“Deci…sunt bun cunoscator de PHP, ASP si iubesc OOP. Am programat in C++, Java, PHP, ASP, Delphi si LISP. Cunosc la perfectie JavaScript. M-am ocupat o vreme cu validarea de chestionare folosind JavaScipt si PHP. Momentan lucrez ca analyst programmer.” Cum imi suna asta? Mie, a interviu. Il vad stand pe un scaun lejer cu un rucsac langa piciorul scaunului. Si ar trebui sa ma deranjeze? Nu deloc…doar ca asa e el mereu. Cum adica? Adica…atat.

Realistul mi-e frate de sange asa ca nu ar trebui sa ma iau de el dar cred ca merita cineva care sa il traga de urechile nespalate. In clasa a 8 a a pus prima data mana…nu pe revista Playboy pe care le ascundea fratele sau sub pat, ci pe “cutia cu butoane” (am citat din definitia calculatorului a unui ilustru cadru didactic de-al meu din clasa a 8 a). La inceput s-a jucat, a apasat pe toate, a desfacut unitatea de doua ori ca sa vada tot ce contine inauntru. In clasa a 9 a era deja la mate-info si brusc a inceput sa isi iubeasca viata. Fetele, chiar daca nu erau frumoase, erau prostute si natange, iar el aparea cu tema la info ca un fel de Iason cu lana de aur.

Da, in liceu a fost realistul rebel. Olimpic la info (in faza pe sector…dar nu conteaza chicks fall for it), campion la Quake si CS, heavy drinker la partyuri (unde intotdeauna dadea la boboci spre dimineata), and not to mention, a great kisser. Pana si lui ii parea ciudat, dar gasculita aia proasta de la stiinte sociale, care habar nu avea de programare sau de teoremele lui Lagrange, l-a sarutat pasional la majoratul amicului de la B.

Realistul nu a citit si nu a creat ci a facut ceea ce a stiut el mai bine…a scris, cod. Si ce-i rau in asta? Niciodata nu le-a avut cu sloavele. In facultate a devenit un guru OOP si apoi a invatat singur PHP si ASP. Ii plac de obicei habarnistele, dar se plictiseste repede. Si-ar dori o fata cu care sa vorbeasca la prima intalnire despre parcurgerea in adancime si matricile rare…dar asta e doar un vis difuz de-al lui.

Momentan am pasit inapoi. Mi-am abandonat fratii realisti si am parasit sfera metafizica a limbajului codat in PHP, pentru ca brusc m-am simtit furioasa si amuzata. Daca eu as fi un vis difuz atunci realistul ar fi un simplu muncitor in uzina de la Apaca. Care e diferenta intre o tanti care da la gherghef si php-istul? Niciuna…doar ca unul din ei e fudul.

Fara sa fiu rea, ci doar nervoasa, as intreba un programator “realist, pur sange”…ce e dincolo? Un dram de cultura? Film carte? Nu…. Je suis désolée.

Cred ca nu am avut niciun motiv solid ca sa ma uit la “The Vampire Diaries”. Doar ca Irina mi-a povestit odata ca fac misto de Twilight intr-un episod si mi s-a parut relativ amuzant. Daca pana si vampirii fac misto de Twilight, vai de steaua lucitorilor.

Revenind la “The Vampire Diaries”, plotul este relativ arhicunoscut si epuizat, dar cred ca mai merge inca o variatiune pe aceeasi tema, mai ales daca actorii sunt frumosi si povestea devine treptat din ce in ce mai palpitanta. Pe scurt, Stefan si Damon Salvatore, sunt doi frati vampiri, care dupa ce au cutreierat lumea in lung si lat se hotorasc sa revina in orasul din care sunt originari. Si aici surpriza, intalnesc o fata, Elena, care seamana izbitor de mult cu Katherine, femeia frumoasa de care erau amandoi indragostiti pe vremea cand erau inca oameni. De aici urmeaza un traseu un pic twilightist… Stefan merge la liceu, el si Elena se indragostesc, and more, el fiind baiatul bun, nu se hraneste cu sange uman.

Damon, pe de alta parte, baga spaima in cam tot orasul. Se inmultesc victimele in urma ciudatelor “atacuri de animale salbatice”, si abia prin episoadele 4-5 aflam ca locuitorii oraselului incep sa banuiasca ce se intampla si se pregatesc de vanatoarea de vrajitoare.

Imi place la nebunie “The Vampire Diaries”, chiar daca e doar un serial cu adolecenti si vampiri frumosi. Personajele sunt tridimensionale si bine conturate. Elena nu este nici pe departe tampita, si nici irevocabil indragostita de Stefan. Gramul de independenta pe care il detine m-a facut sa-mi spun in gand “Go Girl!”. Stefan e baiatul bun din fiecare poveste, dramatic, cu un trecut sfasietor, dar ii dau si lui o bila alba pentru ca a marturisit ca filmul lui favorit este Taxi Driver.

Damon mi s-a parut un cliseu in primele episoade. Ok, inteleg, e rau…asa si? pentru asta ar trebui sa ma cucereasca? Recunosc ca nu m-a cucerit nici macar atunci cand a facut misto de Edward Cullen. But it just happened…a fost suficient sa il vad dansand pe Depeche Mode cocotat pe scari, cu camasa desfacuta si sticla de Jack in mana. Ohh, asta da vampir original! Cand ma scoti si pe mine la o bauta, draga Damon!

Ganduri aleatoare ce mi-au trecut azi prin minte:

“Mi-a amortit mana, o simt rece”.

“Nu stiam ca ploua. Oare o sa mi se ude parul.”

“Oare de cand n-a mai venit metroul?”

“Sa nu tipe la mine. I just want her to be nice.”

“Ii sta bine cu parul ud.”

“Mi-e frig, atat de frig si stau la usa.”

“Oare azi am timp sa-mi termin de citit articolul de pe descopera?”

“Sper sa nu mearga deloc mailul azi.”

“Mi-a venit o idee.”

“I’m the best there is at writing ifs. “

“Pot sa plec?”

“Lets’ get retarted…”

“Mi se pare mie sau functiile nu se compun asa?”

“Cum s-a ajuns la M si N la conceptul pisica in F#? Of, mi-as dori sa fiu mai atenta. I missed the fluffy part.”

“Vroiam sa o sun pe Irina…Las c’o sun de acasa, mi-a inghetat mana.”

“Telefonul bipaie…da vin.”

“La dracu, nici macar bere n-am!”

Astazi creierul meu este subordonat. Nasul vrea sa ia conducerea. Aproape ca nu vrea sa ma lase sa tastez. Isi dorea atat de mult sa scrie si el un post si cu siguranta ar fi facut-o de multa vreme daca ar fi putut. Numai ca mainile i-au ras de fiecare data “in nas” pentru ca ele pot si el nu. El nu poate sa tasteze, decat daca s-ar chinui mult si capul probabil s-ar plictisi dupa maxim un minut si gura mai mult ca sigur ca l-ar injura.

Today it smells like so many things I remember of… Mi-am petrecut 20 de minute minunate azi in ratb, chiar daca din fata ma storcea o persoana obeza. Am incercat sa vorbesc cu mine si sa imi las gandurile sa zboare, asa cum faceam demult, cand oamenii mari mi se pareau plictisitori si goi. Si am reusit. Not to mention…am ajuns la birou intr-o stare de eforie putin vecina cu betia.

Tineti mintea povestea lui Jean-Baptiste Grenouille? Nu o sa uit niciodata bucuria lui absurda pentru mirosuri aparent banale gen iarba, coaja de copac, apa sau piatra. Ei bine, si eu am fost intotdeauna o mica parte din Jean-Baptoste. Mi-am adus aminte de copilaria frageda cand ma tranteam in pat (imaginandu-mi ca e un lan de secara) si trageam pe nari mirosul mamei care tocmai plecase spre serviciu. Mama mirosea a flori si scortisoara, a fuste crete de matase care se invarteau in roti ametitoare si a rufe tocmai spalate. Imi placea uneori sa tin o rochie de-a ei in brate in timp ce inchideam multumita ochii in “lanul meu de secara”.

Pe masura ce am crescut, copilul rebel din mine a invatat sa miroasa vantul amestecat cu parf de vineri seara, roata veche de cauciuc pe care ma invarteam in cerc si cenusa frunzelor de toamna care imi aminteau de scoala si de cerneala.

Cred ca a durat destul de mult pana cand am respirat din nou ceva. Imi amintesc clar perioada liceului cand am descoperit alte doua esente vitale.

Profesoara mea de chimie mi s-a parut intotdeauna ca miroase a alchine, nu ca as fi stiut cum miros (sau momentan, ce sunt) dar pur si simplu asta era. O combinatie putin fericita si parfumata de substante chimice o insotea intotdeauna si reusea sa ma inghete un pic pe dinauntru.

Mi-a trebuit cred un an de zile sa-mi dau seama ca profesorul meu de matematica mirosea ca Logan. Nu o sa uit niciodata mirosul de tabac amestecat cu parfum fin. Logan ar fi mirosit asa daca ar fi trecut pe langa mine pe strada, cu un trabuc aprins. Si poate ca m-as fi uitat lung dupa el si ar fi ramas pentru mine “a one time smell”, dar asa mi-a ramas o amintire minunata de 4 ani.

Cand l-am cunoscut pe el, nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca miroase a cald. Nu cred ca e sentiment mai placut pentru un nas decat sa te afunzi iarna in pielea moalea si umeda de la baza gatului. Si totodata mi s-a confirmat, iubesc mirosul de par, mai ales cand acesta se revarsa pe perna. Amintiri frumoase imi fac nasul sa se simta din nou rece si sa aiba nevoie de o caldura binevenita.

Nu as putea sa inchei fara sa spun sa …my cat smells like kitty litter. De fapt am vrut sa stramb putin nasucul cititorilor intr-un ewwww colectiv . Adevarul adevarat e ca ea miroase intotdeauna vag a piersici si flori. Obisnuiesc sa o curat cu solutia felina si blana ei neagra si lucioasa parca absoarbe fiecare particula de parfum. Nu de putin ori mi-am scufundat capul in blanita neagra de pe frunte sau burtica si am inspirat. Inocenta, caldura si multa multa frumusete…da, si eu nasul, simt frumusetea.

E putin de trecut de 12 si am nasul scufundat intr-o perna mica si portocalie. Miroase a praf, sprei de camera si vechi. Inca simt miros de piersici si parfum. Daca as fi baut probabil ca as fi auzit matase fosnind si as fi simtit un miros fin de tabac. Patura e trasa de pe pat si ma asteapta…eu, nasul, ma simt din nou rece si aproape ca zambesc pentru ca stiu ca undeva intre perne o sa reusesc sa ma incalzesc si sa imi imaginez ca sunt din nou intre bucle negre…

Numele meu este Joanna si recent mi-am dat seama ca traiesc in Stepford*. Lumea mea era candva foarte diferita; umblam in carduri cu fete asemeni mie, chicoteam, ne ignoram adolescenta timpurie (sau putin mai avansata) si jucam inca elasticul si coarda, iubeam mima si uneori ne speriam seara spunand povesti cu tenta horror. Ma gandeam atunci cu oarecare entuziasm la timpurile cand aveam sa crestem. Eu aveam sa devin designer grafic pentru o casa de moda, sau aveam sa lucrez, sau mai bine zis sa lansez tot ce seamna efecte speciale in filmul romanesc. Si nu ar fi contat ca acasa avea sa ma astepte un sot iubitor si un puradel, eu as fi avut mereu chef sa ne intalnim din nou, sa chicotim, sa radem de cunoscutii snobi si prosti, si sa incheiem cu totii seara fericiti la o partida de mima (da am fi luat si sotii ).

Dar ca in orice poveste s-a intamplat ceva ce avea sa strice armonia. Atat ea, cat si ea, si ea, si mai ales ea au devenit neveste din Stepford.

Sotiile din Stepford obisnuiesc sa se intalneasca destul de rar, caci viata persoanala nu le perminte. Putinele intalniri sunt incununate de discutii platonice despre invitatii de nunta, haine, puradei in plan in maxim 2 ani, proiectul sec de la birou cu baza de date, excursia din Slovenia de vara trecuta, monturile care o chinuie cumplit pe mama lui, permanentul viitoarei cumnate si….as putea continua. Peste probabil un an sau doi se vor intalni in acelasi loc, la un pahar de ice tea, iar discutiile vor degenera in cratite de aluminiu, tigai de teflon si inalbitorul minune care scoate toate petele de pe lenjeria lui iubi.

Fostii iubi vor deveni in maxim doi ani barbati respectabili si cat mai probabil tatici. Desigur ca vor avea un inceput de calvitie si 10 kilograme in plus, dar ele ii vor iubi la fel de mult. Doar sunt neveste loiale si constincioase. Ani frumosi au sa urmeze pentru ele. Se vor plimba cu caruciorul prin parcul Cismigiu iar scurta pauza de ice tea, de doar o ora, se va lungi substantial. Pentru un timp aveau sa se simta din nou ca in liceu. Au sa zambeasca melancolic si se vor simti din nou adolescente, chiar daca urlatorul mic din carut va reusi sa le tulbure mereu sirul gandurilor.

Anii frumosi trec din pacate mult prea repede si se trezesc brusc inchise intr-un birou ingust, cu 30 de kilograme mai plinute. Micutul urlator este deja adolescent, ascunde in ghiozdan pachetul de Marlboro si esarfa de pe gat aluneca constant de pe umar lasand la iveala muscaturi de toata frumusetea. Iubi, cel pe care l-au crezut un heruvim salvator, este mereu plecat si, uneori, seara tarziu, vine acasa cu un discret miros de Chanel pe guler.

Ea a murit intr-o dupa-amiaza, cand spala rufele. S-a intamplat brusc atunci cand i-a cazut inalbitorul din mana si s-a imprastiat peste covorasul din baie decolorandu-l. S-a prabusit in genunchi si a inceput sa planga pentru ca a realizat ca in tot acest timp uitase un singur lucru: sa gandeasca. Si-a strans genunchii la piept in timp ce se bataia nevrotic si flashuri din jocul de mima au inceput sa ii curga viu in minte.

Numele meu este Joanna si traiesc Stepford. Am renuntat sa joc mima si sa chicotesc impreuna cu semenele mele pentru ca ele nu mai vor (sau au uitat, imi e tot una). Poate ca ar trebui sa ma tem sa nu ajung si eu un astfel de robotel nevasta, sau au poate ar trebui sa regret vremurile de demult dar nu am timp. Eu ma misc, ma adaptez si evoluez. So… I’ve joined the scouts and I’m loving it!

*Nota: Cu referire la nuvela Irei Levin, “The Stepford Wives”.

I was away si aveam nevoie de asta . Stiu ca exact cu cateva zile inainte de a pleca obisnuisem sa fac niste crize de isterie in care ma plangeam in continuu despre cat de obosita sunt si cum ca, vai Doamne, eu, adica eu, “eroul de clasa muncitoare”, nu sunt lasata sa ma odihnesc. Imi doream sa imi petrec concediul impreuna cu batraneii de la Olanesti, cu 3 mese pe zi si somnic de pranz, dar desigur, in plus cu un calculator in camera.

Am fost surprinsa atunci cand ma asteptam mai putin si asta mi-a incarcat bateriile. Intr-o joi dimineata m-am sculat ca si orbetii pe la ora 4 dimineata si am plecat asa, cu un ochi umflat de prea putin somn si parul nepieptanat, spre destinatia ce avea sa ma fascineze vreo 11 zile: Turcia. Desigur ca aveam pareri preconcepute despre Turcia; vedeam in minte angrosistii de la Europa si multa multa mizerie. Guess what? I was wrong!

Efes

In primul si in primul rand oamenii in Turcia sunt extrem de draguti (si nu ma refer la frumusete fizica…aici cam scartaie saracii, cu mici exceptii desigur). Au meritul extraordinar de a fi facut sa se simta bine un om atat de ursuz si introvertit ca mine. In cele din urma a fost placut sa mi se adreseze cu “Ce faci?” pe strada, fara sa aiba intentii de agatare. Parca m-au facut si pe mine o leaca mai sociabila.

Plenty of kitties in Turkey

And then…there were the sights. Moscheiele sunt grandioase, iar multitudinea de minarete nu aduce deloc a kitsch, asa cum ma asteptam. Vechile ruine te lasa la propriu cu gura cascata iar plajele sunt ingrijite si tocmai bune de lenevit. Am stat la plaja in Kusadasi si am facut diferenta: aici nu trebuie sa stai cu grija ca vine cocalarul cu jeepul sa te faca plat, in apa nu plutesc mucuri de tigari, coji de seminte si coceni de porumb (cum ramane pe la noi de la “lumea buna”) si, cel mai important, nu se leaga nimeni de tine. Nu am vazut gigolo italiano care sa abordeze penibil domnisoarele, chiar daca turcii sunt de firea lor foarte cuceritori .

Plaja

Ultima zi din vacanta mi-am petrecut-o in Istanbul si din nou am ramas uimita. Pot a spun ca pana la ora actuala este cel mai frumos oras pe care l-am vauzt vreodata. Multitudinea de muzee si palate e impresionanta iar podul peste Bosfor m-a facut sa ma gandesc ca ma aflu pe alte lume (poate exagerez, dar nu pot decat sa fac comparatia cu micul Paris si concluziile vin de la sine).

Din Marele Bazar – Istanbul

Momentan sunt destul de nostalgica si imi pare rau ca am revenit la rutina zilnica. Mi-e dor sa vad palmieri prin oras, sa fiu abordata prietenos pe strada si mai ales cred ca mi-e dor de…vacanta.

Ma gandeam de multa vreme sa scriu acest articol. De ce? Pur si simplu imi plac topurile, clasamentele si am realizat ca e chiar solicitant sa fac si eu un top al meu . Am plecat initial de la ideea de top 10 si am cautat sa-mi notez intr-un document txt 10 nume celebre din lumea filmului pe care sa imi storc creierii apoi si sa le ordonez descrescator. Dar nu am putut, si am ales 15. Asa ca m-am gandit sa ofer si 3 mentiuni memorabile, iar pe 2 i-am sters cu parere de rau din lista mea. So here we go…

LOCUL 10: Francis Ford Coppola
Nici nu cred ca ar fi nevoie de o justificare pentru ca l-am adus pe Coppola in top. Am un motiv intemeiat de cand eram inca micuta: Dracula. Desigur, poate cel mai cunoscut este pentru “The Godfather“, dar aici mi-a iesit putin din gen. Din filmele lui am adorat si “Dementia 13” si “Peggy Sue Got Married” . Si recomandarea mea, scurtul Coppola preview, il gasiti mai jos. Nu cred ca mai are sens sa spun numele filmului …

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 9: John Carpenter
John Carpenter = Halloween + The Thing + The Fog + Christine + Prince of Darkness = un horror de calitate excelenta. Un master of horror autentic, John Carpenter m-a speriat al dracului de tare in copilaria timpurie cand am vazut prima data “The Thing”. Si uite asa mi-a ramas pe creier. L-am redescoperit peste ani si ani, cand am vazut “Halloween”, un clasic intre filmele cu thrills si criminali pure evil. Previewul meu, Halloween:

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 8: Pedro Almodóvar
Recunosc ca sunt un om destul de insensibil. Majoritatea filmelor nu prea imi produc emotii profunde. Ei bine, Almodóvar este o exceptie! ( si in general tot ce inseamna cinematografie spaniola). Fara sa dea in lamentari ieftine si siropoase, Almodóvar vorbeste despre dragoste, abuzuri sexuale, prejudecati si in general destine sfasietoare in filme ca: “La mala educación“, “Hable con ella“, “Todo sobre mi madre” sau “Matador“. Previewul meu, “Hable con ella” ca tot l-am vaut recent:

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 7: Tim Burton
Tim Burton nu e nici de cum un tred printre copiii gothici sau emo care nu renunta sa poarte obiecte vestimentare si genti cu Jack, celebrul personaj din “Nightmare Before Christmas”. Tim Burton e teribil de inventiv, nostalgic si macabru si cu siguranta mai mult decat talentat. Ca si best of-uri mentionez: “Edward Scissorhands“, “Batman“, “Beetle Juice“, “Corpse Bride” sau “Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street“. My preview, “Corpse Bride“:

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 6: Ingmar Bergman
Cu siguranta ca Ingmar Bergman merita un loc fruntas in topul celor mai mari oameni ai cinematografiei. Filmele lui imi aduc perfect aminte de imbarligata Ulise, a lui James Joyce. Ingmar Bergman face filme cu adevarat “grele”, complexe, sfasietoare si adresate unui public superior, detasat, cult. Mentionez capodopere ca: “Persona“, “Fragi Salbatici“, “The Hour of the Wolf” sau “Izvorul fecioarei“. And trailer, “Persona“.

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 5: Andrei Tarkovsky
Tocmai mi s-a spus ca nu ar trebui sa imi dau cu parerea despre Andrei Tarkovsky pentru ca am vazut prea putine creatii ale sale, dar totusi indraznesc. Niciun regizor nu m-a impresionat asa de tare prin vizual ca si Tarkovsky. Sa fii surd si analfabet (incat sa nu stii sa citesti subtitrarea) si tot o sa te impresioneze “Stalker“. Alternanta de culori, motive specifice ca apa sau ceata, liricitatea si complexitatea fac din filmele lui Tarkovsky un must pentru oricine vrea si altceva. Recomand: “Stalker“, “Solyaris” sau “Andrey Rublyov“. “Stalker” preview.

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 4: Stanley Kubrick
Stanley Kubrick e unul din acei regizori formidabili care poate sa le faca pe toate. Primul meu contact cu el a fost “Shining“, unde mi s-a facut putin pielea de gaina, a urmat controversta “Lolita“, care m-a cam dezamagit putin, “Barry Lyndon” si “A Clockwork Orange“. Ce m-a facut sa-l clasez in topul meu nu e simplu meu motiv de fascinatie “Shining” ci faptul ca de fiecare data a reusit sa ma surprinda. Nu pot, pur si simplu nu as putea sa nu ofer ca preview “Shining“.

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 3: Lars von Trier
Lars von Trier e cu siguranta unul din regizorii mei favoriti, e controversat, genial, putin (sau putin mai mult ciudat) si in general lumea tinde sa isi faca cruce atunci cand ii vede creatiile (vezi publicul roman de la muzeul satului care s-a simtit ofensat caci s-a indraznit a difuza “Antichrist” in ziua de Rusalii). Asa si? Von Trier poate ca te jigneste, poate ca e misogin si poate o sa te scoata din sarite dar cu siguranta e unul din cele mai mari nume ale cinamtografiei. Mentionez filme ca: “Riget“, “Breaking the Waves“, “Dancer in the Dark” sau “Dogville“. Si ca preview, na, “Antichrist“!

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 2: Roman Polanski
Recunosc ca am vazut relativ putine filme din galeria impresionanta a lui Polanski, dar toate, absolut toate m-au tulburat atat de tare incat au ramas niste mici gap-uri, fobii sau pur si simplu nelinisti peste care nu pot sa trec. Cred ca daca vedeam “Repulsion” in copilarie deveneam frigida sau in cel mai bun caz lesbiana, inca mi-e frica de momentul in care (daca) voi avea vreodata un copil, vezi “Rosemary’s Baby” si uneori mi-e frica pur si simplu, asa, din senin, sa nu imi pierd mintile ca tipul din “Le Locataire“. Si chiar daca nu au avut acelasi impact asupra mea mai mentionez “Chinatown” si “The Pianist“. Trailer “Rosemary’s Baby“.

————————————————————————————————

 

 

LOCUL 1: Alfred Hitchcock
M-am gandit mult la acest loc intai dar era singurul care il merita pe deplin. Nu cred ca mai sunt motive pentru care sa argumentez si eu cat de bune sunt clasicele lui ca “Psycho“, “Vertigo“, “The Birds” sau “Rear Window“. Abia aseara ma gandeam ca a fost cu siguranta un om care a inventat cam tot ce inseamna thrill si surpriza la ora actuala – vezi motive de tipul o lume printr-o fereastra, ca in “Rear Window“, femeia misterioasa si fascinanta in adevaratul sens al cuvantului ca in “Vertigo” sau “Rebecca“, sau rasturnari de situatie spectaculoase – caracteristica pentru cam tot ce a creat Hitchcock. Da domne, un clasic nu se demodeaza niciodata, si de aia e si numarul unu in topul meu. Sush now! Just watch!

 

 

Si spuneam ceva si de mentiuni memorabile. Ma simt deja ca un profesor de scoala generala care isi premiaza elevii, dar e teribil de captivant asa ca … spun doar trei nume: Steven Spielberg, Takashi Miike si Michael Haneke.

De cateva zile un pitic mic imi tot topaia pe creier; spunea citeste Nietzche, ai putea sa fii surprinsa, ar putea sa iti placa si poate ca in sfarsit o sa intelegi… Piticul mic m-a chinuit rau intr-o zi si m-a pus sa caut mult pe wikipedia si apoi pe google ca sa vad si eu ce graieste Zarathustra. Nu mi-a fost greu sa gasesc si eu “Thus Spoke Zarathustra” asa ca mi-am si inceput lectura. Un singur impediment, monitorul. Nu, nu imi place sa citesc la calculator. Simt ca ma dor ochii si cred ca nici daca nu mi-as ignora usorul astigmatism si mi-as pune ochelari nu m-as simti mai bine. Asa ca iata-ma azi, prin Romana, irosind cu mare folos 2 ore prin Carturesti si Diverta.

Am intrat intai in Carturesti, pentru ca stiam ca aici se gasesc de toate. Si credeti-ma dragii mei, nimic nu e mai placut decat sa rasfoiesti carti. Atentia mi-a fost intai captata de raftul de pe la litera N, unde era ceva din colectia Nabokov. Frumoasa mea Lolita mi-a luat ochii imediat, si dupa ce am mai rasfoit-o putin (asa sa gasesc replicile pe care le stiu pe dinafara), mi-am indreptat atentia spre “Invitatie la Esafod“. You could be my next one mi-am spus dupa ce am studiat-o putin.

La etaj am gasit in sfarsit raful de filozofie-psihologie dar nu a fost sa fie.  Am gasit doar “Cazul Wagner” si “Amurgul Idolilor“. Nu domne, nu! Ich will Zarathustra!  Asa de plictiseala, am mai rasfoit putin o enciclopedie criminal celebri si m-am infiorat putin, in spcial de creativitatea celor de prin Evul Mediu si perioadele imediat urmatoare.

M-am bucurat enorm sa gasesc si Diverta deschisa duminica. Stiu ca nu m-am uitat atent dar nu am vazut unde au mutat micul raion de IT. Doar marketing si carti aseiste. WTF??? Mai sunt si oameni care nu termina ASE-ul.

In raionul de beletrisca am gasit ca de obicei de toate, afara de ce imi trebuie mie, normal. Aici nu aveau decat “Cazul Wagner“. Nu, eu vreau Zarathustra! Aici o sa izbucnesc, o sa explodez pentru ca nu mai pot. Cand m-am intors ce-mi vad ochii. Pe asta. 

Nu vreau sa fiu rea sau snoaba, dar m-am saturat ca de fiecare data cand ma uit dupa o carte sa il vad pe Edward. Nu, nu vreau sa aflu totul despre familia Cullen, nu vreau sa aflu ce face Bella si in niciun caz nu vreau sa-i vad moaca in spatele cartilor scrise de Platon, Kant si Nietzche. Imi pare rau, nu vreau sa incep sa-i urasc, asa ca expuneti-i mai cu mila.

Revenind la ganduri mai placute, ce-mi place mie la Diverta sunt enciclopediile. Am rasfoit o enciclopedia a fenomenelor paranormale (momentan sunt obsedata de numele corabiei misteroase Mary Celeste), si o minunata enciclopedie a evolutiei costumelor de-a lungul secolelor. Uneori cred ca mi-ar fi placut sa traiesc in alt secol si sa renunt cu placere la tinuta mea old school. Macar as fi avut fustita impunatoare si frumoasa si nu mi-ar mai fi reprosat nimeni ca umblu cu dresul rupt.

To conclude: I needed this.  Si ar fi placut sa vin in fiecare duminica cu 2 ore mai devreme la intalniri doar ca sa ma uit la carti. Deci, cine vrea sa iesim duminica viitoare..? 

Leapsa, leapsa, din nou leapsa! De aceasta data vine de la Zmeura.

Sa vedem…ce imi place mie:

• Imi place sa ma uit la filme.
• Imi place sa ascult muzica in timp ce ma plimb pe strada.
• Imi plac diminetile de sambata cand ne viziteaza unchiul meu.
• Imi place sa fac poze.
• Imi place sa mesteresc mereu cate ceva.
• Imi plac vacantele de vara.
• Imi plac surprizele (placute evident).
• Si nu in ultimul rand, imi place sa visez cu ochii dechisi.

Spuneam cu tarie zilele trecute ca nu imi plac comediile. Sunt oameni care nu m-au crezut, care m-au considerat un freak of nature autentic, dar eu imi sustineam cauza. Am ajuns total din intamplare ieri la cinema si am vazut “Bruno” … si am plans. Am simtit cum mi s-a umezit putin ochiul drept in timp ce strangeam pumnii puternic si corpul mi se zdruncina in spasme de ras. JESUS CHRIST, a fost pur si simplu ireal. Nu cred ca gasesc cuvinte care sa descrie mai bine acet film. IREAL!

Bruno este scandalos, vulgar dar in acelasi timp, teribil de amuzant. Am reusit sa trec peste prejudecatile de genul vulgaritate + nuditate = umor scandalos, iritant pentru retinele sensibile, si am descoperit o satira foarte reusita.

Bruno este homosexualul perfect, chic, cu un libidou iesit din comun, pur si simplu irezistibil pentru ai lui semeni. Este teribil de extravagant, asa ca poarta haine cel putin socante ( vezi costumul inovator din arici, uniforma transparenta pentru fantani, animal printurile si nelipsitii tanga, care musai trebuie sa iasa din pantaloni) si are initial un iubit…hmmm sa-i spunet exotic (un tiganus…aaa…scuze creol de 1.5 m) cu care isi indeplineste fantezii erotice ce au depasit cu mult imaginatia mea. “Bruno este bolnav, foarte bolnav”, imi spuneam in timp ce imi ascundeam fata in palme de atata ras.

Urmarind un frumos cliseu american, Bruno pleaca din patria mama, Austria, pentru a-si implini visul american. Vrea si el sa devina stea, ce sa-i faci! Ceea ce urmeaza e greu de descris in cuvinte: un formidabil interviu cu Harrison Ford (din 2 cuvinte), dans cu Bruno, dans cu…parti corporale ale lui Bruno, care ii soptesc numele, intalniri cu fantomele fostelor iubiri, care nici moarte nu se dau in laturi de la o partida buna de sex oral, procedee de albire anala…pentru barbati, calatorii in Orient in scopuri nobile…sau nu, puradei africani rastigniti in sedinte foto, sau acoperiti de albine si multe alte grozavii.

Si ca orice erou epic, Bruno are momente de rascruce cand vrea sa devina straight, pentru ca doar asa ar putea ajunge vedeta. Asa ca iata-l: de vorba cu un pastor sudist (ale carui buze n-au fost facute doar pentru a-l preaslavi pe Jesus…cum spune Bruno), intr-un cerc de masculi feroce vanatori (care ii amintesc izbitor de mult de fetele din “Sex and the City”), in armata (heelloooooooo…ce soc am avut ca militarii aia nu auzisera de D & G) si nu in ultimul rand la o intalnire  de swingeri, unde mananca putina (ok putin mai multa) bataie de la o blonda porno.

Finalul este ata de romantic si de frumos incat mi s-a umezit un ochi. Ajuns Dave The Straight, Bruno descopera iubirea pierduta in persoana lui Lutz,  si isi manifesta iubirea frumos si public pe un ring de lupte, in timp ce pe fundal ne rupe inima Celine Dion.

Si ca sa fie totul bine, se termina totul cu o nunta (well…macar cu un mires) si cu un concert de pomina.

Sfatul unui fan horror si drama: Nu ratati Bruno! O sa plangeti si voi!

Poza mea preferata cu Bruno!