RSS

Arhive pe etichete: fucntionari publici

Garda sus – Posta Romana ataca in valuri de nesimtire

Eu cred ca nu sunt un cetatean agasant. Nu ridic vocea, las bacsis intotdeauna la taxi sau la restaurant si multumesc vanzatorilor cu toate ca ar trebui sa fie invers. Nu vreau sa ma laud si nu vreau sa scriu un articol de tipul asa da si asa nu, dar tot sangele meu pompeaza violent catre pumni si degetele, mai finute din fire, s-au decis sa isi verse amarul elegant pe tastatura. Buricele imi ard si unghiile tind sa se stranga nervoase catre podul palmei dar nu vreau sa le las ragaz. Pe scurt, azi protestez impotriva functionarilor mai mult decat recalcitranti de la Posta Romana.

Acum o saptamana m-am dus la Oficiul Postal X sa intreb daca mi-a venit un pachet. O doamna intre doua varste a fost suspect de amabila si a cautat printre pachetele venite in ultima saptamana si mi-a spus ca nu. Mai mult decat atat, gura ei, stransa by default intr-o stare de Grumpy Cat, mi s-a parut ca a urcat putin in sus intr-un colt cand mi-a spus „Mai treceti pe la noi sa vedeti daca a venit”. Chiar daca nu m-am vazut cu pachetul aveam o oarecare stare de bine, ca de, o doamna functionar public nu a ridicat tonul la mine si nu m-a amenintat ca face infarct cand ma vede, asa cum mi s-a intamplat la Circa Financiara.

Ca in orice poveste cu peripetii, am mai lasat sa treaca o saptamana, ca pachetul sa ajunga si sa nu mai irosesc timpul doamnelor dragute care lucreaza in oficiile postale. Azi m-am prezentat la acelasi oficiu postal X cu o urma de zambet pe fata si cu vocea aia agasanta si vesela in minte: „A venit? A venit? A venit?”. Doamnele de la posta au fost diferite azi. Partea buna a fost ca m-au facut sa ma simt ca un personaj dintr-o poveste, partea proasta e ca e vorba de „Omul Invizibil” al lui H.G. Wells. Eram doar eu in  fata ghiseului si doamna din fata facea orice doar ca sa nu observe ca  sunt acolo. Invartea hartii, ducea hartii pe biroul de langa ca apoi sa le aduca inapoi, se uita la unghii, se imbraca cu puloverul ca apoi sa se dezbrace la loc si mereu privea intr-un colt astfel incat sa fereasca pupila de amarata care statea protapita inaitea ei. Vazand ca omuletul din fata nu e fantoma Craciunlui trecut si ca se incapataneaza sa ramana protapita acolo, a zis in cele din urma „Dea….ce doriti?”. Spun eu povestea cu coletul. Madama reactioneaza precum Regan din Exorcistul in prezenta aghesmii la auzul cuvantului colet si mai mult, insotit de „nu din tara”. „Noi nu primim colete”. Eu ma gandesc ca poate am visat ultima saptamana din viata mea, dar cum imi place sa povestesc ii spun ca acum o saptamana o doamna, colega a dansei probabil, m-a ajutat si chiar a cautat printre fisele cu colete. Povestea mea, care incepea cu cel mai agsant cuvant din lume „dar” a infuriat-o pe doamna de la ghiseu in asemenea hal incat a aruncat pe masa cu  teanc de hartii si mi-a spus: „Na, cautati aici, daca nu ma credeti da noi nu primim colete!”. Poate am eu un fler de lady din secol trecut dar degetele mele nu vroiau sa se afunde in foi ingalbenite care contineau o varietate fabuloasa de cuvinte insa excluzandu-l pe cel care ma racaia pe mine: „colet”. Degetele mele preferau atunci sa se inconvoiasca pe un cutit a carui lama ar fi retezat scurt si frumos gura urata si putin adusa inspre dreapta a unei doamne mult prea furioase. Am intrebat cu o ultima doza de calm unde ar trebui sa ma duc si dupa un sir de vreo 5 „nu stiu” consecutivi mi s-a spus oficiul postal Y.

Zis si facut. Iata-ma la Y. Povestea la Y e mai scurta decat cea de la X. S-a terminat dupa mai putin de o propozitie. M-am dus la o doamna care se uita mai incruntat decat mine atunci cand trec pe langa o masina din care se aud manele si am spus: „Buna ziua! M-au trimis la dumneavoastra, ca trebuie sa primesc si eu un cole…”. Nu am apucat sa spun t-ul si doamna a si urcat vocea pana la valente care mi-au daunat auzului mai mult decat daca as asculta Mayhem pe repeat, cam o ora. „Noi nu primim colete! Nu la noi! Megeti la X”. Si s-a si intors cu spatele. Am ramas cu ochii mai mari decat ai unui catelus aruncat in ploaie. Mi-am imaginat din nou scena cu cutitul de la oficiul postal X. Adevarul e ca mi-am imaginat mai mult si mai rau decat la X.

Am analizat la rece totul si am sunat la relatii clienti Posta Romana. Mi s-a raspuns civilizat la ce oficiu postal trebuie sa ma duc si daca am orice fel de problema sa cer sa vorbesc cu doamna diriginta a oficiului postal.

Inca stau si ma pierd cu ochii in tavan. Am incercat sa caut motive dar sincer nu le gasesc, Nimic, dar nimic, nu ii da dreptul unui angajat de la relatii publice sa trateze un om in asemenea hal. Nu ma intereseaza ca au salarii mici, sa sunt in varsta sau ca nu sunt fericite. Atunci cand ai un job fa-l cum trebuie! Orice alte pretentii, greve sau nemultumiri cred ca nu isi au rostul aici!

 
2 comentarii

Scris de pe Martie 7, 2013 în Enigme, Freak...

 

Etichete: ,

Portretul functionarului public urban

Esti doar un roman umil, muncesti cam 8 ore si ceva pe zi, apoi vii acasa si incerci sa iti odihnesti putin mintea obosita. Poate ca nu mai esti asa tanar, sau poate ca esti tanar si indraznet, caci acasa te asteapta o sotie si doi copii frumosi. Asa ravasit cum esti seara le zambesti din toata inima  si incerci sa uiti de amarul de peste zi si sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Da, asta esti tu, romanul cumsecade care in modestia si naivitatea sa, nu se gandeste ca langa el, poate chiar in apartamentul de jos, traiesc monstrii urbani cu colti, gheare, priviri de foc si strigate de banshee, numiti pur si simplu…functionari publici.

Functionarul public e in proportie de 98% femela si cel mai probabil trecuta de 30 de ani (in cazul unui specimen mai tanar se va comporta conform segmentului de varsta mentionat anterior). Tu te apropii cu pasi timizi de ghiseul unde domneste specimenul cu un plover de mohair aruncat pe umeri si ochelari cu rama stramba pe nas. Inghiti in sec si privesti din nou. Are parul scurt, tunsoare gen miorita, si buzele tuguiate iti amintesc de lamaie si greph…combinate. Inghiti in sec din nou si te pasesti timid spre ghiseu. Intai te uiti insistent cu ochi mari, calzi, inocenti si tematori la dragonul cu mantie de mohair care refuza sa isi descreteasca macar buzele rigide. In momentul decisiv cand ai asteptat deja un minut si deschizi gura pentru a saluta timid, dragonul scoate o pila de unghii si graieste mieros catre compatriotul de langa: „Ai vazut draga cat mi-a crescut muscata aia, tocmai cand credeam ca se usuca! Noroc ca am luat pamantul ala bun de la tara de la Nelutu ca nu stiu ce ma faceam, fata!„.

Tu incepi sa vizualizezi  bulagrii negri din pamantul lui Nelutu care se rostogolesc agale langa picioarele tale si te simti brusc paralizat de uimire. In socul momentului poate rostesti brusc: „Buna ziua! Am si eu un contract.„, si intinzi spre ghiseul dragonului hartia care deja iti transipase in mana.

Fiara, semizeul turbat, nici macar nu se uita la tine pret de cam 30 de secunde in care isi strange buzele si mai tare, in asemenea hal in care incepi sa vezi bulbuci mici de saliva care se acumuleaza in colturile gurii.

Da, ce doriti?„, spune doamna de la ghiseu aruncand jeratic din priviri si stricnina din limba.

Respiri adanc: „Am si eu un contract si mi-au spus sa vin la dumneavoastra pentru stampila!

Mdea… (spunea ea pilidu-si nevrotic unghia de la degetul mic). Da aveti toate actele?

Sigur, am contractul si declatia 640 si copie….”, spui tu zambind.

Dragonul izbucneste scuipand foc pe nari si aruncand cu dosarul tau pe masa. Daca te-ai fi uitat suficient de atent probabil ca ai fi vazut firicele de praf de pe birou care zburau si ele disperate probabil sa se agate de panoul de sticla ce despartea aerul de foc de gura aburinda a dragonului.

NUUUUUU, nu e bine! 460 trebuie!

Stati…460 am vrut sa spun, ma scuzati!„, spui tu venindu-ti in fire dupa izbucnirea initiala.

Doamna ia hartiile tale de pe ghiseu (asta dupa ce le indoise sub izbucnirea initiala) si te priveste in asemenea scarba incat incepi sa te intrebi daca nu cumva intr-o viata anterioara i-ai violat tatal in timp ce ea era ascunsa in dulap (da, tatal….repulsia era prea mare ca sa fie doar mama).

Dupa aproximativ doua minute in care scrie un rand undeva iti zice: „Mdea…si acum scrieti numarul.”.

Tu incepi sa transpiri brusc, mainile iti tremura aproape convulsiv caci iti dai seama ca habar nu ai despre ce numar vorbeste. Iti vine in minte orice, chiar si a treia zecimala a lui pi, insa acel numar, acea ghiciotare de care  care depinde iremediabil sanatatea nervilor tai, este de nedeslusit. Cum vezi ca deja se misca agitata si ploverul de mohair a cazut de pe un umar lasand la iveala o parte din gusa care se revarsa peste o bluza de nailon cu bulinute iti vine in minte un singur gand: „I am fucked 🙂 !”, si intrebi: „Nu stiu exact ce numar sa completez, ma puteti ajuta?„.

Dragonul face o miscare atat de brusca incat ploverul de mohair ajunge sa mai atarne doar de umarul stang si ochelarii sar de pe urechi intr-o pozitie atat de nelumeasca incat aproape ca iti vine sa te dai un pas in spate si sa iti faci o cruce mare.

Da e pe contract domnisoara!!!!!! (cu 30 de semne de exclamare probabil) Ce nu stiti??„.

Apoi s-a facut tacere. Urechea dreapta a inceput sa sune, batranelul din spatele tau a simtit nevoia brusca sa se aseze si paznicul din salon a iesit la o tigara. Tu te uiti la ea perplex, aproape mut de uimire si cu ultimele puteri iti amintesti de Lancelot, Regele Arthur si Aragorn. Infrunti dragonul, trebuie: „Stiti, nu toata lumea stie sa completeze acte!„.

Dragonul bufneste intr-o serie de bodoganeli fara sens despre muscate, oameni nesimtiti, facturi si romani in general. Iti da o foaie stampilata in cele din urma (pe care probabil ar fi scuipat daca nu ai fi urmarit-o cu ochi de soim) si se uita la tine pentru ultima oara cu atata dispret incat probabil ca te-ar fi vrut victima in „Cele 120 e zile  ale Sodomei” (asta desigur daca ar fi trait intr-un univers in care ar fi auzit de Sade).

Fara reticenta si cu ceva multumire sufleteasca iei foia cu stampila si infrunti dragonul: il privesti in ochii miopi. Ii e scarba de tine si te uraste iar tie acum…sincer nu iti mai pasa.

Atunci cand ai iesit din sala ai tinut hartia cu stampila la piept si ai zambit nostalgic. Stii, poate nu e asa rau sa  fii un roman modest, tu macar nu scuipi foc si nu porti mantie de mohair!

 
6 comentarii

Scris de pe Decembrie 3, 2011 în Freak...

 

Etichete: