RSS

De ce nu imi mai place vara

22 Aug

Mai am inca oracolele de cand eram in clasa a 6 a si stiu ca in oricare oracol era nelipsita intrebare: care e anotimpul tau preferat? Eu, ca orice copil cu ceva celule vesele prin cap, raspundeam vara. Nu cred ca porneam de la motive existentiale (gen vara e asociata maturitatii spirituale si statorniciei) sau chiar de la cele climatice, sau legate de confortul termic (eu una suport mult mai bine caldura decat frigul). Nu, vara era strict legata de vacanta de vara, cand aveam luxul de a dormi la pranz si de a inventa mereu jocuri si scenarii noi.

Acum imi amintesc de vremurile de atunci si ma incrunt sau oftez plina de amar. Nu vreau catusi de putin sa cad in melancolii, dar verile de adult suck! Big time. Sau cel putin in primii ani …ai tineretii.

In primul rand nu ai vacanta. Da, ai concediu, dar si ala ti-l iei cu taraita. In zilele si asa putine de concediu (o saptamana – doua) cauti si tu ca orice copil mare in care inca mai traieste ceva din spiritul lui Indiana Jones, sa umbli cat mai mult. Asa ca ajungi fie pe la munte, dealuri, cabane, sau orase in care nu ai mai fost, sau deopotriva, pe care le indragesti. Si umbli, alegi, te zbati, faci basici in toata talpa, te arzi pe umeri ca tractoristul, faci febra musculara de la inot iar seara cazi lat in pat. Pana sa te dezmeticesti bine ca ai schimbat mediul te trezesti ca iei trenul inapoi spre Bucuresti. A doua zi probabil trebuie sa te intorci la munca intr-o stare extraordinara cu bateriile incarcate (ce imi place mie expresia asta): talpile te dor, umerii te ustura, si ochii iti sunt umflati de prea putin somn.

In weekenduri, cand inca esti pe jumatate refacut, te mai intalnesti si cu prieteni care iti spun ca florile ca au plecat in vacante prelugite pe concediu medical fabulist, in Tenerife, la tata socru si la propriu simti ca iti vine sa ii diseci, exact ca Jack Spintecatorul.

Si cum vara nu e doar despre vacante intervin si alte inconveniente: in primul rand e cald si naspa, mai ales daca mergi sardina in autobuz. Si cum Murphy a fost probabil un Mefisto care se amuza teribil inca, intotdeauna o sa gasesti in autobuz un batranel care o sa te faca iresponsabil, nesimtit, sau mai stiu eu cum, pentru ca ai avut tupeul sa deschizi geamul si sa respiri putin. Esti un porc care face curent! Live with it and feel sorry for the rest of your life.

Si daca tot vorbeam de respirat si de verdeata, mai simt uneori nevoia e parc, iarba si flori. Si uneori imi place sa fac poze in parc dar vara e din pacate sezonul nuntilor. Nu ma intelegeti gresit, iubesc traditia veche de nunta si imi place ideea de mireasa imbracata in rochie bal, doar ca miresele noastre arata ca niste conopide infipte in iarba, si de cele mai multe ori exact in locul in care iti pozitionasei tu modelul. Vei fi nevoit sa te scuzi fata de model in timp ce domnisoara de onoare te priveste cu scarba ca ai si tu aparat in mana si ca nu pozai nuntasii.

In disperare de cauza deschizi televizorul si descoperi ca fauna de cretini e si mai abundenta in statiunile estivale. Dar ce e de mirat sau de comentat?

Imi pare rau, azi a fost cald si e inca vara…

Anunțuri
 
4 comentarii

Scris de pe August 22, 2011 în Cotidiene

 

Etichete:

4 răspunsuri la „De ce nu imi mai place vara

  1. varaton

    August 23, 2011 at 2:36 pm

    Concediul meu ideal e să stau acasă cu telefonul închis, cu berea-mi rece lângă mine, cu cărţi şi filme bune şi cu laptopul pe-aproape. Sau varianta b), să merg la vânătoare. Celelalte locaţii aglomerate mă calcă pe nervi. Prefer să-mi arunc în maşină cortul şi ceva de-ale gurii, nişte bere, şi să mă duc la mama naibii, să nu mă calce nimeni pe nervi, nu hotelieri tâmpiţi, nu „pensionari” excesiv de amabili (am fost acu vreo câteva luni la o pensiune, m-au enervat la culme boşorogii ăia, cred că din 30 în 30 de minute erau la uşa mea să mă întrebe dacă mai doresc ceva), nu chelneri scârboşi şi alte specii nedispărute de dinozauri comunişti. O săptămână de genu ăsta şi pot să zic „relaxare reuşită”.

     
  2. darkjade

    August 23, 2011 at 8:25 pm

    Suna bine concediul tau ideal (despre partea cu vanatoarea nu ma pronunt pentru ca nu am incercat). Problema la mine este ca am un job sedentar (birou + calculator) si o farama din mine inca se zbate acolo si vrea sa alerge si sa vada chestii, in cateva cuvinte sa nu stea locului o clipa. De aia prefer in general vacantele la munte sau in locuri in care nu am mai fost.

     
  3. Gregorian Pandele (Duce de Strehaia)

    Septembrie 13, 2011 at 3:57 pm

    citii colea mea sus, si nu tinui minte mare lucru! sunt io din nou, prietenul betiv si retardat…nici mie numi place vara ca ma pisca tantarii si dimineata cand ma trezesc trebuie sa scutur patu de gandaci de bucatarie…iarna ii culca la pamant mancaiar uligaia de infideli…. dar deviez de la ideea pe care o aveam… numi mai place vara din smecherul motiv ca cheltui multi gologani la mare cu fameleonul nemancat si insetat iar la munte plec in fiecare an cu alt gratar ( pt ca cel vechi aduce ghinion) vara …sunt cam stresante gajicili pe strada…ochii vad…inima cere, grea e viata vara… nu stiu ce sa mai zic ca nu le am cu scrisul si pt mine lb ro e in categoria celor streine….nu uita! si ca sa nu uiti trebuie sati aduci aminte…

     
  4. darkjade

    Septembrie 19, 2011 at 8:53 pm

    Si trebuie sa …mi-e lene sa scriu. Ia o gramatica.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: