RSS

Arhive pe categorii: Enigme

Garda sus – Posta Romana ataca in valuri de nesimtire

Eu cred ca nu sunt un cetatean agasant. Nu ridic vocea, las bacsis intotdeauna la taxi sau la restaurant si multumesc vanzatorilor cu toate ca ar trebui sa fie invers. Nu vreau sa ma laud si nu vreau sa scriu un articol de tipul asa da si asa nu, dar tot sangele meu pompeaza violent catre pumni si degetele, mai finute din fire, s-au decis sa isi verse amarul elegant pe tastatura. Buricele imi ard si unghiile tind sa se stranga nervoase catre podul palmei dar nu vreau sa le las ragaz. Pe scurt, azi protestez impotriva functionarilor mai mult decat recalcitranti de la Posta Romana.

Acum o saptamana m-am dus la Oficiul Postal X sa intreb daca mi-a venit un pachet. O doamna intre doua varste a fost suspect de amabila si a cautat printre pachetele venite in ultima saptamana si mi-a spus ca nu. Mai mult decat atat, gura ei, stransa by default intr-o stare de Grumpy Cat, mi s-a parut ca a urcat putin in sus intr-un colt cand mi-a spus „Mai treceti pe la noi sa vedeti daca a venit”. Chiar daca nu m-am vazut cu pachetul aveam o oarecare stare de bine, ca de, o doamna functionar public nu a ridicat tonul la mine si nu m-a amenintat ca face infarct cand ma vede, asa cum mi s-a intamplat la Circa Financiara.

Ca in orice poveste cu peripetii, am mai lasat sa treaca o saptamana, ca pachetul sa ajunga si sa nu mai irosesc timpul doamnelor dragute care lucreaza in oficiile postale. Azi m-am prezentat la acelasi oficiu postal X cu o urma de zambet pe fata si cu vocea aia agasanta si vesela in minte: „A venit? A venit? A venit?”. Doamnele de la posta au fost diferite azi. Partea buna a fost ca m-au facut sa ma simt ca un personaj dintr-o poveste, partea proasta e ca e vorba de „Omul Invizibil” al lui H.G. Wells. Eram doar eu in  fata ghiseului si doamna din fata facea orice doar ca sa nu observe ca  sunt acolo. Invartea hartii, ducea hartii pe biroul de langa ca apoi sa le aduca inapoi, se uita la unghii, se imbraca cu puloverul ca apoi sa se dezbrace la loc si mereu privea intr-un colt astfel incat sa fereasca pupila de amarata care statea protapita inaitea ei. Vazand ca omuletul din fata nu e fantoma Craciunlui trecut si ca se incapataneaza sa ramana protapita acolo, a zis in cele din urma „Dea….ce doriti?”. Spun eu povestea cu coletul. Madama reactioneaza precum Regan din Exorcistul in prezenta aghesmii la auzul cuvantului colet si mai mult, insotit de „nu din tara”. „Noi nu primim colete”. Eu ma gandesc ca poate am visat ultima saptamana din viata mea, dar cum imi place sa povestesc ii spun ca acum o saptamana o doamna, colega a dansei probabil, m-a ajutat si chiar a cautat printre fisele cu colete. Povestea mea, care incepea cu cel mai agsant cuvant din lume „dar” a infuriat-o pe doamna de la ghiseu in asemenea hal incat a aruncat pe masa cu  teanc de hartii si mi-a spus: „Na, cautati aici, daca nu ma credeti da noi nu primim colete!”. Poate am eu un fler de lady din secol trecut dar degetele mele nu vroiau sa se afunde in foi ingalbenite care contineau o varietate fabuloasa de cuvinte insa excluzandu-l pe cel care ma racaia pe mine: „colet”. Degetele mele preferau atunci sa se inconvoiasca pe un cutit a carui lama ar fi retezat scurt si frumos gura urata si putin adusa inspre dreapta a unei doamne mult prea furioase. Am intrebat cu o ultima doza de calm unde ar trebui sa ma duc si dupa un sir de vreo 5 „nu stiu” consecutivi mi s-a spus oficiul postal Y.

Zis si facut. Iata-ma la Y. Povestea la Y e mai scurta decat cea de la X. S-a terminat dupa mai putin de o propozitie. M-am dus la o doamna care se uita mai incruntat decat mine atunci cand trec pe langa o masina din care se aud manele si am spus: „Buna ziua! M-au trimis la dumneavoastra, ca trebuie sa primesc si eu un cole…”. Nu am apucat sa spun t-ul si doamna a si urcat vocea pana la valente care mi-au daunat auzului mai mult decat daca as asculta Mayhem pe repeat, cam o ora. „Noi nu primim colete! Nu la noi! Megeti la X”. Si s-a si intors cu spatele. Am ramas cu ochii mai mari decat ai unui catelus aruncat in ploaie. Mi-am imaginat din nou scena cu cutitul de la oficiul postal X. Adevarul e ca mi-am imaginat mai mult si mai rau decat la X.

Am analizat la rece totul si am sunat la relatii clienti Posta Romana. Mi s-a raspuns civilizat la ce oficiu postal trebuie sa ma duc si daca am orice fel de problema sa cer sa vorbesc cu doamna diriginta a oficiului postal.

Inca stau si ma pierd cu ochii in tavan. Am incercat sa caut motive dar sincer nu le gasesc, Nimic, dar nimic, nu ii da dreptul unui angajat de la relatii publice sa trateze un om in asemenea hal. Nu ma intereseaza ca au salarii mici, sa sunt in varsta sau ca nu sunt fericite. Atunci cand ai un job fa-l cum trebuie! Orice alte pretentii, greve sau nemultumiri cred ca nu isi au rostul aici!

Anunțuri
 
2 comentarii

Scris de pe Martie 7, 2013 în Enigme, Freak...

 

Etichete: ,

Horror Romanesc

…din pacate nu exista cu toate ca… romanii sunt un fel de progenituri ale contelui Dracula. Uneori gandul dureros ca ne irosim si ca uitam cine suntem ma bantuie noaptea  inainte de a adormi. Mi se scurg in minte franturi din legende vechi cu iele, balauri si strigoi. Ma infioara intr-un mod placut si imi zbarlesc pielea amintindu-mi de sentimentul de groaza dulce pe care il simteam in copilarie.

Imi aduc aminte de cliseul de seara cu povesti cu fantome pe care mi l-am dorit cu ardoare sa il traiesc. Stiu ca era vara si aerul era aproape inecacios, chiar daca umbra timpurie de septembrie incepuse sa se simta in vantul uscat de august. Eu taceam si ascultam povesti vechi, de la tara, despre iele, fantome, vrajitori si strigoi care nu isi gasisera linistea in mormant. Poate ca in seara aceea  mi-am dat seama ca noi suntem nu un izvor, ci un adevarat fluviu de motive horror, doar ca trecem cu vederea si preferam sa ne amintim de vechile povesti ca aberatii stupide spuse de un batran senil cu ani si ani in urma, cand eram copii.

Romanii stiu sa faca filme si nu cred ca mai are sens sa vin cu exemple ca Nemescu sau Mungiu. Romanii au acel umor taciturn, putin sarcastic, mucalit si destept care fac un film tipic european si static sa para delicios de urmarit. Si cu toate astea revin la intrebarea care nu imi da pace: de ce nu fac romanii un film horror?

Daca nu credeti ca am avea de ce, iata o lista cu motive horror romanesti:

– contele Dracula

– strigoii si moroii

– ielele

– Iulia Hasdeu

– padurea Baciu

– ursitoarele

– noaptea de Sfantul Andrei

– fantoma miresei din padurea Radovan

– noaptea de Sanziene

– vechile povesti despre valea plangerii

– superstitii populare si povesti despre timpurile cand diavolul pasea in voie pe Pamant

– criminali in serie (Vera Renczi sau Ramaru)

 
20 comentarii

Scris de pe Decembrie 2, 2010 în Enigme

 

Etichete: , , ,

Ce este horror? (II)

Povestirea de mai devreme mi-ar fi placut sa o spun  prietenilor in serile tarzii de toamna, cand vantul se izbeste disperat de geamuri, incercand parca sa ia locul vampirului din istorisirea mea. Mi-as fi dorit sa imi dezgolesc clavicula si sa ma mangai usor peste doua semne palide si misterioase. Si as fi vrut sa spun ca sunt singura dovada care imi demonstreaza ca in noaptea aceea nu am delirat scandalos. Si as fi vrut sa ii vad cum isi strang genunchii la piept si sa le simt prvirea crispata ratacind in gol spre coltul camerei. Eu as fi jurat ca asa s-a intamplat atunci, demult, doar ca nu am putut sa povestesc, pentru ca teama propriului delir m-a impiedicat sa ma destainui.

Nevoia mea de horror nu pleaca de la teribilism infantil, poate ca nici macar de la facinatia pentru bau-baul din copilarie, ci de la nevoia de a respira in sfarsit dupa o zi lunga si stresanta. Nu sunt o adepta a lui Sade, nu am fetisuri dubioase si nici nu ma cred fata lui Dracula, dar nevoia de ciudat, de fascinatie pentru partea de dincolo ma fac sa ma simt vie.

„De ce a scartait usa?”, „E cineva acolo?”, „Ce s-a auzit?”, „Ai vazut si tu umbra de dupa colt?”, „Simt ca mi se misca ceva sub piele, Doamne oare ce am?”. Stii raspunsul, nu e asa? Cu toate ca iti e frica sa il rostesti stii ca de fapt iluziile optice nu exista in lumea horror. Stii ca  nu ti s-a parut si adevarul e ca…e ceva acolo. E ceva care o sa iti faca rau, care o sa te inspaimante de moarte si o sa te alerge prin intuneric pana cand vei ramane fara suflare. Si cu toate ca te simti inspaimantat, ca ai simtit parul zbarlindu-se pe maini si pulsul batand nebuneste in gat, respiri. La inceput respiri alert si simti pulsul cum iti umfla sacadat pieptul dar apoi iti dai seama ca daca te lasi prada tacerii o sa auzi  viata cum iti pulseaza prin vene. Auzi cum se misca? Esti viu chiar daca ai privit o oroare si ai simtit alaturi de personajul din poveste ca si viata ta se va indrepta iremediabil spre un sfarsit sangeros.

Ce este horror cu adevarat? Ei bine, este experienta extrema in film si literatura. Poate ca si iubitorii de romance spun ca genul lor ii face sa se indragosteasca de fiecare data si ca viata fara iubire ar fi cu totul inutila, dar eu vreau sa tintesc mai sus. Sa uitam poezia. Nevoile primare guverneaza. Fica este cea mai crancena si mai vie emotie pe care o simte un organism. Cred cu tarie ca cei care spun ca detesta pur si simplu tot ce inseamna horror isi reneaga propria umanitate. De ce? Pentru ca le e frica.

Frica nu te face slab, pur si simplu iti aduce aminte ca traiesti.

Asadar, ce este horror?  Cosmarul pe care il iubesti, de ce nu?

 
6 comentarii

Scris de pe Noiembrie 11, 2010 în Diverse, Enigme

 

Etichete:

Ce este horror? (I)

Nu te-a chinuit niciodata gandul ca in camera ta, exact in spatele draperiei, se ascunde o umbra ciudata?

Te-ai trezit dintr-un cosmar si brusc ai simtit ca nu iti mai era somn. Ceasul de pe noptiera ticaie de ora 2. Te intorci pe-o parte in incercarea de a-ti gasi o pozitie noua si comoda pentru somn, cand, dintr-o data, o umbra sinistra s-a ascuns in coltul opus de camera. Ai simtit parul de pe brat cum se zbarleste si ai inghitit in sec. Tacerea e profunda si totul pare intepenit. Iti tii respiratia si pulsul iti bubuie in urechi. Felinarul din coltul strazii lumineaza slab camera si tu privesti ca hipnotizat spre coltul  unde acum cateva clipe o umbra s-a miscat in noapte.

Dintr-o data ti se pare ca zaresti o silueta. E subtire si aproape transparenta si se indreapta usor catre tine. Incerci sa tipi dar nu iti iese decat un geamat infundat. Incerci sa te misti dar corpul iti e paralizat. Nu iti simti decat pulsul zgomotos in gat si in timpan si ochii care ze zbat in orbite.

Silueta se apropie din ce in ce mai mult de tine. S-a oprit la o palma de patul tau si te priveste cu ochii rosii, turbati. Deschide gura ranjita cu colti mari si ingalbeniti si simti miros de mormant. Intinde catre tine mana diafana si alba si simti cum inima incepe sa ti se poticneasca si refuza sa mai pompeze sangele. Plamanii sunt goliti de aer si simti cum corpul incepe incet sa cedeze presiunii si se cufunda in lesin. Pleoapele ti-au cazut grele si negre cu cateva clipe inainte ca mana creaturii sa iti atinga obrazul taiat de sudoare.

Te-ai trezit cand soarele stralucea pe cer de cateva ore bune. Te simti greoi, obosit, ca dupa o noapte de betie si gandurile ti se incalcesc in minte. Franturi de cosmar si miros greu de mormant iti revin in memorie si simti o usoara senzatie de greata. Te ridici in capul oaselor si iti cobori fata in palme incercand sa iti amintesti ce ti s-a intamplat azi noapte. Durerea si teroarea iti revin in trup si mainile incep sa iti trmure convulsiv.  Iti ridici capul si privirea iti cade pe un chip incercanat si schimonosit. Nu te-ai recunoscut initial si ai tresarit igrozitor. Ti-ai trecut mana prin parul dezordonat si acesta ti-a cazut mort si moale pe umeri.

Au trecut multi ani de cand umbra ciudata ti-a vizitat camera dar cu toate asta ochii rosii si turbati te mai bantuie uneori. Ce e teroarea? Ce este cu adevarat horror? Ce ti s-a intamplat tie atunci? Nu stii…si adevarul e ca te feresti sa cauti un raspuns.

 
4 comentarii

Scris de pe Noiembrie 1, 2010 în Diverse, Enigme

 

Etichete:

Totul despre femei

Azi noapte, inainte sa adorm, ma gandeam la femei. Initial ma gandeam la mama in tinerete si acum, apoi am inceput sa ma gandesc la EA, apoi la iubitele colegilor mei din scoala si liceu si am sfarsit prin a ma gandi apoteotic la mine. Am ajuns la ilustra concluzie ca oricat de unice ar fi ele, femeile, se pot clasifica relativ usor in 5 mari categorii. Desigur, precum si in clasificarea tipurilor de termperament, o femeie nu va fi numai de tipul 1 sau 2, urmand a avea caracteristici din mai multe categorii. Dar, in mod clar, vor exista caracteristici dominante care o vor plasa intr-o categorie specifica. Acestea fiind spuse, imi incep relatarea studiului stiintific „Totul despre femei”.

Categoria 1: Femeia „Coasta lui Adam”
Frumoasa sau nu, stearsa sau machiata excesiv, femeia de tipul „Coasta lui Adam” este cel mai intalnit tip de sotie, iubita sau amanta. Avand o inteligenta deloc stralucita si un grad de cultura general destul de scazut, aceasta femeie viseaza sa ajunga sotie, mamica si mai ales nasica, facandu-si un cult din barbat si relatii, fara de care, in mod esential, nu poate supravietui. Se bazeaza pe motto-ul fundamental: „viata fara o relatie este precum nunta fara lautari„. Multe dintre ele, mai ales cele care aspira la un sentiment de libertate exacerbata, ajung in cele din urma sa ocupe primele pagini ale tabloidelor de scandal. Se disting ca si subcategorii: Nevasta de Stepford si Asistenta de Capatos.

–––––––––––––––––––––––––


Categoria 2: Femeia Amazoana
De obicei mult incercata de viata, femeia amazoana este o luptatoare desavarsita si o piatra de temelie pentru familie si prieteni. In aceeasi masura sotie, amanta si singura, amazoana nu sufera neaparat de un optimism incurabil, fiind de cele mai multe ori realista si constienta de propria-i lume si propriile sale limite. Amazoana se va descurca intotdeauna si in orice situatie, chiar daca va fi nevoita sa poarte lumea pe umeri si sa munceasca 16 ore pe zi la casierie la Mc. Merge intotdeauna pe urmatorul motto: „Daca viata-i o catea atunci eu sunt hingherul„.

–––––––––––––––––––––––––

Categoria 3: Femeia Lacusta
De cele mai multe o colerica desavarsita, femeia lacusta este vulgara, rautacioasa, poseda un sarcasm nerafinat si se lauda ca a trecut cu brio prin „scoala vietii”. Aproape intotdeauna amanta, femeia lacusta sufera de un egoism dureros, dar reuseste sa isi manipuleze cu multa abilitate iubitii si prietenii, manifestand asupra acestora un magnetism aparte. Traieste putin, maxim 30-35 de ani, cand sfarseste urata, bolnava si incapabila de a-si plati chiria in urma sistarii fondurilor de la ultimul amant. Cele dramatice se sinucid eroic lasand in urma un zambet firav pe buzele cunoscutilor. Motto de viata: „Fetele bune ajung in rai, fetele rele ajung unde vor ele.

–––––––––––––––––––––––––

Categoria 4: Femeia Floare
Poetii si artistii romantici si-au dedicat viata si intreaga creatie femeii flori. Simpla, de o frumusete adolescentina si o puritate morala desavarsita, femeia floare reuseste sa se conserve impecabil de-a lungul vietii si sa aminteasca mereu barbatilor ce le vor fi consorti ca viata e o eterna luna de primavara. Aproape mereu naiva, emotiva si sensibila, aceasta femeie va avea mereu nevoie de protectie si incurajari din partea sotului sau a familei. In lipsa stabilitatii emotionale, cazuta prada insucceselor personale sau profesionale, femeia floare va cadea intotdeauna in melancolie si disperare, adoptand rolul unei eroine romantice. Motto personal: „Raspunsul e mereu acelasi: parfum de frezii in vant

–––––––––––––––––––––––––

Categoria 5: Femeia Noir
Pe femeia noir o intalnesti intr-o noapte, la lumina unui felinar, o vezi invaluita in idei si fum de tigare si ramai aproape mut. Misterioasa, o intelectuala desavarsita si de cele mai multe introvertita, femeia noir radiaza, surprinde si electrizeaza pe toti din jur. Se spune despre ea ca e o frumusete rara, un mic geniu neinteles a carei minte oscileaza frenetic intre numere complexe si idei nihiliste, insa, cu toate astea, rareori reuseste sa isi gaseasca un loc in societate si sa isi contruiasca o familie, datorita firii sale dificile. Traieste conform unui singur motto: „Respir idei, expir mister…

 
8 comentarii

Scris de pe Iunie 8, 2010 în Diverse, Enigme

 

Etichete:

Traiesc in Stepford

Numele meu este Joanna si recent mi-am dat seama ca traiesc in Stepford*. Lumea mea era candva foarte diferita; umblam in carduri cu fete asemeni mie, chicoteam, ne ignoram adolescenta timpurie (sau putin mai avansata) si jucam inca elasticul si coarda, iubeam mima si uneori ne speriam seara spunand povesti cu tenta horror. Ma gandeam atunci cu oarecare entuziasm la timpurile cand aveam sa crestem. Eu aveam sa devin designer grafic pentru o casa de moda, sau aveam sa lucrez, sau mai bine zis sa lansez tot ce seamna efecte speciale in filmul romanesc. Si nu ar fi contat ca acasa avea sa ma astepte un sot iubitor si un puradel, eu as fi avut mereu chef sa ne intalnim din nou, sa chicotim, sa radem de cunoscutii snobi si prosti, si sa incheiem cu totii seara fericiti la o partida de mima (da am fi luat si sotii 🙂 ).

Dar ca in orice poveste s-a intamplat ceva ce avea sa strice armonia. Atat ea, cat si ea, si ea, si mai ales ea au devenit neveste din Stepford.

Sotiile din Stepford obisnuiesc sa se intalneasca destul de rar, caci viata persoanala nu le perminte. Putinele intalniri sunt incununate de discutii platonice despre invitatii de nunta, haine, puradei in plan in maxim 2 ani, proiectul sec de la birou cu baza de date, excursia din Slovenia de vara trecuta, monturile care o chinuie cumplit pe mama lui, permanentul viitoarei cumnate si….as putea continua. Peste probabil un an sau doi se vor intalni in acelasi loc, la un pahar de ice tea, iar discutiile vor degenera in cratite de aluminiu, tigai de teflon si inalbitorul minune care scoate toate petele de pe lenjeria lui iubi.

Fostii iubi vor deveni in maxim doi ani barbati respectabili si cat mai probabil tatici. Desigur ca vor avea un inceput de calvitie si 10 kilograme in plus, dar ele ii vor iubi la fel de mult. Doar sunt neveste loiale si constincioase. Ani frumosi au sa urmeze pentru ele. Se vor plimba cu caruciorul prin parcul Cismigiu iar scurta pauza de ice tea, de doar o ora, se va lungi substantial. Pentru un timp aveau sa se simta din nou ca in liceu. Au sa zambeasca melancolic si se vor simti din nou adolescente, chiar daca urlatorul mic din carut va reusi sa le tulbure mereu sirul gandurilor.

Anii frumosi trec din pacate mult prea repede si se trezesc brusc inchise intr-un birou ingust, cu 30 de kilograme mai plinute. Micutul urlator este deja adolescent, ascunde in ghiozdan pachetul de Marlboro si esarfa de pe gat aluneca constant de pe umar lasand la iveala muscaturi de toata frumusetea. Iubi, cel pe care l-au crezut un heruvim salvator, este mereu plecat si, uneori, seara tarziu, vine acasa cu un discret miros de Chanel pe guler.

Ea a murit intr-o dupa-amiaza, cand spala rufele. S-a intamplat brusc atunci cand i-a cazut inalbitorul din mana si s-a imprastiat peste covorasul din baie decolorandu-l. S-a prabusit in genunchi si a inceput sa planga pentru ca a realizat ca in tot acest timp uitase un singur lucru: sa gandeasca. Si-a strans genunchii la piept in timp ce se bataia nevrotic si flashuri din jocul de mima au inceput sa ii curga viu in minte.

Numele meu este Joanna si traiesc Stepford. Am renuntat sa joc mima si sa chicotesc impreuna cu semenele mele pentru ca ele nu mai vor (sau au uitat, imi e tot una). Poate ca ar trebui sa ma tem sa nu ajung si eu un astfel de robotel nevasta, sau au poate ar trebui sa regret vremurile de demult dar nu am timp. Eu ma misc, ma adaptez si evoluez. So… I’ve joined the scouts and I’m loving it! 🙂

*Nota: Cu referire la nuvela Irei Levin, „The Stepford Wives”.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Septembrie 25, 2009 în Cotidiene, Enigme

 

Tie de ce iti plac vampirii?

Ne plac pentru ca sunt fascinanti. Au pielea neteda si alba, ochii sticlosi si luminosi ca cei de felina si o dantura…sa zicem cel putin de invidiat. Vampirii sunt un  fel de monstrii frumosi, senzuali si intelepti pe care adoram sa ii urmarim ori de cate ori avem ocazia, fie pe micul sau pe marele ecran.

Eu una sunt curioasa daca monstrii insetati de sange s-au nascut odata cu Bram Stocker, sau daca mitul ar fi existat cu mult inainte, doar ca nu a avut cine sa il „mulga” incat sa-l faca pur si simplu comercial.

Atunci cand existau doar vechile mituri populare despre spiritele rele ce reveneau din mormant pentru a-i chinui pe cei vii, sunt convinsa ca nu existau fanatici care sa asprire la nemurire, sau la saruturi senzuale pe gat de la buze rosii si insangerate. Oh, well…timpurile s-au schimbat si vampirii au devenit o fantezie aproape necesara. Iata ce categorii remarcabile am intalnit pe micul si marele ecran:

Dracula

12754__dracula_l Poate cel mai apropiat vampir de traditiile populare (nu e de mirare, caci e si cel mai „batran”) a reusit pur si simplu   sa ia mintile regizorilor de la inceputul secolului 20 pana in prezent. Trista poveste a vampirului indragostit a reusit sa infioare si sa sensibilizeze in acelasi timp masele. Cu Dracula s-a nascut cultul vampirului. Sta retras in intuneric, alb si palid, de o tristete profunda vampirul este in acelasi timp o bestie, caci se transforma in  lup, sobolan sau liliac, cele mai marsave creaturi asa cum spunea profesorul Van Helsing. Sa nu uitam insa ca intr-un vampir, chiar si asa malefic precum Dracula, a ramas un dram de umanitate…ah amore!

Cronicile Vampirilor

cruise_lestat_2Pana sa apara fenomenul „Twilight” cam toate adolescentele goth erau in secret indragostite de Lestat. Nu neaparat de crudul si fermecatorul personaj interpretat cu maiestrie (nu mi-e rusine sa spun) de Tom Cruise, ci mai degraba de vedeta rock din „Queen of the Damned”. Recunosc si eu, ca vampirii lui Anne Rice sunt vampirii mei favoriti. Sunt personaje de un clasicism rafinat, care se misca unduitor, dar fara a da intr-un „slow-motion” putin penibil. Intrunesc tot ceea ce inseamna frumusete gothica, dorm in scrie captusite cu purpura, se ascund de soare, canta melancolic si sublim la vioara (sau hai sa mentionez si vocalul – cu referinta la Marylin Manson), fiind totodata, ca si in cazul contelui Dracula, monstrii. Da dragii mei, si Anne Rice ne aminteste ca vampirii nu sunt catelui gothici de companie.

From Dusk Till Dawn

FromDuskTillDawnUite cum sa sta treaba…hai sa uitam ca vampirii sunt frumosi, ca au totusi un suflet, ca mor de fiecare data cand ucid si ca inca mai plang dupa iubirea pierduta.  In atingerea baghetei lui Quentin Tarantino au iesit niste vampiri teribil de petrecareti, care se ascund intr-un bar, mai mai ca fac bai cu tequila si danseaza formidabil pe mese. Eh, din pacate, atunci cand soarele apune vor sa cineze si atunci renunta putin la a mai fi prietenosi si devin urati ca dracu, niste monstruleti cu bot de sobolan si teribil de insetati…dar nu de tequila.

30 Days of Night

30-days-of-nightDin seria cu vampiri rai si urati am ales sa mai vorbesc despre cei din 30 Days of Night. De ce mi s-au parut speciali? Ei bine, nu sunt vampiri care dorm in cavoul bunicii si nici nu stau ca rozatoarele prin canalurile metropolei. Avand un grad de inteligenta ceva mai ridicat s-au gandit sa se mute in Alaska si asa pot sa profite linistiti de 30 de zile de noapte in timp ce mesteca la omuleti. Da, si ei sunt uratei, cu o aliura putin antica, dar in definitiv raman la esentele vampirismului: monstruleti agresivi!

new-twilight-images-of-bella-and-edward12Twilight

Inchei prezentarea mea de tipologii vampiresti cu vampirii vegetarieni din Twilight. Cred ca in esenta povetea e doar un chick flick care se vrea a fi un fel de poveste de dragoste imposibila (asa cum este cazul Contelui Dracula), doar ca a fost adaptata cu zorzoanele de rigoare incat….sa straluceasca! (da, la propriu, vampirii din seria Twilight stralucesc…). Eu am rugamintea sa nu ii mai numim vampiri doar pentru ca musca din niste caprioare ranite  si au look nitelus mai gothic. S-a vrut  ca Twilight sa  aduca niste vampiri mai pasionali decat Dracula si mai umani decat bietul Loius, din Interviu cu un Vampir. Din pacate ne-a adus niste personaje lucioase si….si cam atat!

 
18 comentarii

Scris de pe Iunie 15, 2009 în Critica de Film, Enigme, Entertainment

 

Etichete: , , , , , , , ,