Dupa 10 ani franciza revine, cu un alt casting, o noua poveste, alta idila si cu multe alte surprize. Am folosit cuvantul „alte/alt/alta” excesiv, dar perfect justificat. La 10 ani dupa primul Spiderman, povestea se reinventeaza cu totul. Daca prima poveste a stranit un interes enorm – in sfarsit un Spiderman demn de luat in seama pe marele ecran, de la atatia si atatia ani de cand Stan Lee i-a dat viata, noul film a starnit mai mult un val de curiozitate retinuta. Desigur, pe Spiderman cu totii il stim, chiar daca nu stim in mod special cum il cheama pe baiatul din spatele mastii sau ce drame ascunde existenta lui grandioasa de super-erou. Pentru cei mai multi dintre noi, Spiderman ramane baiatul colorat care apare peste tot: la televizor, pe abtibildele de guma de mestecat, pe pungi, afise la metrou, papusele tepene de plastic pentru baietei, tricouri pentru cei mici (si nu numai) si mai nou (desigur, dupa 10 ani) pe marile ecrane.
Spiderman iese putin din tiparele clasice si practic…intinereste. Am descoperit un Peter Parker adolescent si blocat in bancile prafuite ale scolii. Spre deosebire de Tobey Maguire, care era baiatul timid din fiecare poveste, Andrew Garfield loveste sub centura cu un Peter modern, ceva mai pertinent, mai realist, mai savant si cu ceva mai mult sange rece. Tot ceea ce a facut Tobey Maguire pentru vechiul Spiderman e atat de clasic incat ramane etalon. El era natang, timid si tacut si o iubea pe Mary Jane. Nou Peter e ceva mai chic si nu in ultimul rand aratos. Acum serios vorbind, ce fata l-ar fi tratat pe Andrew Garfield cu flit?
Ce a fost bine atunci si ce e bine acum? Spiderman de atunci nu era in mod special un erou de actiune, era palpabil (desigur, poate judec impropriu pentru ca Peter cel vechi are 3 filme in spate). Peter era si simtea totul dincolo de trairi adolescentine varatice. Peter cel de atunci lasa o amprenta epica de poveste asupra a tot ce facea…pana si costumul celebru e facut cu rosu si albastru, ca suvitele si ochii lui Mary-Jane. Peter cel de atunci traia contrariat alaturi de Harry pe care incerca sa il ajute, sa il sprijine si sa nu il urasca atunci cand i-o fura pe Mary-Jane. Dusmanul de atunci nu se bucura de flashuri spectaculoase, de actiune breath-taking in spatele ecranului verde, dar Dafoe era pur si simplu malefic, rau, nebun si iti trimitea sageti otravite si dovlecei care explodau pana in suflet.
Andrew Garfield e un Spiderman dinamic care mi-a amintit intr-o mica masura de un James Bond. Nu are sarmul lui 007, dar e rapid, practic, gadgetar, inventator si indraznet. Urma de timiditate care macheaza asupra personalitatii lui Parker se pastreaza si pentru Garfield, dar il transforma mai mult intr-un savant introvertit si aratos decat in baiatul boem care supravietuia ca fotograf marunt pentru tiranicul James Jonah Jameson. Noul Spiderman este per total fantastic…scenele de training personal sunt pur si simplu fantastice iar scenele de lupta cu Curt Connors, transformat in soparla, sunt realizate impecabil. Unghiuri imposibile, un Spiderman care intrece limitele imaginatiei despre acrobatii perfecti si per total o sincronoziare atat de buna si de palpitanta a trupului zvelt de paianjen incat m-am trezit cu gura putin deschisa.
Trecand peste perfectiunea scenelor de lupta (la care primul Spiderman cam are de suferit), noua poveste sufera un mare mare lips: un dram de sentiment. Desigur ca mi-a placut filmul si am savurat fiecare scena dar spre sfarsit mi-am dat seama ca nu imi pasa foarte mult daca Peter si Gwen Stacy aleg sa ramana impreuna sau nu, in definitiv sunt doar doi oameni activi, precisi care duc o viata matura si serioasa, chiar daca sunt in prinsi in corpuri frumoase de adolescenti. Ca sa nu fiu impartiala sau incorecta o sa recunoasc cu mana pe inima ca scena mortii unchiului Ben e mult mai socanta in noua poveste. Doare la propriu cand Peter il gaseste cazut pe strada, dandu-si ultima suflare. Atunci, demult, unchiul Ben murea pentru ca asa era povestea, dar in noul film aproape ca ai un soc cand il gasesti intis pe strada.
Vechiul Spiderman e prea boem si sentimental iar cel nou prea exact. Daca ar fi sa ignor toate minusurile insirate mai sus, mi-au placut ambele versiuni de Spiderman, singura problema cu noul film fiind ca e bun, antrenant dar per total nu e epic. E placut ochiului la cinema si poate o sa il revezi pe hbo peste 2 ani dar nu o sa fie niciodata epic. Un simplu motiv pentru care vechea poveste este si ramane epica: sarutul invers intre Spiderman si Mary-Jane.
Dark Jade's World 