RSS

Printre scenarii imaginare

17 Mai

Imi place destul de mult sa fiu aici si acum, dar de cele mai multe ori ma rascoleste pana in adancul creierului intrebare simpla: cum ar fi daca ar fi sa..? Traiul meu relativ anost prinde brusc culoare in ipotezele fanteziste ale scenariilor imaginare.

Ce inseamna imaginar…raspunsul l-am gasit destul de simplu pe la 15 ani cand petreceam minute in sir cu mintea aiurea in timp ce ma duceam la liceu. Colegii mei de calatorie din autobuz mi se pareau adulti anosti, ce carau genti, plase grele cu cumparaturi, se inghesuiau pe scaune si priveau afara intotdeauna incruntati. Adultii nu erau neaparat tristi pentru ca aveau un serviciu care ii nemultumea, probleme banesti sau neajunsuri sentimentale, dar pentru ca uitasera sa fie regizori. Mi-am zambit mie insami si mi-am dat seama ca o minte detasata de plictisitorul azi e vie si pulseaza in culori, franturi de povesti si aduce involutar zambete pe o fata obosita.

Asadar, de ce scenarii imaginare e destul de clar si cum azi vreau sa sparg gheata pentru cei timorati, care au tinut sinele diferit ascuns bine de tot, sub straturi de ganduri si zambete mascate, o sa vorbesc din experienta proprie.

1. Apocalipsa personala

In special atunci cand sunt in metrou, cu un ochi semi-lipit de somn, mi-as dori, macar pentru o clipa, sa cobor la statia urmatoare si sa descopar ca oamenii au disparut. Cuprinsa de panica si stupefactie m-as invarti prin statia de metrou si as alerga iute catre iesire. Doar ca si afara am sa ma simt precum in 28 Days Later, dar fara decorul londonez. Bulevardele ma intampina golase, masinile au ramas abadonate pe strazi iar oamenii (si de ce nu si maidanezii, cu care da, am o problema) au disparut! Bamf! S-au evaporat. Imi strang mainile la piept si alerg in gol, strig dupa ajutor si la un moment dat cineva imi raspunde. In scenariul meu apocaliptic ma intalnesc cu trei necunoscuti, la fel de panicati ca si mine, si avem sa pornim impreuna afara din Bucurestiul cenusiu. Nu m-am gandit niciodata in mod special la o zombie apocalypse din simplul motiv ca nu imi plac cadavrele, dar ca si inamici supranaturali mi-as dori monstruleti ciudati si violenti pe care sa ii extermin elegant cu o katana si cu o arma automata. Sfarsitul e intotdeauna frumos, caci ne intalnim cu cei dragi, armata se intregeste si monstrii dau inapoi. Castigam intotdeauna si eu sunt eroul suprem, doar ca atunci cand lumea revine la normal nu isi mai aminteste nimeni nimic. Eu zambesc languros stiind, ca oarecum am salvat ordinea universala.

2. Eroul din fiecare poveste

Absolut intotdeauna mi-a placut o poveste din care am simtit ca pot sa fac parte. Am creat involuntar un personaj, un locusor pentru mine si o situatie perfecta in care as fi putut sa ma infiltrez in poveste. Nu mi-am dorit sa fiu eroul deja cunoscut de o lume intreaga, imprimat pe pungi, tricouri, insigne, sau pagini de carti de colorat, ci mi-am propus sa fiu undeva in poveste, alaturi de el. Am un palmares de personaje cu povesti frumoase, schitate initial natang pe hartie, cu creioane colorate si carioci care se incapatnau sa se usuce, si apoi in pagini de jurnal fictiv. Nu am avut niciodata un jurnal al meu, dar nenumaratele mele povesti imaginare m-au facut scriu pagini intregi despre eroi neinventati care iubeau eroi deja consacrati si luptau alaturi de ei pentru binele universal.

3. Vedeta de cinema

Stiu ca am cu 10 ani mai mult decat ar trebui, dar inca sunt convinsa ca ar trebui sa fiu undeva in lumea filmului. Daca ar fi sa fiu actrita atunci as fi luat un Oscar cu in urma 3 ani si intre timp mi-as fi dat seama ca filmele cele mai apropiate de sufletul meu snob si pretentios se fac in Europa asa ca as fi parasit cu inima deschisa Statele. Poate e greu de crezut, dar am o poveste elaborata pentru sinele meu actrita :). Am o filmografie excelenta, o personalitate atipica, nu am participat la petreceri deochiate si in tinerete am fost o eroina de actiune care a pus-o in umbra pe Lara Croft. Intre timp m-am reprofilat si am devenit artista. Mi-am imaginat ca as fi pozat pentru People si pentru The Rolling Stones Magazine (chiar daca nu as fi avut si calitati vocale). Sa pozez pentru Vogue ar fi fost un snobism putin necaracteristic asa ca as fi refuzat.

4. Ratata

Unul din scenariile mele favorite este eu in varianta asa nu necesar. Asadar, daca as fi complet ratata as fi alienata si as fi fost fie mandra spalatoare de sosete pentru un barbat dominator si incult, sau deopotriva, semi-autista, care s-ar fi blocat in preconceptii si ar fi ramas undeva la stadiul de realizare al unui copil bun de 14 ani. Pentru un oarecare motiv sadic, imi place ipoteza de asa nu. Nu o fac din mila fata de cealalta care traieste intr-un nimic fad, sau in nimicul cu parfum de nostalgie, ci pentru ca iubesc comparatiile. Asa ca… asa nu… Mi-ar fi placut asa, sau nu…poate ca imi place acum, exact asa cum e!

5. Daca eu as fi barbat

Probabil cel mai atipic scenariul meu, este ipoteza in care m-as fi nascut de partea celalta a barierei. Intotdeauna m-am intrebat cum ar fi fost sa fiu baiat. Pe la 13 ani, orbita fiind de Gambit, playboyul sarmant din universul X-men, m-am gandit ca daca as fi fost baiat exact asa mi-ar fi placut sa fiu in 3 ani. As fi fost un casanova si as fi avut un look mult mai ingrijit si sexi decat varianta feminina de sine. Sinele feminin nu a trait niciodata in umbra sarmantului pusti inventat la 13 ani, pentru ca…nu i-ar fi prins bine. Revenind la mine baiat, ma gandesc mereu ce as face daca pustiul de atunci ar fi evoluat in barbat si ma gandesc pe ce drum ar fi apucat-o. Imi place sa cred ca eu barbat as fi fost Tony Stark, dupa ce as fi castigat la loto desigur. Zambesc putin pierduta cand ma gandesc cine ar fi Tony Stark daca ar fi femeie?

Eu sunt genul de om care adora sa se gandeasca la un milion de intrebari si ipoteze, sa le disece, sa le analizeze la sange si apoi sa le combine intre ele. Fac asta pentru ca mintea mea nu are stare si pentru ca pot si imi place!

 
4 comentarii

Scris de pe Mai 17, 2012 în ciudatenii, Diverse

 

Etichete: ,

4 responses to “Printre scenarii imaginare

  1. Dark Angel

    Mai 18, 2012 at 9:35 am

    Mi’a placut acest articol. Foarte elucidant.
    Astept sa mai citesc si altele la fel de interesante.
    Dar o versiune a viitorului unde toti sunt roboti,sau ceva asemanator ca in Ghost in the Shell te’ai gandit? sau Matrix?

     
  2. darkjade

    Mai 18, 2012 at 9:59 am

    Ideea de tehnologie care controleaza tot nu m-a atras niciodata. Eu sunt un om ceva mai arhaic, mai inradacinat in pamant. Plus ca in fiecare scenariu imaginar bun (adica nu cel din ipostaza ratata) imi place ca eu sa imi controlez lumea. Intr-un scenariu de genul Matrix, m-as simti pion, chiar daca as fi the one.

     
  3. payday loan

    Mai 21, 2013 at 11:13 pm

    qopcasyily hozbhvzon dakywlljs ulxuekulr yyhknmtedx xuuhgganhmy

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: