Rammstein – trupa care a dat foc la metal

Rammstein e genul ala de trupa la al carui spectacol trebuie sa asisti ori de cate ori al lor picior nemtesc calca pe la noi. Asadar, nu e prima data cand ii vad. S-a intamplat candva in vara anului 2010 sa particip pentru prima data la showul masinariei nemtesti perfecte, care imbina metalul industrial cu efecte pirotehnice. Aici cronica mea de atunci.

Revenind in prezent si avand exeperienta unui show Rammstein in spate, mi-am zis ca daca vreau sa ma bucur cu totul si cu totul de ziua mea perfecta (altii numesc zi perfecta cea a nuntii, iar altii concertele Rammstein – dar asta e o alta poveste 🙂 ) trebuie neaparat sa ajung devreme. La 14:15 am iesit din casa, echipata cu palarie de soare si la aproximativ 3 fara un sfert eram deja acolo. Ca o prima impresie, amenajarea locului de concert mi s-a parut ilogic facuta. Normal Circle era prea in spate iar ecranele de proiectie mult prea mici. Am dat vina pe soare care deja ma facuse sa imi transpir tricoul cu Rammstein si am sperat ca mi se pare. Cum Rammstein se vede si se simte cel mai bine in fata, am avut noroc de bilet la Golden Circle si mai mult, de loc foarte bun, randul doi, undeva prin dreapta scenei.

Revenind la momentele de dinainte de intrare, eu nu pot sa inteleg ce anume inspira fata mea celor de la poarta. Acum serios, nu sunt nici macar creola ca sa creada ca sunt din neam cu Osama. Nu pot sa inteleg de ce in momentul in care imi deschid geanta si spun in romana clar si raspicat: „Asta e telefon, asta portofel si aici sunt servetele„,  sunt intrebata absolut instant „da ce ai aici?„.Inteleg securitatea pentru ca rockerii sunt uneori prea extrovertiti si colerici dar cred ca ar trebui sa existe o limita de bun simt si decenta intr-un control la poarta.

Si cum am inceput cu chestii rele despre organizare o sa imi vars sufletul. 7 lei un jeton, serios? Cu un jeton puteai sa iti cumperi o apa plata (minerala nu exista) la 0.4. Nu sunt zgarcita dar cred ca am cheltuit cel putin 50 de lei doar pe apa. Inca putin si Rock the City se apropia la preturi  de Hard Rock Cafe. In conditiile astea astept si chelnarii prietenosi, decorul primitor si buda mai curata decat majoritatea cabinetelor medicale din Romania.

Pe 15:20-15:30 si-au inceput prestatia baietii de la Psychogod. M-am bucurat foarte mult ca sunetul era bun si nu in ultimul rand pentru ca in Romania se face si altfel de metal. Au urmat White Walls, trupa romaneasca care promoveaza un metal ceva mai docil decat Psychogod. Din nou a sunat bine si baietii au parut sa se bucure sincer ca erau alaturi noi si incercau din toate puterile sa invioreze sufletele care zaceau lesinate pe asfalt.

Nume ceva mai grele au venit pe scena in jurul ore 18:00 – Trivium si mai pe seara Bullet For My Valentine. Ca sa fiu foarte sincera, Trivium nu mi-au placut absolut deloc. Da, au fost energici, da era metal in forta, dar ma asteptam la mai mult. Culmea e ca nu spun asta ca novice. Chiar am ascultat Trivium in trecut dar acum mi s-a parut ca absolut fiecare piesa suna la fel.

La Bullet For My Valentine s-a defectat o boxa. Am avut cateva clipe cand m-am intrebat foarte sincer daca am eu o problema de aud infundat. Primul meu gand a fost ca daca asa se aude si la Rammstein ma duc personal la domnul Marcel Avram si il impusc. Revenind la Bullet For My Valentine chiar au fost ok si surprinzator sau nu mi-au placut mai mult decat ma asteptam.

Se apropia 9 seara si multimea deja incepuse sa se compacteze. Nu stiu de ce dar la fiecare concert simt o nostalgie comunista. Mereu se gasesc oameni care sa se bage in fata, care te impung in spate  cu colturi de genti, cu capetele lor mici de omuleti de 1.50 si apoi se plang ca nu vad. Si fiind si eu in felul meu o astfel de nostalgica spun de fiecare data:  „scuze, eu chiar am venit de la 2 si nu imi pasa ca nu vezi!„.

Tot pana in Rammstein incepusera sa se vada efectele compactarii si venirii de la 2. Setea chinuia oamenii din jur ingrozitor dar nimeni nu se putea misca asa ca gardienilor li s-a facut mila de noi si ne-au dat sticle cu apa – gest foarte frumos pe care nu l-am mai vazut de la Maiden 2008. Chiar nu e normal sa dai 7 lei pe un paharel de apa si mai mult, nu e normal sa stai circa o ora la coada pentru stropul ala de lichid. Aparent gardienii au avut in ei mai mult umanitate si bun simt decat organizatorii concertului si nu pot decat sa ii felicit.

Acum inca o buba si apoi vorbesc numai si numai de Rammstein, promit. Cum spuneam, in spiritul meu comunist, eu am venit de la 2 si ceva, in fata doua persoane si apoi gardul. Cat de corect e sa apara intre gard si gardieni fatuci imbracate de la sex shop pe cap cu sepci de politiste. Am auzit, desigur sper ca nu am auzit eu bine, ca s-au ales persoane din Normal ca sa li sa dea o sansa sa vada pe Rammstein aproape. Serios acum, mai aveam putin si plangeam cu lacrimi de sange, ca Miorita, de caldura si sete si vin mandre cu trei petice pe ele si mi se pun in fata ca li s-a acordat o sansa…Si ca sa ma plang in continuare, ce au facut fatucile cand au coborat Rammstein pe scena? Se pozau cu boxa.

In sfarsit Rammstein, pentru ca atunci cand incepe un show Rammstein nu mai conteaza ca organizatorii au un spirit organizatoric si un bun simt egal cu al unei moluste si nici ca in fata ta femei aproape goale se pozeaza cu boxele si gardienii. Rammstein face un show atat de viu si de intens incat aproape ca nu se poate povesti. Metalul industrial pur si simplu arde in fiecare sunet scos de Rammstein, fie ca vine din vocea profunda a lui Lindemann, din riffurile electrice ale lui Kruspe, Landers sau Ollie Riedel, toba ritmica a lui Schneider sau clapele magnetice ale lui Flake.

Rammstein ia foc in absolut fiecare show si mai mult decat atat ne transmite si noua, publicului, starea aia de mein herz brennt. Publicul se misca ritmic pe Du Hast si mi s-ar parea imposibil altfel. Publicul se uita absolut uluit la spectacolul de la Mein Teil si nu isi poate lua ochi de la Till, bucatarul dement care il prajeste la propriu pe Flake in cazan. Spectacolul absolut, pe langa deliciile pirotehnice de la fiecare piesa, l-a conferit cu siguranta Buck Dich, unde Till si Flake au facut ce vazusem eu ca s-a intamplat prin ’98 si sincer nu credeam ca am ocazia sa vad vreodata live. Aici un link pentru curiosi. Asa pe scurt, Till si Flake au rupt scena si apoi au …inundat-o!

Cum Rammstein e si foc mocnit, balade ca Ohne Dich sau Mein Herz Brennt, spuse frumos cu un pian si un solist, au facut publicul sa se legene la uniform si sa simta un viermisor mic care li se incolaceste fix in inima si apoi isi intinde tentaculele cu ventuze care secreta placere si emotie in absolut tot corpul, din sira spinarii, pana in talpi si frunte.

Cum Rammstein inseamna in definitiv o bucurie, spectacolul a culminat la bis cu Pussy, unde Till a detonant un tun cu spuma si de pe margini confetti. Uzi, cu sprancenele nitel parlite, dar per total extatici, romanii isi fixasera mainile in aer si strigau in cor: RAMMSTEIN. Till ne-a multumit in romana apoi toti cei 6 au facut o plecaciune in fata publicului roman si s-au retras.

Impresia pe care o produce un show live Rammstein nu prea poate fi descrisa bine si sincer nu stiu daca m-am descurcat excelent. Va sfatuiesc insa si pe voi ca la urmatoarea reprezentatie sa nu ratati asta, chiat ca sunteti fani Mariah Carey sau Venom, Rammstein se merita trait si experimentat macar o data in viata.