipsa acuta de nesomn care te chinuie..mai urmeaza si furia. De aia urasc noptile cu insomnie…nu imi place sa ma infurii.

2) Cinefilul uitat - … fie in fata televizorului la un film vechi si bun de pe Cultural, fie in fata laptopului din dormitor, urmarind cu sufletul la gura un film cu monstrii si masacre. Noapte creierul se relaxeaza si asteapta cutiutele minune sa insire povesti pe LCD.

3) Animatie - nu e vorba de “Frumoasa si Bestia” sau de “Laboratorul lui Dexter” ci de noptile animate cu prieteni, ritmuri unduitoare sau metalizate si intodeauna cu sticle de bere in fata. In clipele alea imi spun ca viata nu e chiar asa de rea si ma intreb de fiecare data daca asta e noaptea cea mare..cand in sfarsit o sa imi stric recordul perfect de somn.

Nemultumire

Sunt o eterna nemultumita…in fiecare se gaseseste ceva care sa imi displaca. Aceste, sa le numim, obstacole stau in fata sentimentului meu de calmitate sufleteasca si ma fac sa fiu un fel de furtuna umana. Oare nervii mei sunt justificati? Poate da, poate ca nu, dar o sa las asta si la aprecierea voastra:

NEMULTUMIRI:
1) Viteza de “melc ranit” (asa cum imi spunea cineva aseara) a conexiunii mele Internet. “Moooor de fericire” cand vad ca un amarat de film mi se ia de pe DC++ cu viteza de dial-up.
2) Digitalul de la televizor..cred ca nu e saptamana in care sa nu se strice…si surpriza…cine ghiceste ce s-a intamplat azi?
3) Culoarea cam galbicioasa a dintilor mei…desigur s-ar putea mult mai rau, gen sa am tartru sau carii sau chiar proteza. Dar totusi cred ca se putea mai bine.
4) Facultatea pe care sunt pe cale sa o termin…oare sunt cu mult mai desteapta decat atunci cand am terminat liceul? NU!!!
5) Lipsa de timp….cu rusine spun ca din cauza lipsei de timp ma chinui sa termin o carte de cam 3 luni.
6) Vecinii de sus….ori pun manele ori se ciomagesc. Un spectacol life deosebit pe care m-am gandit sa il inregistrez si sa il trimit la OTV.

As putea sa continui…dar cred ca o sa gasesc o nemulturire legata de absolut orice. Sper sa urmeze in curand postul despre ceea ce ma multumeste, ca sa imi umbreasca, macar un pic imaginea de carcotasa.