RSS

Biletele de ura

02 Feb

Ma doare mintea uneori. Stiu ca nu poate sa doara dar simt ca imi puleaza nervoasa sub tampla. Imi vin in minte imagini din „Ghost Busters 2„, cand fantoma din tablou a despotului Vigo se alimenta din ura continua a orasenilor. Orasul pulsa de ura, respira ura si undeva, cineva zambea malefic intr-un tablou, in timp ce prin spate se scurgea un rau de ectoplasma. Prin absurd, ce s-ar intampla daca tabloul cruntului Vigo s-ar afla la muzeul de istorie din Bucuresti? Probabil ca ar face spume de ectoplasma la gura, in fiecare zi, cam dupa ora 18, cand se strang manifestantii in Piata Universitatii. Mai in gluma, mai in serios, mi-am dat seama ca noi, romanii, uram mult. Uram in fiecare zi si o facem cu patima. Tu sincer…de ce urasti?

Urasc oamenii cu care merg in metrou. Nu am niciodata loc pe scaun. Ce daca am 40 de ani si au trecut mai mult de 10 ani de cand purtam fara nonsalanta rochite mulate pe solduri? Nu mai sunt frumoasa, stiu, dar asta nu justifica gramada asta de muierusti in blugi mulati ce populeaza cu nesimtire scaunele albastre din metrou. Le urasc, nici nu stiu ele cat de mult, mai ales atunci cand ma tin de bara, metroul ma scutura si ma impinge catre genunchii lor ososi. Isi trag picioarele si se incrunta. Le urasc… si eu raman tot in picioare.

Urasc guvernatii, adica gaseste-mi tu unu’ normal care sa nu-i urasca? Nu vorbesc de fanatici sau de prosti, sunt si eu un om cu o bruma de cultura. Am facut o facultate si nu mi-a fost usor. Nu ma plang si nu ma lamentez, dar am 27de ani si locuiesc intr-o garsoniera cu peretii mucegaiti dupa ce mi-am mancat 5 ani din viata la Politehnica. Stii cati bani imi raman pe luna din salariu? Maxim 50 de lei. Nu e normal, trebuie sa schimb ceva. Ii urasc pe guvernanti si merg in Piata Universitatii, chiar daca mi-e frig, tremur si tusesc convulsiv de 10 zile. Ii urasc…si cred ca doar asta poate sa ma mai impulsioneze sa vorbesc acum, la -20 de grade.”

Urasc sa ma duc la munca. Adica lucrez intr-un birou mare, am un scaun confortabil si colegi simpatici, dar cu toate astea e o tortura. Nu stiu sa spun exact de ce. Nici lu nevasta-mea nu pot sa ii explic exact, asta daca m-ar intreba, desigur…Urasc sa ma asez dimineata si sa deschid calculatorul si nu stiu de ce naiba sunt programator, Java mi-a trebuit…Uneori simt o ura mocnita care da in valvatai periculoase cu fiecare linie noua de cod pe care o scriu. Ea, nevasta-mea, depinde de mine, doar de, sunt barbat…doar ca eu urasc, urasc prea multe si nu stiu cat mai pot sa tin in mine.

Imi urasc mama, asta ma face existentialista? Urasc de fiecare data cand intra peste mine in camera fara sa bata. Ieri mi-am aruncat tigarea pe geam si era ultima din pachet…S-a uitat crucis la mine si a tusit in barba discret, semn ca i-ar fi ajuns miros de fum la narile delicate…O urasc cand imi spune, cu tonul ala sec, raspicat, de iti scormoneste pe creier pana a doua zi, ca de ce iar ma imbrac cu fusta scurta. Adica bun, mi-e frig, asa si? E treaba ei? Vaca proasta, ar vrea ea sa mai aiba iar 16 ani.

Imi urasc prietena, bine, e prietena asa doar cu numele, caci in definitiv nu e mai mult decat o lichea geloasa. Are cu vreo 10 – 15 kile mai mult decat mine si arata diforma. Majoritatea spun ca e e cel mult plinuta, unii au fost curajosi si au spus ca e solida, dar eu o vad asa cum e: o femeie cu o masa enorma de grasime care se plimba lasciv pe solduri si sani la fiecare pas. Ma iau nervii acum, numai cand ma gandesc, caci e mereu ea, ea si numai ea si eu trebuie sa zambesc discret si sa o las sa isi afirme faldurile de grasime in fata amatorilor de senzatii tari. Eu sunt frumoasa, nu ea…ea nici nu ar trebui sa vorbeasca atunci cand e cu mine. Da, cateodata cred ca ar trebui sa lase capul in jos si sa stea cuminte, sau sa isi poarte grasimea , obezitatea diforma, dizgratioasa de pe sani si solduri in celalat capat al incaperii. In definitiv…nimeni nu vrea sa o vada.

Eu urasc chestii dar nu stiu exact de ce. Urasc asa, pentru ca pot. Ce ai ceva de comentat? Il urasc pe Justin Bieber, mama cat m-as bucura sa vad maine stire mare pe yahoo ca a murit calcat de-un tir…cateodata rad singur cand ma gandesc la asta. Si ii urasc pe toti faggetii aia infecti care asculta dnb si prostii din alea cu bas si electronice. Ma intreba una acum cateva zile una, da de ce ii urasti ba, si i-am zis – da uite asa pentru ca pot si vreau. Ce…adica eu, ba eu, cand eram eu copil, se dadea Metallica frate pe MTV si Pantera si Nirvana si acum ce rahaturi se dau. Ce…eu imi permit sa ii urasc pe toti, pana mea sa vad eu unu ca zice ceva. Nu stiu…imi clocoteste sangele in mine, cateodata cred ca i-as omori.

Urasc sa ma duc la liceu si imi urasc profesorii. Nu stiu ce e asa de greu de inteles in fraza de mai inainte: IMI URASC PROFESORII. Sper ca a fost evident, daca nu o mai scriu o data: IMI URASC PROFESORII. Fosile vii care imi explica mie integrale chiar daca v-am spus de 3 ori ca nu imi trebuie!!! Vreau si eu sa stiu in ce zi imi va trebui mie, viitor student la film, sa stiu ce e aia intelgrala definita? Bun, v-am spus ca nu ma intereseaza si mi-ati dat 2. Nu a fost suficient, a trebuit sa ma umiliti in fata clasei, sa imi spuneti ca sunt un nimeni impertinent si eu a trebuit sa las capul in jos si sa va injur pe mute. Va spun din nou, nu ma intereseaza, de ce e asa de greu sa imi dati un 5 pentru ca am si bunul simt sa vin la voi la ora si sa ma lasati in pace? Serios acum, chiar va urasc…

Si pentru ca uram atat de mult…o melodie pentru noi:

 
2 comentarii

Scris de pe Februarie 2, 2012 în Diverse

 

Etichete:

2 responses to “Biletele de ura

  1. Iulia Kelt

    Februarie 5, 2012 at 3:49 pm

    Felicitări pentru postare. Nu zic asta des și nu oricui. O zic cui merită și atunci când merită.
    Comentariile pe marginea postării ar fi de prisos.

    PS. Offtopic, după ce termini cartea din stânga, să-mi spui dacă se merită. Titlul sună bine.

     
  2. darkjade

    Februarie 5, 2012 at 8:47 pm

    Mersi :).

    Am terminat cartea saptamana trecuta dar nu am avut timp sa schimb poza. E foarte buna. Mie una imi place mult cum scrie Dan Lungu, e un povestitor excelent. E povestea unui barbat, care odata parasit de iubita, se pierde in amintiri despre ea.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: