Spectacolul vizual din trailerul filmului si plotul in sine m-au facut sa cred ca The Lovely Bones va fi cu siguranta una din revelatiile anului, si cel mai probabil va concura cu Avatar la Globurile de Aur si Oscaruri.  Si sincer, cum povestea din Avatar este relativ simpluta si cliseistica, ma asteptam ca The Lovely Bones sa fie o poveste suficient de originala si de frumoasa asttfel incat sa intre in categoria capodoperelor lui Peter Jackson.

Povestea din The Lovely Bones este sensibila, emotionanta si cat se poate de originala:  o fetita de 14 ani violata si ucisa de un vecin psihopat, ajunge intr-un purgatoriu personal de unde incearca sa interactioneze cu familia indurerata si cu criminalul. Mai mult, distributia este exceptionala:  Saoirse Ronan – e cu siguranta unul din cei mai talentati actori copii, Mark Wahlberg si Rachel Weisz, in rolul parintilor indurerati, nu mai au nevoie de prezentari, iar Stanley Tucci e criminalul pedofil perfect (vezi nominalizarea la Globurile de Aur pentru acest rol). Si ca sa facem povestea si mai frumoasa, purgatoriul personal al micutei Susie, este realmente un rai al tehnicii CGI, o adevarata incantare vizuala.

Si atunci care a fost problema? Ei bine chiar daca a avut toate ingredientele necesare sa faca un film perfect Peter Jackson a dat-o in bara cat se poate de tare. Dupa scena uciderii lui Susie am avut impresia  ca s-a intamplat ceva cu tot filmul. Dintr-o data atmosfera boema care impletea inocenta si iubirile timpurii a devenit cu totul inexistenta si s-a transformat intr-un colaj nereusit de scene dramatice, romantice sau amuzante.

Facand abstractie de multitudinea de scene ilogice (gen fratele mai mic al lui Susie stie ca ea se afla “in-between” dar fara ca sa aiba vreun contact cu ea, sau mai departe sa primim lamuriri, mama pleaca sa culeaga plantatii in mijlocul filmului si as putea continua), filmul este in cea mai mare parte lipsit de emotie. Nu spun ca scenele emotionale ar lipsi, din contra, doar ca nu sunt bine facute.

Sfarsitul este in totalitate ratat. Ma asteptam sa simt emotie la scena reintregirii familiei dupa luni si luni de agonie, dar singurul lucru pe care l-am sesizat era ca tatal avea desene pe ghipsul de la picior. Nici scena in care criminalul pedofil transporta cufarul cu ramasitele fetitei in groapa de gunoi nu provoaca nicio emotie…doar simpla exclamare “Doamne, drumul pana la groapa are probabil un kilometru”.

Cum o poveste despre inocenta nu se poate incheia frumos decat prin razbunare de acolo de sus, pedofilul nostru primeste ceea ce merita si isi gaseste sfarsitul intr-un mod stupid, alunecand intr-o rapa. Dar cum Peter Jackson este totusi un regizor de blockbuster, a simtit nevoia inutila de a ne arate fiecare rostogolire a nefericitului peste stanci, implicit si ce mebre s-au sucit la fiecare pas. In mod evident, trebuie sa il si vedem in cele din urma pravalit pe o piatra, cat se poate de contorsionat.
The Lovely Bones este cu siguranta o capodopera ratata si nu pot decat sa sper ca intr-o zi cineva o sa-l refaca de la zero.

…sunt probabil datorate unor excese. Traiul meu recent de slcav workaholic m-a impiedicat sa fac cam orice obisnuia sa imi placa inainte. Daca as fi la o intalnire a workaholicilor anonimi probabil ca m-as ridica in picioare si putin timida mi-as incepe povestea:

“Am 24 de ani si sunt workaholica. Am vrut de multe ori sa ma las, dar nu am putut. Am renuntat treptat la comicuri, desenat, Photoshop, fotografii si chiar filme. Ultimul film l-am vazut acum mai bine de o saptamana. De citit imi mai fac timp in metrou. Da, citesc intre statii. Am citit pagini intregi caci timpul nu imi permite in rest.” Fac un pas spre inainte si imi incrucisez mainile in jurul pieptului. “Dar stiti ce e culmea? Ca nu sunt fericita!”.

Auditoriul meu imaginar de workaholici anonimi a ramas mut. O femeie de afaceri din colt aproape ca lacrimeaza. Se ridica prima in picioare si imi spune: “Felicitari ca ai realizat asta  draga mea! Asta e primul pas, de aici incolo totul va fi mai bine, mult mai bine!”. Apoi intreaga sala izbucneste intr-un ropot de aplauze de incurajare.

Prietenii mei imaginari din grupul de workaholici m-au indemnat azi sa nu mai lucrez la disertatie, chiar daca piticul mic numit constiinta inca imi foreaza pe creier. Sush! Azi nu vreau, nu pot si m-am plictisit! Today is the first day of the rest of my life! Felicitati-ma!

Si iata ca am pasit in noul an. A trecut un deceniu din noul mileniu si conform profetiilor mayase mai avem doi ani si crapam . In nota aceasta optimista mi-am propus sa incep noul an cu un top al celor mai bune filme horror din deceniul ce tocmai s-a scurs. Desigur, am stat sa ma gandesc aproximativ o ora la ce filme sa aleg si cel mai propabil topul meu este strict subiectiv. Dar sa incepem, asadar:

Locul 10: The Devil’s Rejects
Pe Rob Zombie il pot privi oricum, numai ca pe o gluma nu. Rob Zombie trebuie neaparat sa intre in topul meu pentru ca el a introdus si dezvoltat cultura White Trash. Chiar daca la prima vedere pare o mizerie autentica in care replicile se concentreaza pe fuck si shit si chiar combinatia boema shit mother fucker shit fuck shit, The Devil’s Rejects este unul din cele mai bune filme ale deceniului. Violent, deranjat, insuportabil, un Bonnie si Clyde modern in trei, The Devil’s Rejects ramane cel mai probabil capodopera lui Rob Zombie.

———————————————————————————————————————

Locul 9: Shutter (thai version)
Din toata fauna asiatica pe care au digerat-o cu foarte multa placere nu cred ca a existat un film care sa ma traumatizeze serios, la care sa imi fie pur si simplu frica sa ma uit. Mi-a fost frica aproximativ trei ani sa vad finalul de la Shutter. Arta asiatica in toata suprematia, bogatia de motive sinistre si o poveste cu un final mai fucked up decat mi-am putut imagina, mi-au facut pielea de gaina. Va invit sa savurati povestea fotografiilor bantuite:

———————————————————————————————————————

Locul 8: Saw
Imi mentin parerea cum ca daca seria Saw s-ar fi oprit la 3 ar fi fost una dintre cele mai reusite trilogii dar s-a vrut mulgerea de foduri si tragerea de par. Oh wel…sa revenim la primul Saw. Ei bine…Saw a fost cu siguranta un aer cu totul proaspat printre filemele horror. Scenele gore de tortura, capcanele care nu sunt catusi de putin ridicule, un criminal care ar putea concura la IQ cu Hannibal Lecter si plotul bine conturat m-au facut sa exclam satisfacuta acum multi ani: “O da, uite ca se poate!” Pacat ca de atunci scena gore a degenerat in gore-porn de proasta calitate…

———————————————————————————————————————

Locul 7: Dead End
Se poate sa fie o simpla parere personala, dar putine filme au reusit sa ma impresioneze atat de tare la o prima vizionare precum Dead End. Ceea ce se anunta a fi o modesta pelicula de categorie B a reusit sa ma tina cu sufletul la gura inca de la primele scene. Surpriza in sine o constituie tensiuna crescanda, caci e aproape imposibil sa intelegi ce se intampla cu familia care conduce in cerc pe un drum izolat, iar finalul m-a lasat cu o falca deschisa si mi-a amintit de vechile episoade din Zona Crepusculara. My congrats!

———————————————————————————————————————

Locul 6:  [Rec]
[Rec] este una dintre cele mai originale pelicule horror chiar daca nu a fost cea care a inventat tehnica POV. Eu una pot spune ca mi-a placut mai mult decat clasicul deja “Blair Witch Project”, si daca mai adaug si ca este o productie spaniola plina de tensiune, devine deja un deliciu de film. [Rec] este claustofob, halucinant si incredibil de realist, unul din cele mai bune filme cu zombie, de cand dansii au pasit pentru prima data din sicriu pe marele ecran.

———————————————————————————————————————

Locul 5: The Descent
“The Descent” e unul din putinele filme care a reusit sa imi produca o adevarata stare de claustrofobie chiar daca in realitate nu sufar de asa ceva. Plotul pare simplu si relativ comun, o echipa care pleaca in exploararea unei pesteri necunoscute da peste o ceata de monstruleti flamanzi, insa modalitatea de filmare este cea care da cu adevarat fiori. Tu cum te-ai descurca pe intuneric in timp ce esti vanat de monstrii?

———————————————————————————————————————

Locul 4: Drag Me to Hell
Dupa o lunga serie de altcevauri Sam Raimi a revenit in 2009 la ceea ce se pricea mai bine, genul horror. Si revenirea lui a fost cat se poate de binevenita pe taramul horror. Drag Me To Hell mi-a placut nesperat de mult pentru explozia de sunet si scene de tipul Booo care apar atunci cand te astepti mai putin. Desigur, Booo-ul nu este o inovatie, pentru ca apare in mod obligatoriu in orice film de groaza, dar in foarte putine are cu adevarat efect. O batrana sinistra si un blestem tiganesc invita privitorul la o calatorie in iad!

———————————————————————————————————————

Locul 3: The Ring
S-a intamplat sa fie o seara cand toata lumea istorisea povesti ciudate cu fantome, atunci cand am auzit pentru prima oara despre caseta blestemata pe care odata ce o vizionai iti semnai condamnarea la moarte in 7 zile. Ca orice omulet curios am ramas cu sechele si am facut rost cat de repede am putut de filmul…blestemat.
The Ring nu este cu siguranta cel mai bun film horror dar a fost cel mai inovator pe piata americana a cinematografiei din ultimii 10 ani. Practic, a deschis poarta spectatorului de rand catre tot ce inseamna cultura asiatica. Fetita ciudata cu parul peste ochi, care se taraste distorsionat a intrat in galeria marilor motive horror si are un loc asigurat alaturi de toporul lui Jack Torrance care sparge usa de la baie, scena macelului din cabina de dus din Psycho, ferastraul electric al lui Leatherface sau mortii vii ai lui Romero.

———————————————————————————————————————

Locul 2: The Others
The Others face in mod sigur parte din lista mea de all time favorite movies. Rareori se mai intampla in zilua de azi sa apara un horror fara pic de sange, fantome taratoare si grotesti sau zgomote de intensitate impresionanta. The Others este in definitiv un film linistit dar reuseste sa te faca sa iti inclestezi cu putere pumnii cand usa de la dormitor scartaie din senin, din living se aud sunete de clape iar atmosfera mohorata de ceata permanenta te sufoca. Finalul e surprinzator si intrigant si de ce nu, te pune pe ganduri! Cine sunt de fapt ceilalti?

———————————————————————————————————————

Locul 1: 28 Days Later…
Danny Boyle a reusit cu siguranta sa ma suprinda. Mi se spusese dinainte ca 28 Days Later… este un film bun, dar mi-am spus ca orice film cu zombie bun va recurge in cele din urma la carnagii si valuri de sange. Oh well, m-am inselat. 28 Days Later… e in primul rand un film despre natura umana atunci cand… se ascunde si lupta cu zombie. Si de aici elementul horror… mda ne speriem putin…de noi.

———————————————————————————————————————

Disclaimer:  In ultima clipa am facut o mica interschimbare intre locul 1 si locul 3. Adevarul e ca The Ring este cu siguranta cel mai important film al deceniului dar nu si cel mai bun . Asa ca voi juca corect!

Ma uit pe geam. Zapada e pe alocuri topita si vecinul de la 4 trece strada cu un brad in mana. Mi-am spus ca totusi e cam tarziu, caci bradutul meu decorat la fel ca in oricare alt an, zace deja in sufragerie. Asta e, nu a avut omul timp, se intampla.
Mi-am strans cana cu vin fiert la piept si am ridicat din umeri. Who knows? Mi-am intors capul spre televizor: reduceri, cadouri, oameni fericiti…mda, asa ar trebui sa fie de ajun presupun.
Ajunul meu a inceput normal. M-am sculat la aceeasi ora ca de obicei, ca intr-o zi de serviciu normala, doar ca azi aveam sa stau acasa. Trebuia sa imi fac curat pe birou, printre sutele de foi cu notite, dar noroc ca am fost nevoita sa plec.

Nu imi place sa fac cumparaturi, mai ales inaintea sarbatorilor, dar este necesar. Asa ca iata-ma, trebuia ca cumpar ceva pentru parinti, pentru X, pentru Y si mai ales pentru Z. Ca de obicei, am intrat intai la Diverta. Sincer acum, nu as putea sa ma mut cu totul la Diverta? Nu as avea nevoie de mult, poate doar de un pat si cam atat . Nu cred ca m-as plictisi niciodata daca as locui acolo.
Din necesitate, a trebuit sa calc si prin magazine feminine gen Meli Melo. Nu am inteles atunci si nici acum si probabil nici nu voi intelege stralucirea din ochii domnisoarelor care cauta cercei, brataruse sau coliere dar fara sa cumpere. Acum sincer, what’s the point?
Next stop: bam boo. Zau ca as putea sa spun ca imi place bam boo daca nu m-ar sufoca de fiecare data mirosul gretos de betisoare parfumate si aglomeratia.

Mi-am incheiat calatoria de ajun la posta, unde trebuia sa trimit o felicitare. Mi-am dat seama ca purul act de a scrie pe o masuta din incinta postei devine aventura atunci cand un copil zguduie spasmodic masa. Fiind si eu cuprinsa de atmosfera calda de Craciun, m-am rezumat sa ii arunc o privire de psihopat. Bunica s-a prins si a rugat-o sa inceteze ca sa “poata domnisoara sa scrie”.

La mijloc de zi am zacut in pat pana aproape de 5, in timp ce de sus se auzeau manele in surdina. M-am sculat cu ochii umflati si am inceput sa impodopesc bradul. Am terminat relativ repede si apoi mi-am scos camera. Acelasi cadre cu globulete si crengi de brad pentru anul asta. Craciun fericit!

“When you live forever… you can fuck eveyone”, spune motto-ul variantei porno Twilight. Da exista! Nu ma credeti? Google search. Nu mi-am dat interesul sa privesc, pentru ca prin definitie nu prea servesc pornaciuni. No sir, sunt la fel de plictisitoare ca si filmele dupa Dan Brown.

Motto-ul aberant de mai sus m-a facut sa zambesc azi in metrou in timp ce in casti imi canta Bryan Adams. Oare vicecontele de Valmont ar fi adoptat ineptia drept citat personal? Oare Valmont ar fi amantul perfect? Gandul acesta m-a facut sa-mi curbez buzele intr-un zambet provocator si sinistru. Doamna din fata se uita insistent la catarama de la cureaua mea. Mi-am tras bluza mai jos si mi-am continuat sirul gandurilor.

Daca ar fi sa intalnesc vreodata amantul perfect reactia mea ar fi cel putin ciudata: l-as lua de brat si i-as spune ca eu sunt cel mai bun confident al sau. A friend in need, a friend indeed…a friend with weed is better. Nu, nu as vrea sa fiu o victima sau o aventura pentru amantul perfect pentru ca nu as vrea…sa fiu efemera.

Amantul perfect e un conglomerat de senzatii si perceptii de-a lungul traiului meu de pana acum. Categoric e un “bad boy”. Il vad uneori sprijinit de un copac in timp ce isi aprinde tigarea. Mi-am dorit intotdeauna sa foloseasca bricheta grea de otel pe care a primit-o cadou de la mine. Si vorbind despre tigari el poseda aroma pe care am identificat-o cam de 2 ori pana acum. Tabac + parfum fin. Doar ca el nu e proful meu de mate…cred ca e ceva mai mult, daca se poate. Oare farmecul in sine are un parfum? (si nu ma refer la deodorantul romanesc Farmec) Categoric, el mirose a farmec. Si categoric el probabil ca ar fi in stare sa o seduca si pe Ea, separand-o macar pentru o noapte de un iubi mic si prost. Mai mult ca sigur ca nu ar fi o razbunare personala, caci nu sunt marchiza de Merteuil, iar pe “prietenul meu cel mai bun” nu l-as folosi niciodata ca o unealta. Ar fi prea valoros pentru mine doar ca sa “sap cu el”.

Pasiunea mea ciudata pentru “unrequited love” mi-a cam dictat toate alegerile de pana acum. Tin minte si acum ziua cand la testul de personalitate “What X-men lover are you” mi-a iesit Wolverine. Si tin minte motto-ul care imi sta pe creier precum un pitic mic si….fascinant, de aceasta data: “Unrequited love is the sexyest thing there is.” “Atunci tu esti sexy” mi-a spus amantul perfect in timp ce mi-a turnat inca un pahar de vin. M-am vazut terminand vinul, zambind ironic si indreptandu-ma spre casa.

Eram inca in metrou si doamna din fata inca se holba la catarama mea cu cap de mort. Am vazut ca incearca sa spuna ceva, dar volumul puternic de la player ma impiedica sa deslusesc ceva. Mi-am scos o casca din urechi si am dezlusit misterul buzelor ei…”slitul”. “Poftim?”, am intrebat. “Vi s-a descheiat slitul”. M-am uitat rusinata sub catarama ca sa descopar un fermoar putin rebel dar in niciun caz deschis generos. Am rosit putin si i-am explicat ca asa sta el de obicei. M-am indreptat spre usa tragand discret de fermoar…

“2012″ m-a atras din trailer. Idea de sfarsit absolut al lumii, profetia mayasha, calendarul I-Ching, prezicerile Sfantului Maleahi (a se citit nu Malahie!) mi-au ridicat niste justificate semne de intrebare. Oare ce va fi peste 3 ani? Inca nu stiu, dar Roland Emmerich ne prezinta varianta lui apocaliptica.

Filmul incepe cu dovezile stiintifice cum ca temperatura din centrul Pamantului creste treptat si in anul 2012 ceva o sa faca boom. Si atunci…ei bine, cred ca acel boom e suficient de explicit. In 3 ani sunt construite in China nave care au sa sustina putinii norocosi ce au sa supravietuiasca si sa inceapa viata de la 0.

Personajul central este Jackson Curtis, parinte divortat si scriitor publicat in nici 500 de editii. Desigur urmeaza cliseul arhicunoscut… un om obisnuit si aparent ratat, face pe dracu in 4 sa isi salveze familia si alte mii de vieti.

Ce altceva o sa vedeti in “2012″… ei bine, oameni obisnuiti, care au facut 2 ore de pilotaj ajung piloti desavarsiti si reusesc sa treaca cu avionul printr-o cladire in cadere, un presedinte american care este devotat poporului si nu il parasete la nevoie (iada iada iada…) si as putea continua cu o serie interminabila de clisee pe care cu siguranta oricine le-a vazut intr-un action movie american.

Dar totusi, “2012″ it’s all about the effects, si asta e un motiv suficient de bun ca sa iti platesti biletul la cinema. Mi-au placut autostrazile in flacari, faliile adanci care inghit orase intregi, Capela Sixtina rupta pe din doua si nu in ultimul rand valurile tsunamii pe care le asteptam de la inceputul intregii pelicule.

“2012″ este in definitiv un film bun, mai bine zis un blockbuster bun. O apocalipsa frumoasa cu un John Cusak finut si decent fac din “2012″ unul din filmele anului. Imi promit sa-l revad pe 21 decembrie 2012.

“Deci…sunt bun cunoscator de PHP, ASP si iubesc OOP. Am programat in C++, Java, PHP, ASP, Delphi si LISP. Cunosc la perfectie JavaScript. M-am ocupat o vreme cu validarea de chestionare folosind JavaScipt si PHP. Momentan lucrez ca analyst programmer.” Cum imi suna asta? Mie, a interviu. Il vad stand pe un scaun lejer cu un rucsac langa piciorul scaunului. Si ar trebui sa ma deranjeze? Nu deloc…doar ca asa e el mereu. Cum adica? Adica…atat.

Realistul mi-e frate de sange asa ca nu ar trebui sa ma iau de el dar cred ca merita cineva care sa il traga de urechile nespalate. In clasa a 8 a a pus prima data mana…nu pe revista Playboy pe care le ascundea fratele sau sub pat, ci pe “cutia cu butoane” (am citat din definitia calculatorului a unui ilustru cadru didactic de-al meu din clasa a 8 a). La inceput s-a jucat, a apasat pe toate, a desfacut unitatea de doua ori ca sa vada tot ce contine inauntru. In clasa a 9 a era deja la mate-info si brusc a inceput sa isi iubeasca viata. Fetele, chiar daca nu erau frumoase, erau prostute si natange, iar el aparea cu tema la info ca un fel de Iason cu lana de aur.

Da, in liceu a fost realistul rebel. Olimpic la info (in faza pe sector…dar nu conteaza chicks fall for it), campion la Quake si CS, heavy drinker la partyuri (unde intotdeauna dadea la boboci spre dimineata), and not to mention, a great kisser. Pana si lui ii parea ciudat, dar gasculita aia proasta de la stiinte sociale, care habar nu avea de programare sau de teoremele lui Lagrange, l-a sarutat pasional la majoratul amicului de la B.

Realistul nu a citit si nu a creat ci a facut ceea ce a stiut el mai bine…a scris, cod. Si ce-i rau in asta? Niciodata nu le-a avut cu sloavele. In facultate a devenit un guru OOP si apoi a invatat singur PHP si ASP. Ii plac de obicei habarnistele, dar se plictiseste repede. Si-ar dori o fata cu care sa vorbeasca la prima intalnire despre parcurgerea in adancime si matricile rare…dar asta e doar un vis difuz de-al lui.

Momentan am pasit inapoi. Mi-am abandonat fratii realisti si am parasit sfera metafizica a limbajului codat in PHP, pentru ca brusc m-am simtit furioasa si amuzata. Daca eu as fi un vis difuz atunci realistul ar fi un simplu muncitor in uzina de la Apaca. Care e diferenta intre o tanti care da la gherghef si php-istul? Niciuna…doar ca unul din ei e fudul.

Fara sa fiu rea, ci doar nervoasa, as intreba un programator “realist, pur sange”…ce e dincolo? Un dram de cultura? Film carte? Nu…. Je suis désolée.

Cred ca nu am avut niciun motiv solid ca sa ma uit la “The Vampire Diaries”. Doar ca Irina mi-a povestit odata ca fac misto de Twilight intr-un episod si mi s-a parut relativ amuzant. Daca pana si vampirii fac misto de Twilight, vai de steaua lucitorilor.

Revenind la “The Vampire Diaries”, plotul este relativ arhicunoscut si epuizat, dar cred ca mai merge inca o variatiune pe aceeasi tema, mai ales daca actorii sunt frumosi si povestea devine treptat din ce in ce mai palpitanta. Pe scurt, Stefan si Damon Salvatore, sunt doi frati vampiri, care dupa ce au cutreierat lumea in lung si lat se hotorasc sa revina in orasul din care sunt originari. Si aici surpriza, intalnesc o fata, Elena, care seamana izbitor de mult cu Katherine, femeia frumoasa de care erau amandoi indragostiti pe vremea cand erau inca oameni. De aici urmeaza un traseu un pic twilightist… Stefan merge la liceu, el si Elena se indragostesc, and more, el fiind baiatul bun, nu se hraneste cu sange uman.

Damon, pe de alta parte, baga spaima in cam tot orasul. Se inmultesc victimele in urma ciudatelor “atacuri de animale salbatice”, si abia prin episoadele 4-5 aflam ca locuitorii oraselului incep sa banuiasca ce se intampla si se pregatesc de vanatoarea de vrajitoare.

Imi place la nebunie “The Vampire Diaries”, chiar daca e doar un serial cu adolecenti si vampiri frumosi. Personajele sunt tridimensionale si bine conturate. Elena nu este nici pe departe tampita, si nici irevocabil indragostita de Stefan. Gramul de independenta pe care il detine m-a facut sa-mi spun in gand “Go Girl!”. Stefan e baiatul bun din fiecare poveste, dramatic, cu un trecut sfasietor, dar ii dau si lui o bila alba pentru ca a marturisit ca filmul lui favorit este Taxi Driver.

Damon mi s-a parut un cliseu in primele episoade. Ok, inteleg, e rau…asa si? pentru asta ar trebui sa ma cucereasca? Recunosc ca nu m-a cucerit nici macar atunci cand a facut misto de Edward Cullen. But it just happened…a fost suficient sa il vad dansand pe Depeche Mode cocotat pe scari, cu camasa desfacuta si sticla de Jack in mana. Ohh, asta da vampir original! Cand ma scoti si pe mine la o bauta, draga Damon!

Ganduri aleatoare ce mi-au trecut azi prin minte:

“Mi-a amortit mana, o simt rece”.

“Nu stiam ca ploua. Oare o sa mi se ude parul.”

“Oare de cand n-a mai venit metroul?”

“Sa nu tipe la mine. I just want her to be nice.”

“Ii sta bine cu parul ud.”

“Mi-e frig, atat de frig si stau la usa.”

“Oare azi am timp sa-mi termin de citit articolul de pe descopera?”

“Sper sa nu mearga deloc mailul azi.”

“Mi-a venit o idee.”

“I’m the best there is at writing ifs. “

“Pot sa plec?”

“Lets’ get retarted…”

“Mi se pare mie sau functiile nu se compun asa?”

“Cum s-a ajuns la M si N la conceptul pisica in F#? Of, mi-as dori sa fiu mai atenta. I missed the fluffy part.”

“Vroiam sa o sun pe Irina…Las c’o sun de acasa, mi-a inghetat mana.”

“Telefonul bipaie…da vin.”

“La dracu, nici macar bere n-am!”

Astazi creierul meu este subordonat. Nasul vrea sa ia conducerea. Aproape ca nu vrea sa ma lase sa tastez. Isi dorea atat de mult sa scrie si el un post si cu siguranta ar fi facut-o de multa vreme daca ar fi putut. Numai ca mainile i-au ras de fiecare data “in nas” pentru ca ele pot si el nu. El nu poate sa tasteze, decat daca s-ar chinui mult si capul probabil s-ar plictisi dupa maxim un minut si gura mai mult ca sigur ca l-ar injura.

Today it smells like so many things I remember of… Mi-am petrecut 20 de minute minunate azi in ratb, chiar daca din fata ma storcea o persoana obeza. Am incercat sa vorbesc cu mine si sa imi las gandurile sa zboare, asa cum faceam demult, cand oamenii mari mi se pareau plictisitori si goi. Si am reusit. Not to mention…am ajuns la birou intr-o stare de eforie putin vecina cu betia.

Tineti mintea povestea lui Jean-Baptiste Grenouille? Nu o sa uit niciodata bucuria lui absurda pentru mirosuri aparent banale gen iarba, coaja de copac, apa sau piatra. Ei bine, si eu am fost intotdeauna o mica parte din Jean-Baptoste. Mi-am adus aminte de copilaria frageda cand ma tranteam in pat (imaginandu-mi ca e un lan de secara) si trageam pe nari mirosul mamei care tocmai plecase spre serviciu. Mama mirosea a flori si scortisoara, a fuste crete de matase care se invarteau in roti ametitoare si a rufe tocmai spalate. Imi placea uneori sa tin o rochie de-a ei in brate in timp ce inchideam multumita ochii in “lanul meu de secara”.

Pe masura ce am crescut, copilul rebel din mine a invatat sa miroasa vantul amestecat cu parf de vineri seara, roata veche de cauciuc pe care ma invarteam in cerc si cenusa frunzelor de toamna care imi aminteau de scoala si de cerneala.

Cred ca a durat destul de mult pana cand am respirat din nou ceva. Imi amintesc clar perioada liceului cand am descoperit alte doua esente vitale.

Profesoara mea de chimie mi s-a parut intotdeauna ca miroase a alchine, nu ca as fi stiut cum miros (sau momentan, ce sunt) dar pur si simplu asta era. O combinatie putin fericita si parfumata de substante chimice o insotea intotdeauna si reusea sa ma inghete un pic pe dinauntru.

Mi-a trebuit cred un an de zile sa-mi dau seama ca profesorul meu de matematica mirosea ca Logan. Nu o sa uit niciodata mirosul de tabac amestecat cu parfum fin. Logan ar fi mirosit asa daca ar fi trecut pe langa mine pe strada, cu un trabuc aprins. Si poate ca m-as fi uitat lung dupa el si ar fi ramas pentru mine “a one time smell”, dar asa mi-a ramas o amintire minunata de 4 ani.

Cand l-am cunoscut pe el, nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca miroase a cald. Nu cred ca e sentiment mai placut pentru un nas decat sa te afunzi iarna in pielea moalea si umeda de la baza gatului. Si totodata mi s-a confirmat, iubesc mirosul de par, mai ales cand acesta se revarsa pe perna. Amintiri frumoase imi fac nasul sa se simta din nou rece si sa aiba nevoie de o caldura binevenita.

Nu as putea sa inchei fara sa spun sa …my cat smells like kitty litter. De fapt am vrut sa stramb putin nasucul cititorilor intr-un ewwww colectiv . Adevarul adevarat e ca ea miroase intotdeauna vag a piersici si flori. Obisnuiesc sa o curat cu solutia felina si blana ei neagra si lucioasa parca absoarbe fiecare particula de parfum. Nu de putin ori mi-am scufundat capul in blanita neagra de pe frunte sau burtica si am inspirat. Inocenta, caldura si multa multa frumusete…da, si eu nasul, simt frumusetea.

E putin de trecut de 12 si am nasul scufundat intr-o perna mica si portocalie. Miroase a praf, sprei de camera si vechi. Inca simt miros de piersici si parfum. Daca as fi baut probabil ca as fi auzit matase fosnind si as fi simtit un miros fin de tabac. Patura e trasa de pe pat si ma asteapta…eu, nasul, ma simt din nou rece si aproape ca zambesc pentru ca stiu ca undeva intre perne o sa reusesc sa ma incalzesc si sa imi imaginez ca sunt din nou intre bucle negre…