Cultul berii

O tin minte pe Tanti Florentina. Berea i se parea cumplit de tare asa ca punea doar un deget in pahar si restul il umplea cu apa. Asa aveam voie sa gustam si noi, copiii. Cred ca atunci mi-am spus prima data WTF??? chiar daca aveam circa 5 ani. La mine acasa gustam degetul cu pricina concentrat si in stare pura. Au urmat chiar jocuri de-a Tanti Florentina, in care spalam un pahar in care facuse bule licoarea aurie, si simteam mereu gusul de laturi. Poate ca la varsta respectiva a fost o tortura necesara, ca sa ma invete ca berea….ah, viata are gust!

O a doua etapa de bere semnificativa mi-am trait-o in adolescenta timpurie, cand in fiecare duminica, dupa pranz, imi indulceam ziua nu cu inghetata aromata, serbet sau acadele, ci cu un pahar, micut ce-i drept, de bere. Zau ca nu-i intelegeam pe copiii de varsta mea care spuneau simplu si sec ca berea e amara si o detesta.

Mi-am dat seama ca pe masura ce cresteau, “copiii” incepeau si ei sa fie fascinati de ceea ce eu numisem de la o varsta mult prea frageda esenta pura. Dar fascinatia lor era strict legata de alcool si pentru ca berea era “light”. Cat de light? Ei bine chiar si fetele putea sa guste din ea fara sa cada sub masa. Si cum fetele raman cam mereu copii frivoli, avea sa se inventeze berea cu arome, peste ceva vreme…Ce rusine, berea nu se ascunde in spatele gustului acrisor de lamaie sau al aromei de dulce pal.

Ca orice adept al cultului berii, licoarea minune mi-a facut si rau. Asa ca m-am trezit de multe cu capul greu si limba amara. Si ce daca, mi-am spus. Am asteptat sa vina seara si mi-am dat seama ca ma simteam din nou bine. N-a fost chiar asa de rau, nu?

M-am gandit la un moment dat ca poate nu e bine, etic si frumos si ar trebui sa renunt la cult si sa ma apuc de ceai. Ma si vedeam frumoasa si delicata, precum o adevarata lady, sorbind finut dintr-o ceasca de portelan. Si ar fi urmat sa ma duc la tea-party-uri cu alte domnisoare. Doar ca…la un moment dat as fi trait un scenariu scos dintr-un film de Lynch asa ca mi-am dat doua palme si am revenit in lumea reala.

Recunosc ca in nota de ipohondrie caracteristica sexului feminim am inceput sa ma gandesc daca o cutie de bere pe zi poate sa ma transforme in vecinul de la 7, care nu mai gustase apa de ceva ani…atunci cand a murit de ciroza. Mi-am dat din nou doua palme si mi-am zis ca oi trai si oi vedea. Berea…ah, viata are gust! Noroc!

Tie de ce iti plac vampirii?

Ne plac pentru ca sunt fascinanti. Au pielea neteda si alba, ochii sticlosi si luminosi ca cei de felina si o dantura…sa zicem cel putin de invidiat. Vampirii sunt un  fel de monstrii frumosi, senzuali si intelepti pe care adoram sa ii urmarim ori de cate ori avem ocazia, fie pe micul sau pe marele ecran.

Eu una sunt curioasa daca monstrii insetati de sange s-au nascut odata cu Bram Stocker, sau daca mitul ar fi existat cu mult inainte, doar ca nu a avut cine sa il “mulga” incat sa-l faca pur si simplu comercial.

Atunci cand existau doar vechile mituri populare despre spiritele rele ce reveneau din mormant pentru a-i chinui pe cei vii, sunt convinsa ca nu existau fanatici care sa asprire la nemurire, sau la saruturi senzuale pe gat de la buze rosii si insangerate. Oh, well…timpurile s-au schimbat si vampirii au devenit o fantezie aproape necesara. Iata ce categorii remarcabile am intalnit pe micul si marele ecran:

Dracula

Poate cel mai apropiat vampir de traditiile populare (nu e de mirare, caci e si cel mai “batran”) a reusit pur si simplu   sa ia mintile regizorilor de la inceputul secolului 20 pana in prezent. Trista poveste a vampirului indragostit a reusit sa infioare si sa sensibilizeze in acelasi timp masele. Cu Dracula s-a nascut cultul vampirului. Sta retras in intuneric, alb si palid, de o tristete profunda vampirul este in acelasi timp o bestie, caci se transforma in  lup, sobolan sau liliac, cele mai marsave creaturi asa cum spunea profesorul Van Helsing. Sa nu uitam insa ca intr-un vampir, chiar si asa malefic precum Dracula, a ramas un dram de umanitate…ah amore!

Cronicile Vampirilor

Pana sa apara fenomenul “Twilight” cam toate adolescentele goth erau in secret indragostite de Lestat. Nu neaparat de crudul si fermecatorul personaj interpretat cu maiestrie (nu mi-e rusine sa spun) de Tom Cruise, ci mai degraba de vedeta rock din “Queen of the Damned”. Recunosc si eu, ca vampirii lui Anne Rice sunt vampirii mei favoriti. Sunt personaje de un clasicism rafinat, care se misca unduitor, dar fara a da intr-un “slow-motion” putin penibil. Intrunesc tot ceea ce inseamna frumusete gothica, dorm in scrie captusite cu purpura, se ascund de soare, canta melancolic si sublim la vioara (sau hai sa mentionez si vocalul – cu referinta la Marylin Manson), fiind totodata, ca si in cazul contelui Dracula, monstrii. Da dragii mei, si Anne Rice ne aminteste ca vampirii nu sunt catelui gothici de companie.

From Dusk Till Dawn

Uite cum sa sta treaba…hai sa uitam ca vampirii sunt frumosi, ca au totusi un suflet, ca mor de fiecare data cand ucid si ca inca mai plang dupa iubirea pierduta.  In atingerea baghetei lui Quentin Tarantino au iesit niste vampiri teribil de petrecareti, care se ascund intr-un bar, mai mai ca fac bai cu tequila si danseaza formidabil pe mese. Eh, din pacate, atunci cand soarele apune vor sa cineze si atunci renunta putin la a mai fi prietenosi si devin urati ca dracu, niste monstruleti cu bot de sobolan si teribil de insetati…dar nu de tequila.

30 Days of Night

Din seria cu vampiri rai si urati am ales sa mai vorbesc despre cei din 30 Days of Night. De ce mi s-au parut speciali? Ei bine, nu sunt vampiri care dorm in cavoul bunicii si nici nu stau ca rozatoarele prin canalurile metropolei. Avand un grad de inteligenta ceva mai ridicat s-au gandit sa se mute in Alaska si asa pot sa profite linistiti de 30 de zile de noapte in timp ce mesteca la omuleti. Da, si ei sunt uratei, cu o aliura putin antica, dar in definitiv raman la esentele vampirismului: monstruleti agresivi!

Twilight

Inchei prezentarea mea de tipologii vampiresti cu vampirii vegetarieni din Twilight. Cred ca in esenta povetea e doar un chick flick care se vrea a fi un fel de poveste de dragoste imposibila (asa cum este cazul Contelui Dracula), doar ca a fost adaptata cu zorzoanele de rigoare incat….sa straluceasca! (da, la propriu, vampirii din seria Twilight stralucesc…). Eu am rugamintea sa nu ii mai numim vampiri doar pentru ca musca din niste caprioare ranite  si au look nitelus mai gothic. S-a vrut  ca Twilight sa  aduca niste vampiri mai pasionali decat Dracula si mai umani decat bietul Loius, din Interviu cu un Vampir. Din pacate ne-a adus niste personaje lucioase si….si cam atat!

Drag me to hell

Acum cateva luni bune o poza oarecare de pe imdb s-a intamplat sa-mi atraga atentia. Era o batranica uratica foc, ciacara, si care avea probabil  oroare de dentist (concluzie pe care am tras-o dupa ce am vazut ca nici cu protezele nu era prea grijulie). Normal ca m-am amuzat si nu am rezistat sa nu dau click pe filmul de langa poza cu “bunica lui Marilyn Manson” (asa cum am numit-o ).

In ziua aceea am aflat de “Drag me to hell”. Ca orice omulet curios, nu am rezistat si am cautat trailerul. Cu nota de snobism cu care tratez cam tot ce inseamna “horror nou american”, m-am amuzat din nou. Mi-am spus ca e doar un film cu o batrana sinistra, efecte speciale cu cadavre nitelus cam putrezite si cateva membre paroase de draci care aveau sa o aduca de par pe saraca protagonista, in caldurosul lor barlog.

Pe masura ce evenimentul lansarii filmului se apropia au inceput sa curga criticile pozitive, si am auzit cum ca ar fi noul horror al mileniului 3. Nu m-am gandit decat ca: “Na, vreau sa o vad si pe asta!. Domnule Raimi, te implor, sperie-ma!”

Ei bine, Sam Raimi nu s-a laudat degeaba si a facut o treaba cat se poate de buna si decenta pentru un horror blockbuster american. “Drag me to Hell” nu te sperie in mod special pentru ca iti arata cadavre, draci si oameni posedati de Lamia contorsionati intr-un mod sinistru. Pur si simplu e un film care nu iti lasa timp sa respiri si intr-un final ajungi sa cedezi nervos si sa tresari al dracului de tare chiar si cand o batista pluteste sinistru prin aer si se lipeste de parbriz.

Un mare plus din partea mea este combinatia extrem de reusita intre un umor de tipul gore si horror-ul in esenta pura. Batranica de care spuneam la inceput e in acelasi timp sinistra dar si teribil de amuzanta atunci cand molfaie fara proteza pe barbia protagonistei. Si culmea e ca iubeste sa molfaie, si o face si cand este intre patru scanduri si varsa un lichid verde si puturos pe pielea fina a blestematei. Batranetea bat-o vina!

Un film despre o fata, o batrana si un blestem. Poate ca ingredientele sunt atat de comune pentru un horror, unde mai pui ca mai e si blockbuster. Dar per total, un rezultat de nota 10 (bine fie cu minus in fata ) .

Dead Snow

Intotdeauna am avut oarecare prejudecati in legatura cu filmele cu zombie. Fie ca le-am considerat stupide, de un comic involuntar provenit chiar din penibilitatea situatiilor scarboase si fabuliste, fie ca le-am considerat pur si simplu de un plictis rar ( imi cer scuze fanilor Romero, caci ma gandeam la un clasic autentic “Night of the Living Dead“) ajunsesem sa cam stramb din nas ori de cate ori auzeam de filme cu cadavre umblatoare si infometate. Mi-am calcat insa pe inima si am urmat o recomandare: Dead Snow .

Primul plus pe care l-am acordat filmului il reprezinta simplu fapt ca este o pelicula europeana, mai precis din Norvegia (eu una sustin cinematografia europeana). Inca din trailer mi-a placut coloana sonora si imaginea, deci un al doilea plus.

Vorbind acum numai si numai despre film, actiunea se desfasoara alert, nu lasa spectatorul sa studieze zgarieturile de pe tavan de plictiseala, jocul actorilor este destul de bun (chiar daca am am ramas un pic surprinsa la unele scene de insensibilitatea nordicilor), iar tenta pala de umor provoaca zambete, poate chiar chicote, dar fara sa estomepeze caracteristica dominanata: horror.

Chiar daca avem parte pe alocuri de violenta exagerata, poate un pic cam gratuita, nu se ajunge la ridicol, si doar putin tembel sa fii incat sa te pufneasca rasul la scena teribila cand victima e partial constienta in timp ce doi zombie nazisti ii scot organele interne.

Zombii nu sunt un les fara creier care se taraste pe un covou din cimitir ci par a fi cat de cat umani, caci sunt capabili sa urmareasca, sa vaneze, sa se camufleze si cel mai important sa lupte. Nu arata nici foarte dezgustator, caci de…sunt totusi inghetati si se conseva.

Un film pe care il recomand iubitorilor de horror, de gore, si de filme bunisoare in general.

Lolita urbana

Prin jungla cea de toate zilele ma ciocnesc fara sa vreau de lolite si am ajuns sa ma intreb daca lolitele mai sunt nimfete sau doar replici in miniatura ale unor viitoare plastice siliconate.

Fascinatia sumbra pe care mi-a provocat-o contoversata “Lolita”, a lui Nabokov, m-a facut cel putin curioasa si mi-am propus sa aflu si eu ce inseamna nimfeta urbana, caci slava Domnului, exemple se tot gasesc.

Dar ce inseamna Lolita urbana?…Hainele ii stau mormane pe jos, gramezi colorate de satin, bumbac si…plastic. Undeva, langa un cuier cu haine ponosite si imbatranite, se odihnesc adevarate colonii de pantofi. Credeam ca nimfetele inca mai poarta pantofi de lac rosii cu baretica, insa sclipiciul lacului se transforma din nou in plastic, sau, mai exact, in musama. Musamaua vrea sa ademeneasca, sa sclipeasca in nuante argintii si se unduieste indraznet pe tocurile grosolane. Si culmea, musamaua castiga si detroneaza lacul, pentru ca lolitele urbane iubesc tot ce e modern si implicit kitschos.

Sclipiciul bata-l vina, omoara tot ce e indraznet si amuzant atunci cand e folosit abuziv. Numai ca ele nu stiu asta. Asa ca au renuntat la restul de oja rosie pe degetele de la picioare si la inelele colorate de plastic si apeleaza deja la strasuri cu inimioare si la cercei mari, incovrigati, si hidosi, demni de plasticele ce au sa devina abia peste cativa ani buni.

Nimfetele veritabile aveau pielea aramie acoperita de puf ca de piersica. Acum au uitat de aramiul de odinioara si sunt fie albe si gothice fie, mai rau, arse deja ca un pui la rotisor ars…la solar, iar puful a fost indepartat violent cu ceara.

Lolitele de azi se distreaza de cele mai multe ori la shopping, atunci cand merg in card, in fata unui telefon cu camera VGA cu care isi fac poze provocatoare sau in fata unui asa numit calculator, folosit la randament minim doar pentru messenger si hi5. Si stiti ce e mai trist? Ca in definitiv sunt lolite, care fac hormonii masculilor mult mai varstnici sa se zbata turbat.

Din pacate nici unul din ei nu le-ar iubi pentru ca nu mai sunt nimfete. Nimfetele au murit demult, de pe vremea cand inca se jucau in praf, se delectau cu acadele colorate (fara sa se teama inutil de calorii) si aruncau nervoase prin camera cu membrele papusilor Barbie.

Lolita urbana este doar un kitsch de plastic si din pacate e prea batrana ca sa mai devina nimfeta.

VIP

Zmeura ma intreaba cum ar fi daca as fi un VIP.

Daca ar fi sa fac parte dintr-o trupa atunci ea ar fi: Calvary Cemetary (am intrat pe wikipedia si am dat random) .

Minunata trupa din care fac parte (probabil de un black metal obscur) lanseaza un prim album care se va numi: Especially about the truth.  (am dat click pe random quotes si am luat cateva cuvinte).

Si pentru ca vreau ca lumea sa-mi remarce capodopera lucrez din greu si la o coperta. Asa ca am dat random pe flickr.

Editie limitata! Grabiti-va si cumparati-l! Primele 100 de albume vin cu autograf.

Masacru la Mall

Abia asteptam ziua de azi. Imi intiparisem data in propriul calendar de evenimente “first time“. Prima zi de scoala, primul tricou negru, primul ochi vanat, primul animal de casa, primul sarut…si lista poate continua cu foarte multe “prime”. Si azi avea sa fie o prima…primul 3D, My Bloody Valentine. In continuare, frumusetea unui “daaaar”…

Sala de cinema pe jumate plina, 5 minute de munca a stergerii lentilelor ochelarilor magici 3D, un tarnacop aruncat aproape de “propria-mi tampla” , un oarecare simt umoristic care probabil m-ar fi facut sa scot filmul din categoria pur si simplu jenant si…surpriza. Totul se opreste. Sala ramane uimita..”Nu-mi spune ca trebuie sa puna cd-ul 2, spune prietenul de langa mine!”. Chicoteala se infunda repede cand o domnisoara intra panicata in sala strigand “Va rog sa evacuati de urgenta cladirea!”. Nu stiu ce sa cred, afara de faptul ca e o alarma falsa de bomba, sau poate nu… Imi vin rapid in minte imagini din “Dawn of the Dead” si “Die Hard“. O multime panicata, o situatie extraordinara…oare cum o sa ma comport eu? Iesirea din caldire se face fara accese de panica si ma trezesc afara. Ca orice roman scartan incep sa ma gandesc la banii si bilet si ne decidem sa revenim in cam o ora ca sa vedem daca totusi mai putem reveni in sala de cinema.

In fata cladirii politie si ambulanta. La etajele superioare un cuplu isi bea linistit cafeaua, iar doamna Jeni de la manichiura inca pune strasuri pe unghiutele unei blonde. Ne decidem si noi sa reintram in cladire caci politia pare un simplu decor. La cinema e coada…dar cozile au iz de comunism pe care am inteles de ce il adora batranii. Barfa! Am aflat ca de fapt si de drept niste gentilomi temperamentali s-au duelat direct in mall. De aici rani, taieri, panica si evacuarea totala a cladirii. Cand ajungem in fata aflam ca nu intra la spectacole decat cei care aveau bilete dupa ora 19.

Suntem trimisi la casa de bilete…unde toata lumea e suparata. Un tip isi ameninta prietenul cu procesul de mictiune iar un cuplu ceva mai in fata…se iubeste de zor. Domnisoara din fata afla ca poate opta doar pentru un spectacol la o ora tarzie si o intreaba pe casiera daca ii va plati ea taxiul de intoarcere spre casa. O fetita se inghesuie in fata…vrea doar sa stie daca mai sunt locuri libere la “Hotel pentru Catei“.

Reusesc sa ajung in fata…ii explic ca vreau sa intru la spectacolul de la 7, chiar daca au trecut deja 20 de minute. Nu poate, normal. Banii nu mi-i mai pimesc inapoi si am doar optinea de a merge la un alt film. Inca imi sunt clare cuvintele fetei de la casa de bilete:”Dar nu vreti la mirese….”.

Chestiuni livresti

Scriu relativ putin despre carte si carti citite caci despre un film e mai usor de vorbit (in cazul nostru blogguit) decat despre o carte. Primesc insa cu draga inima o leapsa de la Zmeura.

1. Care este cea mai buna carte citita de tine?
Numele Trandafirului – Umberto Eco

2. Ai facut cadou carti?
Da, e cel mai frecvent cadou dupa obiecte vestimentare.

3. Care este viitorul literaturii?
Literatura nu moare, nu stagneaza asa ca sunt optimista.

4. In ce limbi ai citit carti?
Romana si engleza.

5. Ce carti “celebre” nu ti-au placut?
Colt Alb – l-am citit in copilarie ca si literatura obligatorie si nu l-am digerat.

6. Ce tara a produs cea mai buna literatura?
Categoric Franta.

7. Iei notite din cartile pe care le citesti?
Nu

8. Cam cate carti ai citit pana acum?
Nu am numarat.

9. Cu ce carti ai dormit in brate de plictiseala?
Nu tin minte sa fi adormit vreodata cu o carte in brate.

10. Ce inseamnă cartile pentru tine?
O metoda de distractie si dezvoltare intelectuala in acealsi timp.

11. Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?
1001 de filme de vazut intr-o viata

12. Care este cel mai tare final la o carte citita?
…n-as putea sa spun ca am preferinte

13. Care este cea mai influenta carte citita de tine?
Operele lui Poe.

14 Care scriitor te-a influentat cel mai mult ?
Poe, King, Eliade.

15. Cat de repede citesti o carte?
Nu am o perioada fixata.

16. Poate literatura sa schimbe lumea?
Sincer nu cred.

Iubitul ei

Am venit prima, punctuala ca de obicei. De fapt, imi place sa fiu punctuala si sa ii astept sa vina, asa am timp sa ma gandesc. Mi-am dat seama ca sunt plina de prejudecati, un fel de drac critic, snob si arogant si aproape ca imi venea sa urul in creier: “Inceteaza!”. Dar nu am mai avut timp sa ma chinui, sa ma torturez eu insami, caci i-am vazut venind. Se tineau de mana si probabil purtau o discutie banala. Ea m-a vazut si mi-a facut cu mana. In sfarsit mi l-a prezentat pe EL. Am dat mana amandoi si am zambit.

N-am apucat sa tes o noua panza de critici la adresa fericitului cuplu caci, m-am vazut prinsa in discutii prostesti, de complezenta, despre facultate, servici, cunostinte si relatii. M-am trezit in fata eternei mese de la Spring. Ea a vrut salata (no surprise!) iar el doar un pahar cu Pepsi. El nu bea aproape niciodata alcool, mai ales cand iese cu ea. Pana si de Revelion a baut Fanta, doar o gura de sampanie la miezul noptii. Dar deh, se accepta caci e defect profesional…merge aproape mereu cu masina, pentru ca ei ii e mai comod. Zilnic o ia de acasa si o duce la servici, iar la 5 dupa-amiaza e din nou acolo. O saruta scurt iar ea se urca langa el.

Luni o duce la facultate, marti, miercuri si joi se duc la plimbare prin magazine, unde eventual ii cumpara ceva dragut de imbracat, iar vineri de obicei merg la el ca sa…se smotoceasca. Sambata si duminica mai fac iesiri in parcuri, la padure si din nou, la cumparaturi. Cina de sambata o iau la ea, impreuna cu familia ei,  iar duminica mereu la el cu parintii lui si sora mai mica.

S-a uitat la mine ciudat cand mi-a curs o picatura de suc pe tricou. M-am sters cu mana iar tricoul a ramas de acelasi negru imaculat. Probabil ca ma considera un copil care a fugit cu circul, caci nu sunt deloc asa cum isi imagina. De fapt se intreaba cum de ea m-a placut vreodata? El e asa cum ar trebui sa fie…poarta mereu camasa si cravata si doar in weekend, cand merg la padure, isi pune perechea de blugi lalai si hanoracul de la Kenvelo. Lucreaza la banca, intr-un birou mare si aerisit. Cel mai probabil e zgarcit…caci nu da un ban pe mancare sau chirie, dar are o cauza nobila…vrea un apartament pentru ei.

La anul vor sa se casatoreasca si e mandru de sine. Ii ia mana mica intr-a sa si i-o saruta. Se uita la mine cu ochiul miop, prin lentila groasa de la ochelar, si are grija ca privirea sa mi se indrepte spre inelul finut tintuit pe inelarul ei. I l-a dat cadou de Craciun, atunci cand a ingenunchiat in fata ei si a rugat-o sa ii fie sotie. Tine minte ca mama ei si-a dus bratele impreunate la piept si a lacrimat.  Probabil ca s-a simtit mandru…

Pentru ca tacerea devenise incomoda am inceput sa vorbesc despre filme si carti. Nu-i place “Tacerea Mieilor“, din cate spunea el (ma intrebam sincer daca credea sau nu ca e cu miei), Johnny Depp i se pare un actor “de fete” iar la capitolul regizori nu indrazneste sa mai graiasca. Iubita ii lauda gusturile in literatura, cum ca amadoi ar fi fani “Alchimistul“. Afara de alchimist e un blank mare, dar nu conteaza ca e baiat bun si asta compenseaza!

Cand am plecat am incercat sa ma gandesc ca totul a fost doar o intalnire de afaceri, cu oameni imbracati in gri, genti diplomat si mutre acre. M-am uitat lung in spate si ii vedeam cum se pierd printre masini parcate pe trotuar si alti … indragostiti. Am avut sentimentul ciudat de umilire, caci EL e tot ce se poate mai rau la un prieten…E un “iubi” mic si prost, sugrumat cu o cravata teapana, cu parul cret si scurt aranjat cu spuma, ce a uitat de vremurile cand se uita la “Star Wars” si se stramba la scenele romantice din filmele sirop. Acum traieste un scenariu de chick-flick si crede ca e suficient de mare incat sa scuipe pe mormantul lui Peter Pan. Am oftat si mi-am continuat profesia de arheolog.

Cand anul se innoieste

“Si nu uitati ca in noaptea dintre ani sa va puneti o dorinta, caci precum spune traditia are toate sansele ca ea sa se implineasca…”, spunea o voce la radio cu cateva ore inainte de miezul noptii. Mi-a spus…”a mea s-a implinit deja!“. Am preferat sa zambesc si sa ma uit in gol, dar o voce imi urla in tample: “Si a mea! A fost tot ce mi-am dorit si chiar mai mult!“.

Am decis sa incalc tipare si sa imi duc la capat planul de a avea niste sarbatori cat mai iesite din comun. Ce am incercat nou anul asta…ei bine, lista este lunga:

- am purtat o rochie de mireasa

- mi-am dat seama ca sunt destul de buna la confectionat casti de Boba Fett

- am mancat piure de castane si mi-a placut

- am mancat bomboane de la straini ( ceea ce parintii nu isi sfatuiesc niciodata copiii )

- am realizat ca de cate ori vomit se intampla sa ma uit la un film cu Naomi Watts

- mi-am dat seama ca l-am contestat degeaba pe Stanley Kubrick…he’s a really good director

- am gasit un nou compliment pentru copiii urati: “Nu-i nimic ca esti acum urat, cand vei fi mare probabil vei arata ca Brad Pitt!” (vezi The Curious case of Benjamin Button)

- am gasit un horror care sa ma faca la propriu sa tresar in asa hal incat sa imi arunc castile din urechi (”Skin and Bonnes” din Fear Itself)

Lumea e plina de surprize, nu-i asa?